Arhiva de etichete: praid

Unde poți face glume nesărate

Cum nevastă-mea nu a fost chiar dată pe spate de salină, i-am promis că totuși am s-o dau pe spate mai târziu în cameră, însă, dacă tot ne-a rămas liberă și disponibilă o bună parte din amiază, să dăm o raită pe deasupra salinei, adică prin jurul dealului de sare din Praid, care stă ca o insulă între pârâul Corund, Târnava Mică și cele două drumuri naționale care se-ntretaie pe-acolo.

Canionul Corund

Canionul Corund

Dintr-o cochetărie spontană, când am făcut bagajul pentru drum, nu mi-am mai luat și echipamentul de drumeție la mine, cum fac de obicei, pentru a putea slobod improviza și am fost nevoit să abordez traseul în pantofi de stradă și blugi în bleu-gendarme.

Citește mai departe

Allegro, Ma Non Troppo

Muzica
Antonin Dvorak – Simfonia Nr. 9

August, dar cu puțin spirit de observație ai fi remarcat că de fapt este din nou Mai, căci adevărata lună a lui cuptor își pierduse la tripou deopotrivă căldura și uscăciunea. Fuseseră, înlocuite, în schimb, de o vreme feciorelnică, adică mofturoasă, plină de pandalii, dar proaspătă, fragedă și cu o natură oarecum reînviată din ofilirea putredă peste care se-ncoronează cu trufie tufele de ciulini.

De pe Harghita-Mădăraș

De pe Harghita-Mădăraș

După o scurtă incursiune în Dobrogea, unde m-am lecuit de pentru o vreme destul de-ndelungată de împrejurimile Tulcei și-ale Deltei Dunării (din simplul motiv că nu am branhii ca să pot respira eficient acolo), dar am și rămas cu câteva idei crețe pentru viitor, în fine, deci, după această scurtă incursiune am zis că tot la munte e de mine și, după o zi de relaș pentru re-echipare, m-am suit în tren cu direcția Rupea.

Citește mai departe