Când au venit comuniștii, bunicii dinspre mamă, fiind trecuți la țărani chiaburi au pierdut tot: mașină de treierat, căzăneață, car cu boi, o parte din casă reținută ca depozit de cereale și taxe enorme, dar măcar au scăpat de pușcărie. Nu toții frații lor au avut norocul ăsta, însă.

Au avut din nou căruță după revoluție, târziu, eram deja măricel. Fusese tataie într-o zi la târg, nu mai știu exact unde și a venit cu o măgăreață, Puica. Era cam bătrân și-i era cam teamă să tragă de un cal. Puica a murit de tetanos, nu înainte, însă de-a lăsa un pui, măgăreața Ghițulina.

Ilustrație de B.Z.

Dar era de talie cam mică, probabil dăduse de un măgar mic cu pula mare, cine știe? Mă rog, asta (și faptul că era, în definitiv, doar un pui) însemna că era nevoie de un alt măgar, pe care l-a găsit în sat, la șosea, adică drumul care duce spre Călinești.

Așa apare Gheorghiță în scenă, un măgar burtos, numai bun de prim-ministru. Viața e însă nedreaptă: nu toți măgarii burtoși ajung miniștri. Alții trag la căruță cât li-i suflarea de lungă, iar asta fu soarta lui Gheorghiță: să-nvârtă roțile zi-lumină, zi-de-zi.

Măcar un noroc a avut, că o schimbat șoferul, măcar pentru faptul că tataie nu călca neam pe la cârciumă. Adică mă mai trimitea din când în când să iau câte un păhărel și-mi lăsa ciubuc de-nghețată – hush money, știți voi, dar pe-acolo personal nu-l prindeai.

Ei, după ce i-au verificat kilometrii reali, starea copitelor și toate cele, l-au luat pe Gheorghiță la un test-drive, să vadă ce știe. Și Gheorghiță ținea la efort frate, avea și reprize de viteză, ducea la greutate, se ținea bine la vale și trecea gârla fără să fie bătut. Mare risipă ar fi făcut Bunul Dumnezeu dacă l-ar fi ajuns ministru!

O zi întreagă am umblat cu treabă, inclusiv la moară. Evident că m-am înființat și eu – o plimbare cu orice fel de vehicul era o sărbătoare pentru un copil, dar mai cu seamă dacă acel vehicul era un tractor, o remorcă de tractor sau o căruță. Arareori prindeam o tură cu autocamionul lui nea Tractor, asta era ca sărbătoarea de Anul Nou!

Spre seară, pe o ploaie câinească, intrarăm în sat, în timp ce tataie și unchi-meu discutau grav și competent despre meritele noului doi-zero-te-de-i al familiei. Cotirăm pe ulița noastră la pas și, apropiindu-ne de cârciuma Rodicăi, Gheorghiță opri singur, încet, elegant, la dunga acostamentului, ca un taximetrist expert.