Se aude fluierul controlorului, iar la scurt timp măgăoaia emite un semnal prelung ca un urlet de pradă, apoi se urnește leneș, cu o zvâcnitură. Roțile calcă ușor peste șinele pline de riduri și gropițe – ca și cum n-ar vrea să-și strice lucitoarele bandaje. Croșetează cu aceeași teamă labirintul de macazuri controlate de o mână nevăzută ce se plimbă – probabil neobosit – peste claviatura unui calculator în timp ce ființa umană de care este atașată soarbe cu o față buhăită dintr-o cană de cafea.
Apus la Coronini
Garnitura cărată în spinare de aceste roți părăsește, într-un târziu, Gara București Nord, în timp ce dinamurile antrenate de aceleași discuri metalice trimit fluxuri ordonate de electroni către diversele componente electrice ale vagoanelor: lumina albă și rece a becurilor o completează pe cea naturală, iar aerul condiționat tușește leneș, deși este absolut inutil în răcoarea unei dimineți la final de Aprilie Nebun.
