Și când te gândești că-s oameni
ce neironic socotesc,
cu fruntea sus și mintea jos,
că Mucul intracarpatic-băștinaș
și citadinul Sfârc de graniță
se ridică dimineața
cu voievodala misiune
România de-a salva.

Foto: Bogdan Stoica

Și când te gândești că-s oameni
de teamă scuturați de friguri
să nu vie degrabă
De dreapta extremiștii,
vorbirea s-o proscrie,
la metafore să dea consemn,
ironia s-o deie doar pe buletin.
În timp ce extremiștii cei stângaci
Jandarmi-i asmut pe cei-ce
Să huiduie se pun cu sârg
pe-ăl dintâi și cel mai verde Muc
Al țării,
cu scuturi protejându-l,
de cordoane-mpresurându-l
și de munți semeți clădiți
cu bolovani de cremene.
Și pravila tăcerii.

Și când te gândești că-s oameni
care-ncurcă critica gândire
cu cornete de opinii coapte-n șanț,
cu informații pescuite;
Doar din surse marțiale,
și studii zmângălite,
De savante colective.

Și când te gândești c-absurditatea
numai scăpare nu mai e
ci cotidian program,
difuzat la ore…
De maximă audiență.

Și când te gândești că oamenii-ăștia
se cred educați,
lucizi,
vaccinați împotriva manipulării,
Cu schemă completă…
în timp ce repetă,
cu voce gravă,
exact ce li s-a șoptit
Să creadă.

Și când te gândești…
că nimeni nu mai râde,
dar toți sunt convinși
că au dreptate.

Și când te gândești că-s oameni…
Dar oare oameni sunt?