De mult, de foarte mult timp oamenii sunt nerăscumpărați. Încă de când s-a tras în ei cu tunuri românești de către soldați români, la ordinele ștabilor români. Și n-a fost prima oară și nici măcar ultima oară – istoria s-a repetat în diferite chei, pe diferite octave.

Oameni educați

Bunăoară, pentru că, luându-li-se totul la colectivizare, după ’90 abia dacă și-au luat pământul înapoi, nu și compensații adecvate pentru mijloace de producție, nu și compensații pentru taxele de chiaburi, nu și compensații pentru bătăile din pușcării. Dacă ar fi cotizat trei galbeni la Institut, poate-poate, așa s-au mulțumit să vază ieșind în față dizidenți de lux care ofticau regimul făcând filozofie unul într-un picior, altul într-un picior.

Nici în siajul dictaturii corvidei de nisip nu se resimte vreo revanșă, după ce-au fost amenințați cu foamea, după ce-a fost scoasă armata pe stradă împotriva lor, după ce-au fost scuipați și-njurați de intelectuali rasați, după ce li s-a urat moartea-n comentarii pe bloguri umaniste, după ce le-au facut morală pro-europeană, printre alții, odrasla unuia din menestrelii colectivizării, precum și-o cocotă de vază cadorisită c-o editură pe vremea când ei abia-și primeau ce le fusese luat cu arcanul și nici asta pe de-a-ntregul.

Sunt și mai și văzând cum interesul național al altora e aparent mai important – suficient de important cât să fie obligați a-l învăța în școli – decât propriul interes național la care trebui să renunțe și să se mulțumească a fi batjocoriți, de multe ori de semenii lor autointitulați mai educați și cu vederi mai largi.

Și ce-ar mai fi? Bunăoară, după ce li se bate obrazul că-s prea nătărăi să priceapă finele mecanisme ale pieței libere – Oh, mister și iar mister, li se exclamă și declamă cu râs scârțâitor – atunci când cârtesc la prețurile ridicole fătate de cel mai mare truc arăpesc al privatizării, manțocăria monopolistă a utilităților publice numită, prin decret și definiție, liberalizare.

Oare nu sunt și văzând cum ăștia cărora le mătura casele, le repară țevile, le spală rahatul, le schimbă patul, îi plimbă la plantație, îi iau de la plantație, le-mpăturesc șaormele, le servesc mâncarea, le spală vasele, le văruiesc casele, le pun parchet, le fac pantofii, le curăță cartofii, le livrează colete, le duc pachete, așadar cum toți ăștia îi fugăresc cu motoarele (electrice, desigur) turate la maxim prin totate cotloanele mucezite ale limbii pentru păcatul capital de-a nu fi votat cum trebuie?

A, și să nu uităm câtă echitate de cetățean euro-atlantic resimt când neionic sunt informați că, pe vremea când Împușcatu’ de la Scornicești îi lăsa fără curent, căldură și mașină era comunism, iar acum că-i lasă  Destupatu’ de la Bruxelu’ se Sus e nu doar democrație din aia adevărată cu CTC-ul trecut și toate avizele-n vigoare, ci și un privilegiu nemeritat.