Cred că prin clasa a VI-a era, da, prin clasa a VI-a, țin minte că aveam o profesoară de geografie tânără (lucru foarte rar pe vremea aceea), capabilă (lucru și mai rar) și numai bună de iubit, zi-lumină (lucru aproape de-neînchipuit). Suprapusă cu un interes real față de materia respectivă, efectul a fost o amplificare ceva-n genul undelor într-un lac.
Băile Chirui
Prin contrast, profesorul dinaintea ei, competent, fără doar și poate, suferea de o pedanterie înfiorătoare, de la care i s-a tras și porecla – Walkie-Talkie. Și n-avea sâni. Este, de altfel, singura materie unde-am luat nota doi pentru că fusesem prins copiind, la o lucrare de control despre o țară slavă cu denumiri din acelea care hârâie, care mârâie, care zgârie. Lăsați ce-nălțime are muntele, ce mai contează, dacă-ncerci să-l pronunți și nu iese decât Crâc-Mâc-Țfâc?
