Motto
Soixante dix centimetres
– Autor anonim

Prognozele corecte sunt atât de rare încât, atunci când se adeveresc, mai mult încurcă. Asemeni CFR-ului atunci când reușește să aducă la timp în gară un tren. Și, cu toate acestea, ambele evenimente nu fac doar obiectul legendelor, ci se și materializează în realitatea concretă ce se prezintă simțurilor noastre.

Things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up

Până la simțuri drumul e însă lung, sinuos și improbabil, atunci când pleacă de la prognoză. Cel puțin așa ne-am zis atunci când am suit bicicletele pe Nărăvașă pentru o tură de MTB pe creasta Iezerului, cu plecare și finalizare-n Câmpulung.

Când plecam nori se strângeau deja peste oraș, lăsând Iezerul încă limpede. Fii atent că ne scoatem îmi zisei și mânai Ursu la drum. Merserăm bine o vreme, până când, în timp ce-l așteptam pe Urs, mă sună să-mi spuie că nu mai poate și că se-ntoarce. Coaie, i-am zis, eu merg mai departe. Și a rămas că ne reîntâlnim la mașină după-amiază.

Pe valea Râușorului

Traseul suia pe valea Râușorului și trebuia, teoretic, să coboare spre lacul Râușor. Lunguț, într-adevăr, dar era împărțit jumătate urcare și jumătate coborâre și, odată început pe coborâre, nu prea mai conta dacă așteptam să treacă vreo furtună sau ba.

În Valea Măcelarului am făcut o pană, iar țigănușii de acolo n-au ratat ocazia. Cred că erau puși pe scandal sau ceva pentru că tot încercau să-mi taie calea, doar-doar i-oi călca. Am mers așa pe pană până am ieșit din sat și am reparat-o în liniște pe marginea drumului. Janta pe spate are pereții înalți peste medie și mi-a-ngreunat operațiunea. Una peste alta am pierdut o jumătate de oră.

De aici începe urcarea pe crac

A urmat o urcare lungă cât o zi de post, interminabilă, pe un drum mutilat de viituri și copaci doborâți de vânt prin care s-a făcut simplu pârtie cu drujba.  Din când în când, mai opream să verific vremea, dar semnalul era momentan plecat probabil după doamnele, domnișoarele și domnoaiele care făceau plajă la gura văii.

Sus, când am prins din nou semnal, am verificat iar prognoza. Dialogul virtual tripartit a fost cam așa:

– Prognoza: Ploi și mai babane în Iezer;
– Prostu casei: Sigur mă pot strecura printre ele;
– Iezer (cu hotote satanice): Nu prea cred.

Cam asta mă aștepta…

Prostu casei și-a văzut oricum de drum. Ajuns sub vârful Păpău, peste vârful Lespezi (ăla mic, nu ăla mare) și dinspre el se vedea clar și se-auzea răspicat furtuna prognozată. Calitate 4K, sunet Dolby Surround. Vântul bătea momentan în avantajul meu, ce-i drept slab până la moderat, și m-am gândit că pot traversa trecătoarea de sub vârful Păpău în timp util.

N-a fost cazul, în maxim 30 de minute furtuna a fost deasupra mea. Am așteptat alte 30 de minute adăpostit de un podeț vechi, sub drum. Era suficient momentan, dar, cum n-a făcut decât să se-ntețească, am coborât înspre un sălaș pe jumătate prăbușit, zburând peste gropanele și șleaurile de pe drum cu o măiestrie de care nu mă credeam în stare și evitând fulgerele cu un bulan pe care nu credeam să-l am vreodată.

…dar am continuat

Am lăsat bicicleta-n iarbă și m-am repezit sub îmbinarea a doi pereți unde nu ploua și nu bătea vântul. Se răcise foarte repede cu foarte multe grade și mă-ncerca frigul. Am scos două petice încălzitoare și le-am pus unul la spate, altul la piept, apoi am pus pelerina peste mine.

Apoi am halit ceva rapid, adică ultimele două batoane pe care le aveam. Să tot fi stat așa 40 de minute, poate chiar o oră, judecând după ceas. Cu o insolență sau poate naivitate rară, mi-am șoptit:

– Prostu casei: e abia 5, poate se opreste curand si pot continua;
– Iezer (cu aceleași hohote satanice): things will not calm down, Daniel Jackson; they will, in fact, calm up.

La întoarcere

După alte 40 de minute de furtună cu grindină, ploaia s-a oprit și am ieșit să cercetez situația. Deși deasupra începuse să se limpezească, se pregătea pe margine numărul 2. De sus cobora un Papuc și s-a nimerit să fie doi ciobani de la stâna de pe piciorul pe care tocmai urcasem.

Am mers cu ei până acolo, mi-au dat o cameră să mă schimb și, după ce m-am încălzit, am făcut cale-ntoarsă. Nu aveam nicio șansă să termin traseul pe lumină, cu atât mai puțin cu cât se mai anunța o tură.

Mai devale parcă n-a fost așa rău

Trecui din nou prin Valea Măcelarului și poate că scrie ceva pe fața mea, dar doi tembeli au asmuțit câinii după mine. Am reușit să-i țin cumva deoparte dându-mă după o dubă-n mișcare: unul era să fie călcat și a renunțat de sperietură, ceilalți doi au persistat până când un țigan bătrân i-a gonit.

Ajunsei într-un târziu în Câmpulung, unde l-am așteptat pe Urs un sfert de oră. Fusese până la Voina și-napoi și bag de seamă că făcu și el baie cu ce-a rămas de la mine.