Cam în același timp cu rindelele domnului W.H. Garling am cumpărat de pe eBay, de la vânzători diferiți, și două rindele metalice Stanley de la (probabil) început de secol XX: o fălțuitoare Nr. 78 și o rindea de finisaj Nr. 4, ambele în ambalaj original cu tot cu hârtie inhibitoare de rugină și manual de utilizare, ambele în stare aproximativă, dar complete și recondiționabile.

Am reușit să le aduc pe-ambele-n stare de funcționare – în excelentă stare de funcționare, mă scuzați că mă laud cam deșănțat – însă acum voi discuta pe scurt doar despre pătrar, căci mi-a dat în mod deosebit de furcă:

– rindeaua a fost cel mai probabil folosită ca degroșantă, adică pentru înlăturarea rapidă ale unor mari cantități de lemn, deoarece gura a fost ușor lărgită, stând drept dovadă o zonă depresionară-n jurul ei pe o distană de 2 până la 3 mm în fiecare direcție, precum și conturul rotunjit al tăișului lamei;
– alte două concavități ale tălpii rindelei, una spre spate, alta la mijloc, dar situația poate fi considerată fericită, căci o singură cocoașă e foarte greu de stabilizat;
– capacul nu călca drept pe lamă și nu prindea în mod deosebit de bine, întrucât spatele său nu era plat;
– deși fără pișcături de rugină, lama era într-o stare tristă și, colac peste pupăză, avea conturul curbat;
– călcâiul era doar minim debavurat, altminteri atât de grosolan încât la cea mai mică fărâmă de neatenție ar fi putut vătăma suprafața de lucru;
– patul lamei (broasca în traducere liberă din englezescul frog) ținea lama un pic înclinat în stânga și, în general, cu multe asperități.

În timpul rectificării tălpii

Pe de altă parte, au existat și aspecte bune și foarte bune, afară de abesența ruginei pe lamă și cutia originală, amintite deja:

– din câte-mi pot da seama, mânerele-s originale (nu că ar conta musai în afara departamentului vanității) și, cel mai important, intacte;
– vopseaua neagră (japanning) este în mare parte impecabilă;
– mecanismele de fixare și reglare sunt în stare excelentă și, de asemenea, intacte.

Și, nu în ultimul rând, Numărul 4 – și tiparul domnului Bailey în general – este un foarte ingenios și eficient produs ingineresc, dovadă că încă este folosit fidel proiectului, fie total, fie cu mici variațiuni (cum ar fi sistemul Norris pentru mecanismul de ajustare, sistem ce-mi cam displace). Să ai unul din epoca zenitului său este ceva.

Patul lamei (frog) și mecanismele de ajustare a profunzimii, respectiv a poziției laterale

Cel mai probabil toate incosecvențele sunt în mare parte rezultatul unui proces defectuos de fabricație, împrăștiind măcare parte din aburii mitului calității de pe vremuri (desigur, dacă te duci suficient de mult în spate poți găsi minunate rindele din lemn ce necesită doar minime reglaje peste clasicul reascuțit ce nu poate fi evitat oricum ai da-o).

Iar faptul că se găsesc cu defecte similare de fabricație, plus cele aduse de uzura naturală, îmi spune că foștii proprietari nu și-au bătut prea mult capul cu, bunăoară, finețuri precum aplatizarea tălpii la standardul de 0.04 mm, ci au preferat să le pună la lucru în schimbul pâinii celei de toate zilele. Așadar, înainte să vă înhămați la o sesiune de ajustări de foarte multe ore, înșirate pe foarte multe zile, rețineți că, în definitiv, este măcar în parte un fason dispensabil.

Fața ce susține lama și, deci, a trebuit rectificată

Dar este și un exercițiu foarte bun, iar plăcerea folosirii unei rindele bine reglate nu poate fi decât sporită dacă tu o reglezi și, pe deasupra, o și recondiționezi. În acest demers pe jumătate practic, pe jumătate don-quijotesc am făcut uz de mijloace simple (exclusiv manuale, nicio mașină):

– o placă de granit cât se poate de plată de 280 x 130 x 20 mm;
– coală abrazivă autoadezivă, două granulații – 80 și 180;
– pietre diamantate pentru ascuțit diverse tipuri de lame, patru granulații: 140, 400, 600, 1200;
– un strop de piele și pastă abrazivă verde;
– câteva pile diamantate pentru finisat muchiile tălpii;
– spray cu aer comprimat;
– bureți abrazivi diverse granulații;
– ghidaj pentru ascuțit lame de rindele (ori chiar dălți);
– fâs-fâs de geamuri pentru lubrifiat pietrele și colile abrazive;
– martor de grosime (feeler gauge);
– riglă metalică având o precizie de 0.033mm la metru;
– ulei de vaselină.

Cutia originală

Cum nu știam nimic, trebuia să pornesc de undeva, iar prima lucrare consultată a fost The Complete Guide to Sharpening de Leonard Lee. Am citit-o parțial cu interes practic parțial ca beletristrică de foarte bună calitate, autorul atigând mai mult decât sastisfăcător ambele aspecte.

În plus, am urmărit și aceste două demonstrații practice ale lui Paul Sellers. De altfel, e printre singurii pe care-i pot urmări-n format video, întrucât nu este nici sec, nici decorat cu bucăți artificiale de panache întinse precum untul pe pâine. În plus, mai privește problemele și din alte unghiuri, ca să zic așa, și nu doar jucându-se de-a presupusul, ci din propria experiență.

Am urmat în mare parte pașii descriși de domnul Lee, începând cu talpa rindelei. Deși nu prezenta o singură concavitate, nu era nici complet convexă, deci am reușit într-un final să o îndrept. Mi-a luat aproximativ trei zile (nu zile de lucru cu normă-ntreagă) din simplul motiv că operațiunea mă plictisea rapid, în ciuda unui vag sentiment de satisfacție. Bașca faptul că placa de granit având o suprafață mai mică decât aranjamentul din carte a fost nevoie de mai multă meticulozitate.

La fiecare o sută de mișcări am verificat talpa cu un martor de grosime (feeler gauge) pentru a vedea cât de aproape sunt de toleranța de 0.04 mm. Mă văd nevoit să repet ce-am zis la început: sunt conștient că nu este strict necesară, însă rindelele cu adevărat premium (Veritas, Lie-Nielsen etc.) se vând exact cu toleranță 0.04 mm și, în definitiv, am fost curios să văz cât mă pot apropia.

Am ajuns într-adevăr la precizia dorită, deși cred că însumarea erorilor inerente unui context atât de informal ar da mai degrabă o eroare de 0.06 mm. Mai important e că am redus foarte mult, aproape eliminat, depresiunea din jurul gurii. La final, am urcat două granulații pentru a-i da o textură mai fină și am rotunjit muchia tălpii de jur împrejur cu ajutorul pilelor diamantate, ceea ce permite un contact mai gingaș cu suprafața lemnului și previne vătămarea suprafeței de lucru.

Instrucțiuni de utilizare

Desigur, procedura de aplatizare (nu a curbei) a fost efectuată cu toate părțile montate și fixate, inclusiv lama (ce a fost retrasă complet) și capacul de fixare (lever cap) al acesteia, întrucât, pentru a-l cita pe domnul Lee:

Having the blade and level cap in position and tightened introduces the permanent forces that the plane will experience. With these forces in place as the sole is being trued, you have some assurance that the sole will be flat when you really need it to be flat, that is, in use.

Odată rezolvată talpa și conturul său, am demontat rindeaua pentru a cerceta munca necesară pentru fiecare din piesele rămase. A fost și un bun moment pentru a-ncerca să văz exact când a fost fabricată (căci există 20 de generații, Type 1 – Type 20, produse din 1867 până în 1967 (de fapt Type 1 a fost produs de Leondard Bailey – Bailey Woods & Co).

Din cartea lui Leonard Lee

Primul indiciu major este lipsa inscripționării patentelor pe cadru, între patul lamei și mânerul din spate. Primele au expirat în 1923 și următoarele în 1931 (în 1931 firma Record – actualmente Irwin Record – a început să fabrice același model), deci ori e mai nouă de 1923, ori e mai veche de 1902.

Pentru o precizie mai mare am folosit un grafic pus de woodandshop.com la dispozitia publicului interesat:

– Nu există niciun patent inscripționat, deci nu poate fi decât fie Type 1 – 8, fie Type 15 – 20;
– În jurul butonului din față există un inel în relief, deci rămânem doar cu Type 15 – 20;
– Patul este vospit în negru, nu albastru, deci nu poate fi Type 20;
– Cadrul are în față, precum și-n spate, conturul ridicat, ca o coastă. deci nu poate fi Type 15;
– Levierul de ajustare laterală a lamei are STANLEY inscripționat pe dânsul, deci ar rezulta Type 19 (1948 – 1961).

Graficul se oprește aici, însă faptul că rotița de ajustare a profunzimii lamei este din oțel – cheaper wartime features like (…) rubber adjustment (not brass) – ar plasa-o mai degrabă în perioada imediat următoare războiului dacă nu cumva este completată în timp cu piesele altora dezafectate.

În ceea ce privește ascuțirea lamei am urmat procedeul domnului Sellers, cu mențiunea că eu am ținut lama perpendicular pe axa longitudinală a pietrei de ascuțit. Nu că aș considera că e ceva inerent greșit în abordarea dânsului, numai că pe mine mă bate biologia: în ciuda tuturor eforturilor mele, presiunea exercitată de mâini este de așa natură încât nu-mi rezultă un tăiș drept, ci unul în V (pe bune, nu precum revenirea premierului Cazzo).

De fapt înainte de-a putea s-o ascult a trebuit s-o remodelez, astfel încât tăișul să fie drept. Neavând un polizor electric, m-am folosit de un ghidaj pentru ascuțirea manuală și de aceeași coală abrazivă lipită pe aceeași placă de granit. La o granulație de 80 nu mi-a luat decât două zile, mai apoi a fost simplu să o aduc în parametrii normali de lucru ascuțind-o pe cele patru pietre diamantate, apoi pe strop. Adică în stare să radă păr de pe braț.

Corpul chel

Afară de rectificarea tălpii și a lamei domnul Lee recomandă și rectificarea patului lamei. Bănuiesc că problema de căpătâi ce poate să apară este distorsionarea lamei atunci când patul nu formează un singur plan geometric în toate direcțiile.

L-am desfăcut că oricum voiam să curăț tot și l-am verificat din curiozitate. Era ușor concav, sincer nu cred că ar fi fost mare problemă. L-am îndreptat oricum. Frumos, perfect, curat, marginal util. Mai drăguț este că sub pat am găsit un vârf de linguriță de talaș vechi, excelent conservat. L-am aspirat.

Lama la remodelat și ascuțit

A venit acum rândul elementelor mai mici: am curățat filetul tuturor șuruburilor și le-am uns sumar cu ulei de vaselină; am ceruit ambele mânere și le-am șlefuit cât să-și sporească un pic luciul; am netezit și spatele capacului (lever cap); în sfârșit, rupătorul de așchii (chip-breaker), componenta împerecheată cu lama a necesitat un pic de atenție întrucât contactul nu se producea foarte bine, mai ales că și spatele lamei a fost îndreptat.

Odată toate piesele curățate și rectificate individual am asamblat rindeaua la loc. A fost un proces extrem de satisfăcător. De reglat, am reglat-o prin metoda prezentată de domnul Sellers: am testat grosimea talașului luat din stânga, din dreapta și din mijloc. Dacă nu se poate obține o configurație astfel încât toate cele trei poziții să aibă o producție uniformă, înseamnă că lama nu este dreaptă.

Aproape de forma finală

Prin dreaptă nu înțeleg musai formând un unghi drept cu măcar una din laterale (cu ambele e aproape imposibil, căci nu sunt în general paralele), ci tăișul să fie literalmente o dreaptă. La o adică poate forma și un unghi altul decât 90 de grade cu lateralele atâta timp cât poate fi compensat prin capacitatea de ajustare laterală (2 grade? 3 grade?).

În fine, prima rundă de teste nu a ieșit tocmai ok: puteam obține aceeași grosime fie pe centru și pe stânga, fie pe centru și pe dreapta, fie pe dreapta și pe stânga, niciodată peste tot. Reverificând lama am constatat că, dintr-un motiv oarecare, nu era taman dreaptă, ci foarte ușor curbilinie, eroarea fiind de, nu știu, 0.06 – 0.08 mm, deci multicel.

Mânerele ceruite

O nouă ascuțire a produs rezultatele scontate, o minunăție de floconi uniformi pe toată lățimea lamei. Este o plăcere să o folosesc și marele avantaj față de modelele noi pe același tipar Bailey este că-i mai ușoară, deci poate fi mult mai lesne balansată pe cant, nu produce aceeași frecare cu lemnul și-i mult mai confortabil de folosit în poziții atipice (bunăoară pentru teșituri).

Este o bucurie incredibil pentru mine să o văd furată uitării și degradării. Cred că totuși nu a stat mult pe bară. Cred că și-a servit stăpânul până de curând, poate nu mai demult de 2-3 ani. Poate copiii au lichidat atelierul bătrânului să aibă mălai de cox, băutură și muieri. Norocul meu, paguba lor.

Deîmpreună cu alte frumuseți