Motto
Hai, haidi, hai, dihai…

Așa-i că v-a plăcut faza pe alegeri a Informați-vă doar din surse oficiale? O delectare, chiar dacă cei ce-au rostit știrile oficiale n-au înțeles ce rosteau. Așa-i că vă place democrația asta pro-europeană? Trufanda și nu alta. Și ce-am mai putea obiecta acum că mâna de fier a Tătucului Democratic v-a scăpat de dictatură și extremism? Adevărat turkish delight.

La grunduit

Sau poate v-ați delectat mai dihai cu imaginile milițaiului ce-a tăiat tobele copiilor și-apoi le-a luat și banii: aceasta este, neironic, esența Verzei à la Bruxellaise apărate de lumea bună cu scremut de perfecționism uscat: o adunătură de boșorogi căcăcioși care sparg jucăriile celor ce le ies din cuvânt.

Cel de-al treilea corp

Iar acum, fiind timpul pentru programul de divertisment (că pâinea e deja pe gătate), haideți să vă mai arăt și altceva care poate să vă placă, ceva cu adevărat frumos și elegant. Cât de cât. Înainte să obiectați, permiteți-mi să recunosc: da, chiar mi-au murit lăudătorii (majoritatea-n urma unor complicații filozofice la vaccinurile anticovidoză) și, lămurind și astă chestiune, să purcedem de-o manieră euro-atlantică, constituțională și democratică spre… ultima parte a construcției.

Riflajul finalizat

Ultimul corp, cu un unic etaj, nu a venit cu nicio dificultate constructivă afară de cele discutate deja, însă pentru riflaj am fost nevoit, prin prisma ineficienței soluției originale, să abordez problema altfel, iar prin altfel înțeleg:

– să fie mult mai bine închegat (suprafețele de contact în soluția inițială erau foarte mici și nu prea permiteau consolidări cu elemente gen cuie);
– să-l pot asambla și șlefui separat de structura principală a corpului.

Și văzut pe dos. Lipit și fixat în ținte de tapițerie

M-am oprit pe ceea ce se numește lap joint pentru piesele care se intersectează, ceea ce mi-a asigurat cele dorite mai sus. Poate părea haios că teoretizez ceva atat de simplu, dar să nu uităm că m-am apucat să construiesc un autobuz neștiind altceva decât să-nșurubez șuruburi. Iar dacă asta vă amuză, apoi eu rămân oricum cu-autobuzul. Și oarecum periferic, aș recomanda această reușită carte drept un breviar practic pentru îmbinări în lemn, de unde am și luat idea.

Bucățile componente ale riflajului

De tăiat, le-am tăiat cu un bit de frezare de 18mm. Cum lățimea trebuia să fie de aproximativ 22mm, înseamnă că erau necesare de două treceri pentru fiecare tăietură. Cum erau nouă puncte de contact, rezultau 18 tăieturi, deci 36 de treceri. Cam multe pentru răbdarea și îndemânarea mea deopotrivă de fragile.

Asamblarea cuierului

Pentru a-ndulci nechezolul, am lipit cu bandă dublu-adezivă baghetele corespunzătoare fiecărui set una lângă alta, deîmpreună cu una suplimentară de sacrificiu, pentru a-mpiedica explozia fibrelor odată ce capul de frezare va fi ieșit din aranjamentul temporar. Un avantaj suplimentar a fost și o mai bună stabilitate a poziției pieselor: întrucât era nevoie să se-mbine-n unghi drept, trebuia să fie frezate șezând perfect perpendicular pe gardul bancului de lucru, aproape imposibil de realizat cu o piesă îngustă și ușoară.

Elementele intermediare de conectare

Cu ultimul corp terminat, am dat și găurile de fixare-n perete, în traversa de sus a etajului superior a fiecărui corp și s-ar spune că eram gata să m-apuc de grunduit. M-am uitat în jur cuprinzând cu privirea cele trei piese și, ca dintr-o întâmplare, mi s-a scurs pe lângă dânsele și spre grămăjoara ordonată de resturi rămase cu sprâncenele ridicate-n chip ciudat.

Cuierul – detaliu contur interior

Și mi-a venit o idee pe care n-o mai avusesem până atunci: s-ar putea încropi din cele resturi un cuier, pe zidul din stânga debaralei, astfel încât să completeze și să complimenteze ansamblul de depozitare. Nu aveam, se-nțelege, habar despre înfățișarea sa, afară de două noțiuni vagi:

– să fie suficient de mare cât să țină hainele nefolosite-n mod curent și, simultan, să-le-mpiedice a se hârșâi de perete;
– să aducă-ntrucâtva cu o haină stilizată, nefiind foarte hotărât între a sugera o rochie de seară sau un frac cu tot cu plastron.

S-a cristalizat precum crăcuța lui Stendhal un proiect tare insolit și, într-o încercare firavă de-a ține din nou locul lăudătorilor mei, foarte reușit. Un cadru de un metru șaizeci pe șaptezeci de centimetri, din elemente late de zece centimetri,  evocând ambele costumații, mai abstract decât mi-am dorit, fiind nevoit să renunț la un element de legătură din cauză că l-am ratat și, deoarece nu era esențial, n-am mai irosit material.

Cuierul finalizat

Am prevăzut șapte puncte pentru montat agățători, de grosime dublă (practic ieșite-n relief), pentru a putea folosi șuruburi mai adânci – în definitiv, am plecat din start de la ideea că va fi încărcat de ne-am prost. Senzația de relief risca să devină deranjantă, tocmai de aceea le-am dat un contur teșit la 45 de grade, abia apoi le-am lipit de corpul principal.

Cuierul – detaliu cu punctele pentru agățători

Patru puncte pe prima linie, plasată chiar sus, plecând din margine, la distanță de zece centimetri, iar alte trei puncte pe o linie mai jos, dispuse la aceeași distanță, însă nu plecând din margine, ci lăsând un spațiu tot de zece centimetri. Drept agățători am ales unele de la GTV, cu trei ramuri: una mare, pe mijloc cu două mici pe flancuri.

Înapoi la grunduit

Partea superioară a cadrului principal, precum și conturul interior le-am asamblat folosind tot lap joints, ranforsate cu trei dibluri fiecare, așezate pe diagonală. Elementele-suport pentru cel de-al doilea rând de puncte de prindere, iar traversele inferioare și riflajul menit a sugera trena rochiei de seară au fost montate cu șuruburi prin găuri-buzunar. N-am un motiv pentru alegeri altul decât c-am vrut pur și simplu să exersez.

Chiar drăguț, zice nevastă-mea

Încheind ocolul neprevăzut, mi-am reluat gândul inițial infiripat când privirea mi se scurgea spre grămada de lemne: anume am grunduit totul până să mă deturneze iar impresii și mai zguduitoare și-am lăsat să șadă două zile pentru a se usca bine de tot și-a se descărca-ncăperea de mirosul greu ce strunea nasul să cârmească puțin într-o parte, rămânând doar cu vorbele lui Șatov, îmbibate deja-n pereți.