Chestiuni gospodărești (I) – Călcatul cămășilor

Muzica
Dire Straits – Sultans of Swing (Live in London 1996)

Subiectul, are să pară surprinzător, nu privește doar muierile, din multiple motive (și niciunul n-are legătură cu cangrena fetidă numită feminism). În primul rând, deși n-am făcut armata, am o vagă senzație că acolo e la fel de important ca a trage cu arma și face parte din disciplină; în al doilea rând, de n-ai cui să delegi asta, mai bine ieși în curul gol decât cu o cămașă necălcată; și, în sfârșit, în al treilea rând, chiar dacă ai cui, poate nu o face chiar cum trebuie ori cum ai dori… știți snoava aia cu fasolea ca la mama acasă, nu (ușor diferită în context, identică-n esență, aici)?

La raport

La raport

Și mai surprinzător este că programatorii nu-s exceptați, adică deși ești programator, nu trebuie să arăți ca unul, ca un plod de șase ani augmentat artificial: tricou negru, blugi gata uzați ori pantaloni cargo, eventual gleznuțe goale și teneși ori bocanci indiferent de situație. Și musai tot timpul un rucsac în spinare cu nimic în el.

Știu că mahării disruptivi (sic!) din industria hai-teci se îmbracă așa; problema e că aceea nu-i modestie, nici eficientizare, e ipocrizie, că doar nu trăiesc la trei camere confort doi, ci-și fac adăpost pentru sfârșitul lumii și ferme unde hrănesc vacile cu bere și nuci pecan. Măcar cu lorzii britanici știi care-i treaba când îi vedeai, era mai față: cu tot limbajul lor dat cu vaselină cam aveai o idee unde se, respectiv te, plasează.

Îmi aduc aminte pe la primul loc de muncă, Mătușa Gion cum îi ziceam, mi-a ținut o mică lecție despre cum se cade să te prezinți: măcar blugi uni, pantofi, cămașă, o geacă neutră, fără ștrasuri. Nu a zis-o direct, desigur; eram în lift și, în timp ce urcam spre birou, se uita de sus în jos: îhâm, îhâm, îhâm… pauză. Ajunsese la adidași, eram mândru de ei, au rămas doar pentru tricouri. Și era mintos nevoie mare, un excelent inginer și mereu super îngrijit.

Cât despre metod (orice lucru rezonabil făcut necesită metod)… ei bine, cel mai bun curs fulger găsit, urmat și folosit a fost unul prezentat de reprezentantul unui magazin de țoale, un elegant exemplar masculin britanic, iar ceea ce urmează e bazat pe ce-am văzut acolo, deși, evident, nu conține nimic din ce nu poți afla prin alte părți. Nu-l mai găsesc acum, e păcat, ar fi meritat dat mai departe și pentru neintenționata valoare artistică intrinsecă.

Despre metod, în general

Așadar, întâi și-ntâi, ustensilele: un fier de călcat de preferat cu abur și decalcifiat, respectiv un dispensor de apă tip FF-2046 (adică fâs-fâs, capabil să disepenseze 2046 de scuipiloni de apă la o singură aplicare). E simplu să vezi dacă-i nevoie să decalcifiez fierul de călcat: dacă există prisos de calcar se vor desprinde bucățele în timpul operării, ceea ce e neplăcut nu doar fiindcă trebuie înlăturate mereu din drum, ci și fiindcă o parte se pot redizolva și păta ceea ce călcați.

Primul lucru de făcut este umezirea cămășii cât de uniform se poate, evitând excesul: zonele prea ude se vor lipi și pot forma cute extrem persistente. Pentru înlăturarea lor – că le-am format din greșeală ori că erau deja – le ud de obicei bine de tot, las locul să se usuce și reiau.

De aici reiese un prim corolar, anume că premisele eficienței maxime a operațiunii de călcat se stabilesc încă de la întinderea cămășii la uscat – musai pe umeraș, așezată simetric, cu nasturele gulerului închis și materialul cât se poate de îndreptat. Este în mod deosebit valabil pentru poplin, un tip de material extrem de frumos, extrem de plăcut și extrem de nepractic: se calcă greu și arată bine doar pe manechin: cum l-ai pus pe tine, cum arată ca tras prin rozetă.

Un pic mai jos decât cere materialul

Un pic mai jos decât cere materialul

Pentru temperatură de obicei experimentez un pic, nu merg doar pe setările standard. Acelea-s utile ca punct de pornire, însă, din motive subiective (sunt căscat și mă uită Dumnezeu cu gândurile aiurea când ar trebui să dau din mâini) ori obiective (pur și simplu trebuie să insist în anumite locuri), țintesc pentru cea mai mică temperatură ce lasă o suprafață netedă.

Aburul e și el foarte util, la fel, nu în exces, sunt rare situațiile în care vreau să-l dau la maxim și aproape niciodată când calc orizontal, având câteva efecte secundare foarte neplăcute:

– îmi vin valuri-valuri în față, asemenea ceței irespirabile de idei a oamenilor de cultură;
– ce nu vine-n față se infiltrează prin suprafața mesei de călcat, face condens și se prelinge pe suport în jos spre podea;
– s-ar putea pur și simplu să fie prea agresiv cu țesătura ori s-o umezească prea mult.

Apropo de masa de călcat, e bine de avut una generoasă, solidă și, cel mai important, îi calc husa de fiecare dată când o spăl – altfel e pasibilă să adune cute și poate trage cu ea elementul de călcat.

În sfârșit, înainte de-a trece la deslușirea fiecărui aspect al anatomiei unei cămăși în raport cu procesul complex de călcare, de amintit alte câteva aspecte importante ale metodului în general:

presiunea aplicată: greutatea fierului de călcat este deja prea mult, de multe ori se trage mult mai bun câștig din simpla sărutare delicată a materialului, în mod expres valabil pentru materiale dificile, atât la început, cât și la sfârșit, când o baie de abur va netezi și ultimele încrețituri;
orientarea presiunii: întotdeauna orientată ușor spre spate, astfel încât vârful să navigheze cum navighează o barcă de viteză: neatingând suprafața sau atingând-o cu exces din gingășie, motivul fiind tendința vârfului ascuțit de-a cuta materialul din jur (și ulterior încăleca și permanentiza acele cute);
cămășile noi se spală întotdeauna înainte de-a fi călcate prima dată – dincolo de aspectul igienei, urmele lăsate de împachetare nu vor fi lesne „descălcate” altfel;
dacă nu sunt sigur de ceva – cum reacționează materialul, dacă temperatura-i propice, în ce stare e talpa, dacă se poate scurge ș.a.m.d. – încerc rapid pe spatele gulerului; orice gherlă va fi perfect ascunsă întrucât gulerul este dublat (iar dacă nu-i, aceea nu-i cămașă, ci cârpă de praf).

Manșetele și mâncecile

De început, încep cu manșetele. Dacă n-aș începe cu manșetele, atunci, ajungând la ele, aș îndoi elemente proaspăt călcate, încă umede, încă încălzite și, drept urmare, extrem de ușor de șifonat, practic mai multă și mai bună treabă va fi făcut musca la arat.

Manșeta

Manșeta

Mi se pare de prost gust dunga la manșete, adică a continua dunga mânecii spre manșetă, cu o excepție fină și executată cu mare atenție în cazul manșetelor cu butoni mai generoase-n diametru: se poate îndoi manșeta opus deschizăturii și aplicat fierul de călcat până foarte-aproape de-ndoitură, fără a o acoperi. Se obține ideea unei dungi, ceea ce poate fi util fie când mă văd nevoit să le potrivesc oarecum manșetelor de sacou c-o ușoară tendință de ovalizare, fie când port cămașa cu un pulovăr.

Următoarea parte e cea mai grea: mânecile, în mod deosebit dacă au pense deopotrivă de lungi și de multe (cazul cămășilor excesiv de formalizate, stil nunți-botezuri-cumetrii). Problema inerentă ridicată de pense este că există o tendință de-a le alungi, mai ales cele ce pică natural sub fața călcată.

Mâneca, impecabil finalizată

Mâneca, impecabil finalizată

O a doua problemă – depinde de material și de cum a venit cămașa din fabrică – poate fi pusă de dungă: la unele dungile din fabrică pur și simplu nu se lasă duse,  Soluția este… foarte multă atenție în aranjarea mânecii, atenție ce va oferi dividende și prin prisma faptului că, odată călcată o parte, cealaltă va ieși deopotrivă de netedă și curată la față.

Dunga, când am de-ales, poate să fie, poate să nu fie. În general îmi place cu dungă, majoritatea covârșitoare o suportă, ba chiar o cer, însă, la cămășile ori situațiile unde ar fi complet nepotrivită, procedez cum am descris mai sus la manșete: mă opresc foarte aproape, fără să trec cu fierul de călcat peste ea.

Umerii

Urmează umerii, comanda pe unitate fiind… fără dungă. E ca și cum ai da dungă la blugi și am văzut și-așa ceva. E ca și cum ai încheia nasturele cel mai de jos de la sacou, este pur și simplu de neiertat. Apropo de nasturele de jos… am găsit prin hainele de scandal ale tatălui meu un splendid sacou, făcut de comandă de unchi-său, moș Costache Boia.

Umerii

Umerii

Are 60, poate 70 de ani acel sacou, este încă impecabil, l-am modificat pe măsura mea, urmând povața acelui proverb pe nedrept sublicitat – There is an old Jaffa saying: They do not build them as they once did. Mă rog, trăsătura definitorie a acelui sacou e că are nasturele de jos doar de formă, butoniera sa corespunzătoare rămânând… cusută. Dacă ați fi maestru croitor cred și eu că n-ați vrea să vă facă clientul de comandă purtând sacoul cum nu trebuie.

Deci, fără dungă la umeri. De altfel, umerii se calcă așezându-i pe rând pe capătul îngustat al mesei de călcat, cu mâneca atârnând liber în jos. Astfel, nu doar că este imposibil să vă marcați un autogol rușinos, ci are și o declinație pozitivă: se pot călca toate îmbinările învechinate umărului, inclusiv cusătura mânecii.

Gulerul

Gulerul este un subiect foarte delicat, în primul rând pentru că trebuie să se potrivească cu conformația feței; fiind, desigur, chiar sub bărbie, poate fi o ocazie de-a compensa fizionomia ori una de-a strica absolut orice proporție. Și, oricare-ar fi stilul de guler, dacă este echipat cu balene detașabile, inserțiile acelea de plastic, e musai să le păstrați mereu. Un guler bun fără balene e mai rău ca o sulă nesculată-n acțiune. S-au pierdut? Borrow, steal, kill

Balenele trebuie să fie la locul lor

Balenele trebuie să fie la locul lor

Bun, gulerul se calcă, întâi și-ntâi complet desfăcut și întins: adică acoperind ambele sale componente: ceea ce se vede și ceea ce-l susține și-l conectează de restul cămășii. Ce-mi place apoi să fac, urmând sfatului gagiului britanic, este, odată ce l-am îndoit în poziția normală de lucru, să calc dungă centrând talpa fierului de călcat mijlocul gulerului, lăsând cei câțiva centimetri din față fără dungă.

Maniera de abordare prezintă multiple avantaje:

primo: dacă se poartă fără cravată, atunci gulerul va fi foarte îndrăzneț (nu ștrengăresc), rămânând totodată chic ;
secundo: dacă se poartă cu cravată, atunci partea din față va primi mult mai bine nodul și, cu cât nodul este mai lat, cu atât va profita mai bine de locul de joacă pus la dispoziție, gulerul îmbrățișând-ul în mod natural;
tertio: este o configurație execelentă și pentru un ascot informal, accesoriu ce are eo ipso nevoie de spațiu pentru a se desfășura.

Gulerul, se calcă mai întâi așa

Gulerul, se calcă mai întâi așa

Restul – fața și spatele

Teoretic, dificultatea este invers-proporțională cu întinderea. Practic, cu puțină neatenție, se pot întipări cute agresive în locuri vizibile – coloana butonierelor, încheieturile mânecilor ori, după caz, pensele de la spate. Pentru a le evita, poziționarea este din nou cheia, iar cheia, întâmplător, chiar este la tine.

Metodul solicită din nou exploatarea capătului îngust al mesei: după ce închei nasturele gulerului, așez pe masă una din părțile din față – stânga, dreapta, nu contează – cu gulerul așezat în jurul capătului. Apoi se roteșe cămașa, pivotând cu gulerul, călcând fiecare din cele patru jumătăți, rând pe rând.

Fața, partea din dreapta, eu cam așa încep

Fața, partea din dreapta, eu cam așa încep

Dacă la spate sunt pense, le abordez mai pe după vișin, adică nu mă reped cu fierul de călcat spre ele, ci mă apropii de jos, apoi, din punctul unde se vede că materialul vrea a se-ncreți în jurul lor, dau dungă treptat. Dacă-s genul acelea de pense pe mijloc (ori poate se numesc altfel și nu știu eu), cum sunt construite unele cămăși cambrate, mă asigur de obicei că materialul strâns în spatele lor se află într-o parte, altfel va arăta de comandă.

Coloana nasturilor o calc venind cu capătul fierului de călcat când din sus, când din jos, foarte ușor, scăzând chiar temperatura pentru a evita eventuale neplăceri – totuși nu pârlesc porcul, chit că-i calc cămașa.

Odată încheiată și ultima față, iau cu grijă cămașa, o așez pe umeraș și o las un sfert de oră să se usuce și să se răceacă, permițând materialului să-și recapete rigiditatea ce-o va ajuta să-și mențină cât mai mult aspectul impecabil – nu o îmbrac niciodată imediat, iar de vârât numaidecât în șifonier nici nu poate fi vorba.

Vedeți ce zic de guler?

Vedeți ce zic de guler?

O cămașă astfel îngrijită merită un tricou en-coeur pe dedesubt, nu pe piele goală, cu atât mai puțin cu maiou, din varii motive:

cu maiou, mai ales dacă-i o cămașă albă ori altminteri mai străvezie, orice bărbat arată ca și cum ar purta sutien de muiere;
fără tricou, deodorantul solid, foarte eficient de altfel, se va sedimenta la subsori și va distruge cămașa – iar oricât de ieftină e cămașa, tot mai ieftin e tricoul;
pe pielea goală există riscul evidențierii sfârcurilor – neplăcut în cazul femeilor, de-a dreptul grețos în cazul bărbaților.

Tricoul en-coeur este foarte practic întrucât permite purtarea simplă – fără cravată, fără papion, fără ascot – cu gulerul descheiat parțial, rămânând minim invaziv, ori artificii de neglijență studiată, purtând o cravată oarecum slobodă în jurul unui guler descheiat, însă asta-i altă Mărie cu altă pălărie.