Să te bucuri de tăiatul burselor e ca și cum, slugă de casă fiind, te bucuri că slugile ce rânesc la grajd primesc mai puțină mâncare. Și tu primind mai puțină mâncare, dar orișicum mâncai mai bine decât ăia de la grajd. Că mai rău decât stăpânii se poartă cu slugile doar slugile-ntre ele.
Foto: Bogdan Stoica
Realitatea din teren spune că bursa aia oricum era de-a dreptul exagerată, ca un soi de rentă viageră lăsată de-un boier bogat fiului său degenerat. Am avut bursă tot liceul și am intrat cu bursă la Poli, crema-cremelor, la Calculatoare și pot confirma că de banii ăia, într-adevăr, o ardeam noapte de noapte când în Dumars, când în Max, când în Blue Night. Unul n-a scăpat. Cox, băutură, femei și orice altceva mai vrei.
Puteai agăța doar cu o samă de cuvinte: Babe, sunt bursier la Poli! Chiloții cădeau, bijboacele se umezeau, nările fornăiau ca la iepe, iar Cetepeul mai plângea un pic în pernă de ciudă că-i doar jurnalist pe bani.
Și, deși erau toate trei cantinele funcționale-n Regie, nu doar una așa cum zic gurile rele, fiind atât de boier, ori comandam mâncare de-acasă, ori mâncam în oraș. Suficient de rapid și complet de așteptat, atâția bani primiți fără muncă de la Stat m-au corupt atât de năprasnic încât rutina mea de cheltuială a degenerat fatal, fiind nevoie ca, după terminarea anului I să mă angajez doar pentru întreținerea vițiilor.
Și angajat am rămas. Mâine-poimâine se fac douăzeci de ani și nici măcar n-am patruzeci împliniți încă. Nu faceți ca mine, renunțați la burse cât puteți! De altfel, redau un extras dintr-un documentar filmat cu camera ascunsă în căminele studențești în ziua primirii bursei:
Da, am găsit pe ministrul David bărbat după inima mea. Fac pariu că profesorii nu mai pun cursurile, seminariile și laboratoare în funcție de ciubucurile lor pe la diverse firme în timp ce intră la gleznă când prind un student că muncește; fac pariu că nu boxează locuri peste capacitatea bazei materiale doar pentru subvenții.
Fac pariu că la-nceput de an școlar părinții nu mai sunt tapați ca-n codru; fac pariu că profesorii universitari nu mai scot studenții să-i facă de râs doar că au avut niște contre pe care le-au pierdut; sunt sigur că nu mai sunt cursuri doar ca să țină profesori la geam să mânce o pâine; fac pariu că nu-și mai vând culegeri și caiete tipizate obligatorii pentru exerciții la clasă.
Într-adevăr, se poate spune că este o epocă nouă în învățământul românesc, puneți și voi lucrurile despre care sunteți siguri că nu se mai întâmplă. Eventual cu dovezi. Eu n-am dovezi, dar sunt sigur prin analogie.
Amin.