Tabăra se încheiase, cei doi se pregăteau să plece.

Trenul trebuie să sosească pe la 13:22, urmând a-i duce mai apoi unde lăsaseră mașina. Din păcate se luară cu vorba și iată că se făcu 13:18, iar bagajele erau încă netocmite. Deja doi rucsaci mari și multe mărunțișuri. Lăsă o bună parte-n urmă.

Un tren de prins

Stația de cale ferată este aproape, dar nu era foarte sigur că va prinde trenul. Văzu cu ochii minții, ca printr-un vis, trenul său, o locomotivă cu două vagoane, unduind negrăbit, ferm și agil pe șine mai mult sau mai puțin vechi, insinuate printr-un șir de munți, o simplă locomotivă cu doar două vagoane, intrând în stația de dinainte.

Acolo staționa deja un tren cu vagoane bune și o locomotivă ruginită și parțial dezmembrată. Dinăuntru, ca și cum s-ar fi uitat la el peste kilometrii despărțitori, întoarse capul ceva ce fusese cândva un om, acum o figură strânsă ca o coajă.

Din sens opus, intră-n acea gară un alt tren, cu locomotivă lucioasă și vagoane ruginite și pustii, abia cât să se poată ție pe șine. Scoase telefonul să verifice distanța dintre stații și timpul necesar, pentru a vedea dacă-i timp să prinză trenul și-are rost să se grăbească.

Nu parea niciunul panicat, ar fi bine dacă ar prinde trenul, dar nu-i stres. Porniră agale spre stația Darah Haturi.

Ce nume ciudat, își zise.