Rareori scriu la cald, multe din jurnalele de tură sunt despre drumeții și excursii făcute și mai bine de zece ani în urmă. Dar uneori e pur și simplu prea mult deodată și îmi este cu neputință să nu povestesc. Și, în același timp, îmi e frică să nu uit sau să nu se-aștearnă praful, cum se-așterne peste tot, chiar și pe cele mai bune gânduri.
Unul din ultimii locuitori
Cum cine știe și cunoaște, știe și că e vorba de frumoasa și frigida Dobrogea. Îmi imaginez că dânsa trebuie să se uite spre teritoriile de la Vest de Dunăre, inclusiv la unduitorul Arc Carpatic, ca la un fel de nouveaux riches. Ar avea și temeiuri căci, lăsând vechimea la o parte, manifestă un rafinament aristocratic iridescent și cizelat. Fiecare sută de metri în plus sau în minus nu arată a o sută de metri, ci, sub personalitatea violent manifestată, îndreptățită de greutatea istoriei, mai degrabă a o mie.