Melodia
Zdob și Zdub — Bună dimineața

Ne-am trezit un pic înainte de ora 5 dimineața pe o beznă ce-abia-ncepea să se dizolve. În ciuda necesității de-a ține timpul din scurt, până ne-am dezlipit din saci, până ne-am pregătit de mâncat, până am sorbit din cafeluri și-așa făcute la repeazeală, până am strâns corturile din fericire uscate, s-a făcut 6.

Nimic din primele sclipiri ale dimineții nu prevestea o vreme cu porniri contondente, nici măcar cei câțiva nori însăilați pe ici-colo. Furtuna fusese anunțată cu trenul de ora 12, deci scopul era până la 10 să-ncepem coborârea pe cracul Bulzului. Defel cea mai scurtă, dar cea mai sigură din cele cunoscute de noi.

Bună dimineața, într-adevăr

Ieșind din vale și-ndreptându-ne spre înșeuarea pe unde se iese din platou, ce să vezi? Un cort roșu și stingher înălțându-se ca un sfârc inflamat din pajiștea pustie și palidă. Cam ciudat așa fără nicio sursă de apă prin apropiere, Renato zicea că-s cehi ‘au Polonezi, ei fac sporturi din astea extreme.

Și mai bună…

Pe la ora 9 deja se puteau observa furtuni izolate-n jur, veritabile căciuli mițoase de sărbătoare, unite mai apoi într-una mai măricică pe aliniamentul Oslea Vâlcanului – Piatra Cloșanilor – Vârful lui Stan. Uneori eram mângâiați de pulberi fine de apă mânate de vântul ce bătea dintr-acolo și numai un noroc a făcut să nu fim prinși în zonă expusă.

Coborârea este lungă și merită să te-ncumeți dacă e prima oară ori dacă nu ai de-ales; personal aș fi fost foarte dornic să explorez alternativa prin Șaua Mâțului ce duce tot în Valea Iovanului, cândva un traseu marcat, actualmente oficial închis. De unde se deprinde cracul e cale mai lungă decât pare până la limita pădurii, însă există câteva stâne prin căldările adiacente unde se poate căuta adăpost.

Din ce în ce mai bună

În rest, drumeagul ce duce până jos face de-un parcurs cam plictisitor, nu prea multe imagini traversează pagina, afară doar de câteva formațiuni stâncoase numite Bisericile din Bulz. Îmi aduc aminte că mi se păreau mai degrabă niște babe decât niște biserici. În continuare mi se par, mai zbârcite, mai îmbătrânite, mai roase, însă fără doar și poate c-au să ne-ngroape pe toți.

Nori de furtună

La limita pădurii cu o carnație vag sănătoasă există în continuare acel sălaș cu je ne sais quoi de fostă stână, acoperișul fiind totuși un pic mai chel. În caz că vă-ntrebați sunt în continuare prezenți Emy, Puiu, Lomen, Willy G, Pantera, Daniel și, negreșit, Pula.

Bisericile-babe din Bulz

Ne-am oprit și noi acolo pentru a ne scoate pelerinele, întrucât ne-ajunseseră primii stropi de ploaie. Am sfârșit prin a face o pauză mai extinsă, am mâncat ceva și ne-am reaprovizionat cu apă întrucât până de vale nu se mai găsește și, în tot acest mișmaș am uitat pelerina în coșmelie. Cum ploaia gătase temporar, n-am remarcat numaidecât.

Sălașul

Mi-am dat seama abia mai jos când a revenit ploaia și-a căzut cu mare oaste peste noi, insinuându-se prin acel loc plăcut dintre ceafă și cămașă, prelingându-se-n fire aleatorii pe toată șira spinării. Așa s-or fi simțind caii tot timpul?

Indicatorul vechiului traseu din/spre Șaua Mâțului

Temperatura a scăzut sub 15 grade, deci am mers doar cu pauze extrem de scurte, fix atât cât durează până te ia tremuriciul. Ne-a ținut așa dându-ne de cheltuială vreo două ore, de altfel o baie binevenită. La mașini am ajuns și mai uzi, dar de transpirație, fiindcă după ploaie reveni arșița aceea bicisnică de August.

Probabil din fosta colonie a celor ce-au lucrat la barajul Iovanu

Renato cică, plecăm direct spre București? Mai poți? Păi cum altfel?