Motto
I feel a man working indoors feels more like a man if he can have bottle of suds.
– Shawshank Redemption, oarecum

Odată cele trei corpuri terminate, am putut să mă mișc paralel cu lăcuirea lor și construcția măștii, având în vedere că pe vreme de iarnă e bine să treacă minim 24 de ore între straturile de lac. Legat de lac, am mers pe unul de culoarea bambusului, pe bază de solvent, nu pe bază de apă.

Ușile după patru straturi de lac

Alegerea de culoare a fost foarte bună, se potrivește cu faianța din baie și, deși producătorul recomandă utilizarea-n două straturi, l-am aplicat în patru straturi pe corpuri și în cinci straturi pe fronturi. Cred că idealul ar fi undeva la cinci straturi, dar nu am mai avut răbdarea suficientă.

Alegerea numărului de straturi a fost motivată pe de o parte de prima experiență cu procesul de lăcuire, de care oricum o să vorbesc în detaliu mai jos, dar și de curiozitate: văzând ce profunzime capătă după fiecare mână dată, mă-ntrebam cum o să arate după încă una.

Grunduire

Pregătirea suprafețelor

Prima și prima oară, evident, am desfăcut toată feroneria și toate accesoriile, am mai chituit câteva locuri care-mi scăpaseră și am spălat totul cu o cârpă înmuiată în diluant. Întâmplarea a făcut că nu aveam altceva în casă și am zis hai să încerc așa, dar s-a dovedit o modalitate foarte eficientă pentru:

– înlăturarea însemnărilor făcute cu creionul;
– înlăturarea urmelor de mâini sau de murdărie acumulate tot mutându-le de colo-colo;
– degresare.

Vedeți ce zic de urme?

Am avut două sticle diferite de diluant și cel mai bun s-a dovedit a fi Oskar Diluant Nitro Universal. Singura lui bubă e de fapt a ambalajului: odată împuținat, trebuie să te chinui să scurgi din bidonul de 0.9 litri ultima brumă de lichid.

Lumină bună…

De miros, dacă ați vopsit vreodată și cu altceva afară de maglavaisuri pe bază de apă, nu e cazul să vă spun, dar vă spun oricum: parcă o gașcă de extratereștri a descoperit diluantul pământean, le-a plăcut mirosul, le-a plăcut gustul, au încins o petrecere cu bagaboante extraterestre și diluant terestru și s-au tripat astfel șapte zile și șapte nopți, atât de rău încât n-au apucat să ia curba de la Valea Plopilor și au căzut în gârlă.

Puteți uita de mască și de alte asemenea, nu au niciun efect, pe lângă faptul că oricum nu o suport și am o reacție foarte urâtă la toate mizeriile care se pun pe nas și pe gură. Cu tot frigul din perioada aceea, am stat cu toate geamurile balconului deschise. Recomand totuși niște mănuși de cauciuc, lasă o senzație teribil de neplăcută pe mâini, ca și cum ai frământa seu de feministă.

Corpul 2, după 2 mâini

Mai departe am grunduit temeinic corpurilor și fronturile, operațiune destul de rapidă. Nu protejează de umezeală, spre exemplu, ci de biosfera ce se poate forma-n lemn: carii, fungi, mucegai, useriști și ciuperci. Ca efect secundar și impresie subiectivă, aș zice că și înfrumusețează și înnobilează lemnul: îi conferă o textură ușor mai dură și mai intens colorată.

Corpul 2 după 2 mâini

Se usucă repede la atingere, ceea ce înseamnă că într-o zi am reușit să grunduiesc toate piesele, dar de intervenit peste cu lac am zis că e mai bine să fie lăsate între 24 și 48 de ore, cu mult peste specifcațiile din fișa tehnică.

Lăcuirea corpurilor

Lăcuirea în sine, pe alocuri, mai ales la început, mi s-a părut un adevărat exercițiu în explorarea futilității. Pur și simplu nu îmi ieșea: nici uniform, nici la culoare, nici fără bule de aer (dacă foloseam trafaletul).

Corpul 3, după 3 mâini

Și, mai rău decât orice, nu reușeam neam să dau decent în zonele unde trebuia mânjit perpendicular pe fibră (adică fără urme de lac cu intensitate diferită), motiv pentru care casetele laterale de la primul corp au ieșit cel mai prost, chiar dacă am șters, curățat și reaplicat lacul în repetate rânduri.

Corpul 3, finalizat

Nu sunt foarte lămurit nici acum cum e mai ok de procedat în acele zone, tutorialele pornesc de la ideea că trebuie mereu să aplici cu fibra, nu perpendicular pe ea, dar am sintetizat câteva reguli care au produs rezultate decente pentru mine:

– stratul 1 diluat aproximativ 50%;
– stratul 2 diluat aproximativ 30%;
– straturile succesive nediluate;
– șmirgheluit între straturi cu granulație 400 sau 600;
– musai trafalet și pensulă dedicate pentru lac, de preferat mai spre gama profi;
– musai lumină de calitate, dacă se poate și o lanternă portabilă, inclusiv pe timp de zi;
– dau mai întâi cu trafaletul, întind cât de uniform și fără bule pot, apoi intervin cu pensula pentru uniformizare.

Corpurile 3 și 2, finalizate și suprapuse de test

Nu am scăpat, evident, de urme, dar le-am redus la o intensitate, ca să zic așa, suficient de mică încât aspectul să devină agreabil, aproape sofisticat, dacă nu elegant. E posibil, evident, să fie o simplă întâmplare și pașii mei să nu fie taman o procedură conform-cu-baremul-de-corectare, dar măcar mi-am dus lucrarea la capăt cu ea.

Toate ușile deschise…

Întrucâtva îmi aduce aminte de ora de desen în care-am avut de modelat în argilă un portret. Am produs atunci o figură umană expresivă doar pentru că am pus prea multă apă. Fiind ultima pungă de argilă pe care o aveam, precum și ultimul bulgăre de chef, am dus-o așa la oră, cursă.

Până s-a-ntărit, părea un om care dădea capul pe spate de disperare văzându-l pe Radu Vasile vorbind de strâns cureaua. Profesorul meu, care lua drept un afront personal atât lipsa talentului la, cât și interesul în materia lui, n-a scăpat ocazia de-a mă lua la dinții găinii și-a explica rolul nimerelii în artă.

Corpul 1, finalizat

Marele meu noroc a fost că s-a pensionat și i-a luat locul o doamnă venită din pensie, șuie, o punkistă ca pe la 60 de ani, aparent o harpie, dar cu suflet de ursuleț. Atât de frumos a știut să-ncurajeze pe toată lumea, indiferent de talent, încât ce deprinderi am la colorat și desen am din anul în care ne-a fost dânsa profesoară. Am avut și două lucrări expuse.

Încă o privire spre uși…

Deci aș putea cumva să-i dedic măcar parțial această lucrare, de care, în final, sunt foarte mulțumit. Cele patru straturi de lac nu doar că i-au dat o nuanță și o profunzime chilimbarii, ci au mai și ascuns din defectele de la primele mâini, au mai uniformizat oarecum suprafața, măcar la prima vedere.

În final, am pus peste șuruburi niște măști adezive din PVC, pe care le-am găsit la culoare, am montat la loc feroneria și fronturile și am dat totul cu ceară de albine, care a făcut textura mai satinată la atingere, fără să-i știrbească din luciu, ba chiar sporindu-i-l.

Nu scăpați de Grasu

Primii pași cu masca

Chiar dacă masca în sine avea un plan, avea și multe necunoscute, pe care pur și simplu le-am amânat până voi fi început efectiv să lucrez la ea. În mare, era vorba de faptul că masca trebuia să aibă două adâncimi diferite:

– 250 milimetri în partea de sus, pentru a se îmbina armonios vizual cu corpurile;
– 270 milimetri în partea de jos, pentru a avea o grosime cât mai mare a panoului din stânga, care trebuia decupat în jurul țevăraiei.

Panou lateral

Cel mai probabil loc de-a face tranziția era polița detașabilă, unde aveam și următoarele dileme suplimentare:

– ce sistem de susținere să-i fac astfel încât să fie minim invaziv vizual și, în același timp, să poată fi ușor scoasă și plasată la loc;
– un mecanism oarecare de blocare astfel încât să nu iasă la o simplă tragere cu mâna.

Decupaje pentru poliță

Mai era, desigur, de stabilit ce balamele voi folosi pentru uși și cum le voi bloca pe poziție. Complet întâmplător, în timp ce căutam altceva, am dat de niște balamele cu armotizor concepute anume pentru situațiile în care ușa și panoul suport nu sunt perpendiculare, ci formează un unghi de 180 de grade.

Cât despre problema esențială, am gândit sistemul de prindere al poliței astfel încât:

– în față să intre cu un soi de aripioare în lăcașuri decupate anume în panourile laterale, mascând astfel decupajul din panouri cu profilul frontal, uniform frezat al poliței;
– în spate am adăugat o traversă cu triplu rol: pe jumătate de cant susține polița, pe cealaltă jumătate are un falț (?) care permite fixarea placajului din spate și, în sfârșit, rezolvă problema fixării de perete-n partea de sus fără vincluri suplimentare;
– am lăsat lufturi considerabile între poliță și panouri, pentru manipulare ușoară, iar deasupra am gândit o plintă pe care urma s-o confecționez din șipci simple de brad;
– am plasat niște pini cu cap de plastic, care în mod normal susțin polițele, pentru a ține ușile cu câteva grade înainte de închiderea completă a balamalelor, în zona lor de efort inițial în deschidere, ceea ce împiedică scoaterea poliței fără a deschide mai întâi ușile.

Polița – schița și sistem de prindere

Cu toate astea stabilite, eram în sfârșit gata să tai panourile…