Sezonul montan 2023 a fost, pot spune, productiv, întrucâtva pierdut în vârtejul monotoniilor numerice (dacă-ar fi să ne luăm după unii ghiauri), drept o succesiune plictisitoare de date (dacă ar fi să ne luăm în continuare după aceiași ghiauri). Însă mie-mi plac și (sau poate ar trebui să mărturisesc că mai ales, nu și?) monotoniile numerice, și succesiunile plictisitoare de date. Doar nu m-oi fi bolunzit de tot să merg sau să pedalez de plăcere?!

Prea mult frumos strică
Am dat jos kilograme și am pus pe mine kilograme. Cinci, respectiv patru, ca să fiu mai precis. Fiecare tură a fost, aparent, la fel: m-am sculat de dimineață, m-am suit în mașină sau în tren (după caz), am mers până la punctul de plecare, m-am plimbat pe munte, am ajuns la punctul de sosire, m-am suit iar în mașină sau în tren (după caz, respectiv acesta poate a venit sau nu a venit), am mers înapoi acasă și m-am culcat.
Dar fiecare colț al traseului a fost cu grijă măsurat și-nregistrat, înlăturând vălul de pedanterie și inutila admirație a așa zis-ului Frumos. Rezultă, de fiecare dată, o insomniferă cuprindere matematică a ceea ce contează: curbe, pași, metri-n față, metri-n spate, metri-n sus, metri-n jos, oglindă a-ncercărilor, uneori încununate de succes, alteori de reușită, de-a fi arhitectul propriei mele renașteri, construind poduri peste văile adânci ale incertitudinii și escaladând munții înalți ai provocărilor, pentru că știu că doar în depășirea de sine descopăr adevărata esență a forței mele interioare!
Uneori am și rotit pedalele bicicletei, iar, iar și apoi din nou și iar așa. O secvență atât de prozaică în ceva atat de poetic cum ar fi Mișcarea Canonică a Picioarelor angrenând pedalele: Poziția Superioară, Inițierea Forței, Descinderea Pedalei, Angrenarea Musculaturii Posterioare, Întoarcerea Pedalei, Finalizarea Mișcării.
Mi se reproșează uneori (recunosc, de fapt, de fiecare dată, fie explicit, fie implicit, prin priviri dezaprobatoare cu o ușoară dâră de milă) că o atare abordare este nu doar lipsită de trăinicie, ci și șubredă și caducă, întrucât nu aruncă o lumină favorabilă asupra fantei de fantastic fructificat din plin de fierbătoare faleze ale fabulosului intrinsec din fioroasele forme de relief, montan uneori, de munte alteori.
Iar eu le-aș răspunde că sunt niște demoni sărmani care-ncearcă să conturbe Precisul folosind drept scuză Frumosul. Ei ar fi-n stare să rateze contorizarea curbelor întâlnite funcție de taxonomia lor, denivelarea acestora și alte apoteoze fizico-meta-topologice. Spre exemplu, eu pot spune cu precizie că am parcurs un total de 1276 de curbe, împărțite astfel:
– 245 la dreapta în urcare;
– 246 la dreapta în coborâre;
– 301 la stânga în urcare;
– 201 la stânga în coborâre;
– 183 la stânga dar de fapt la dreapta;
– 100 la dreapta dar de fapt la stânga.
Ei ce-ar putea să spună? Că au mers în dorul lelii și s-au bucurat (bucurat?!!) de peisaj? De pietre? De pomi? De arbori? De, oh, Sfinte Nobel, iartă-mă că spun asta, de flori? Nimic mai penibil, nimic mai patetic, nimic mai jenant (sau, cum îmi place mie să ortografiez în spiritul eficienței? NPNPNJ).
Ori poate s-au odihnit dând de vreo umbră, în loc de-a-și eficientiza mișcarea, satisfăcându-și demonul din gâtlej cu apă (apă?!!) în loc de soluție isotonică. Într-adevăr, fie că vorbim de pădure, de suprafețe cu copaci sau forestiere, de codri sau de domenii împădurite, umbra lor a fost mereu binevenită (în măsura-n care a produs un spor de randament de minim 10%), ca fiind un furuncul în coasta oboselii, fie dânsa generată de urcușuri sau de rampe, de povârnișuri, de versanți sau chiar de coaste.