Arhiva de etichete: dobrogea

La Credința, de Înviere

Muzica
Madrugada – The Lost Gospel

Când am vizitat valea Urluia la confluența cu valea Bașpunar intenția ne era s-ajungem de fapt prin Canaraua Fetii. Acum am zis că n-ar strica să dăm o raită mai în aval, prin Canaraua Dumbrăveni și, iacătă, am aterizat mai în amonte, mai sus de Lacul Conacu, mai sus un pic chiar decât lacul Plopeni, în micul sat Credința (fost Sofular), așezat pe vale și ocrotit mămos de-aceasta.

Locul Fosilifer Credința

Locul Fosilifer Credința

Croită după același calapod, adică o plimbare lejeră cu o serie de punctuale chestionări ale reliefului. Era a doua zi de Paști, era soare, era liber pe șosele (sau cel puțin pe-asta mizam), era cald (dar nu prea cald), se anunța un oarecare vânt (dar în limitele bunului simț), deci n-am văzut nicio obiecție fizică la adresa inițiativei. Metafizic vorbind, e altă poveste: mereu se ridică o excepție, aproape niciodată rezistentă-n fața unui minim avânt muncitoresc.

Citește mai departe →

Dançando Lambada

Ziceam c-o să dau o raită cu nevastă-mea pe Valea Fetii, doar că, dimineața de vreme, pe când ne agitam să lăsăm totul în ordine, am socotit c-ar fi mai bun câștigul dacă ne-am îndrepta spre Petroșani (Constanța), pe Valea Urluia, iar de-acolo om improviza noi ceva. Am luat cu noi un minim echipament de drumeție, o mână de sandvișuri, un litru (dacă e să ne luăm după cei ce-l vând, trei sferturi dacă e să ne luăm după ce au vândut efecitv) de suc de mere și duși am fost.

Raritate, de colecție

Raritate, de colecție

Duminică dimineața fiind, cine avea de plecat din București plecase deja, rămânând pe drum o mână de oameni și restul praf și vânt. O călătorie mai mult decât agreabilă, deci, fără-ntârzieri, de două ore jumate, cu tot c-o pauză de-o jumătate de ceas lângă Negrești (Constanța), în vederea efectuării unor prospecțiuni complexe: a structurii geologice a pachetului de mâncare, a paleohidrologiei sticlelor de băuturi răcoritoare, precum și a peisagisticii Văii Urluia pe cursul căreia, acolo, s-a format un lac.

Citește mai departe →

Cerbyris

Nu de puține ori o vorbă-n vânt a pus în mișcare resorturi greu de-nchipuit. Astfel, stând de vorbă cu Ică pe diverse subiecte, mi-a trântit într-o doară o vorbă despre niște chei uriașe prin Sudul Dobrogei, pe care le văzuse cândva de sus, pe fugă, sumar, în dreptul satului Coroana, la granița cu Bulgaria.

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Chei uriașe. Dobrogea. Prima reacție, cu toate că Ică nu-i genul care umblă cu vorbe de clacă, a fost mai degrabă una de neîncredere, mi se părea mai degrabă o himeră, precum lacul subcarpatic fantastic al lui Radu Tudoran umplut cu apă de mare ajunsă acolo prin niște galerii săpate pentru-a scoate petrolul. Am pus atunci cartea jos și mi-am imaginat ore-ntregi cum s-ar putea întâmpla așa ceva.

Citește mai departe →

Fake News

Făceam ordine prin pozele de prin telefon, adică grupam în albume ceea ce era negrupat și dădui peste un set lăsat acolo de izbeliște, oarecum pe nedrept căzut sub vălul uitării și doar pentru motivul de-a fi fost dezamăgit că n-am putut vizita cheile Chediului și Moroianu. Văzusem câteva jurnale de tură și-am zis hai să dăm o raită, mai ales că, detaliu important, era la mare depărtare de casă și, lucru știut și dovedit științific, dunga albă pe asfalt negru face bine la operație.

Pe Dealul cu Drum

Pe Dealul cu Drum

Până la urmă, pe nevastă-mea n-am reușit s-o combin: după ce s-a dat drumul la mobilitatea populației (ulterior desigur că a stârnit îngrijorare între savanții de renume internațional), nu a mai fost așa interesată să iasă. Mă rog, n-a apucat să-și ducă la capăt pledoaria, că eu mă și dădeam jos lângă centrul te informare turistică din Greci: un mausoleu impresionant, construit, după cum se-nfățișa situația pe-atunci, cu scopul de-a rămâne-nchis.

Citește mai departe →

Huiduma

Este greu să pară altfel, sincer, pentru că, înconjurat de zone depresionare, iese-n evidență precum piramidele din deșert. Mai mult, amplificând senzația, într-un stil oarecum medieval, Consulul, este ferit printr-un șanț de apărare spre Nord, Vest și Nord – Est, prin care circulă, atât cât poate, atât cât este, râul Taița.

Varful Consul I pentru noi este Consul II

Varful Consul I, pentru noi, este Consul II

Deh, apa nu-i punctul forte al Dobrogei, ci prezența lipsei ei. Și vântul. Și arșița. Și scorpionii. Și ciulinii. Și penele de bicicletă. Și bâzâitul eolienelor. Și, enfin, toate cele câte n-am avut parte-n primăvara prelungită a lui 2023. După deturnarea drumeției original închipuite pe Consul către potcoava – literalmente – de peste drum, Delictaș – Eschibalâc, am revenit, tot împreună cu Ică, în chiar week-end-ul următor pentru a-nfăptui visul văzut aievea de pe Delictaș.

Citește mai departe →

Moment hercinic

Una din perspectivele mele preferate asupra Dobrogei este chiar de pe Munții Măcinului, dar desigur că nu bat drumul până acolo să urc doar pentru a vedea ce-i jos. Nu zic că Machiavelli n-avea dreptate, când spunea, tămâindu-l pe Lorenzo Magnificul și-ncercând să-și justifice demersul pe lângă dânsul:

De pe Culmea Pricopanului

De pe Culmea Pricopanului

Căci așa precum cei care desenează locuri din natură se așază jos în câmpie spre a putea privi cu atenție înfățișarea munților și a înălțimilor, iar pentru a cunoaște văile se urcă sus pe culmi, tot astfel pentru a cunoaște bine firea popoarelor, trebuie să fii tu însuți principe, după cum pentru a o cunoaște pe cea a principilor trebuie să fii om din popor.

Citește mai departe →

Delictaș – Fine dining dobrogean

Întrucâtva îmboldit de avântul primelor două ture prin Dobrogea din primăvara asta, de clima atipic de blândă pentru luna Mai și de promisiunea probabilității prinderii bujorilor în flagrant delict de înflorire, m-am sincronizat cu Ică și am plecat spre Horia (jud. Tulcea), cu intenția inițială de a explora Muntele (Dealul?) Consul. Ca atare, la ora 05:30 ieșeam pe autostradă, spre Drajna.

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Cu o pauză scurtă-n Slobozia, pentru alimentare și gustare, am ajuns în jur de nouă fără douăzeci la punctul de plecare, pe unde banda roșie traversează DN22F, la doi kilometri de Horia. La punctul de plecare era deja un grup numeros de drumeți, gata de plecare, pe care Ică i-a ghicit a fi de la Mecanturist.

Citește mai departe →

Munții Cernei după două săptămâni în Dobrogea

Muzica
Eric Clapton – Layla (Unplugged)

După plimbarea pe valea Mahomencea am decretat într-o doară, mai mult ca pentru mine, că anul ăsta o să fie anul Dobrogei. Vorbă mare, fără doar și poate și nu știu ce-o să se aleagă de o socoteală așa de lungă, mai ales că ața mă trage-n multe direcții, dar, până una alta, încărcai rucsacul în Nărăvașă și pornirăm înapoi. De data asta, spre Yayla. Sau, dacă vreți, General Praporgescu.

Gradient

Gradient

Yayla, cică, în turcește înseamnă, zone înalte (adică zone montane, mai cu seamă platouri înalte). Strict pe numere, ar putea să pară o glumă, dar la fața locului, nu ar fi nimic de comentat. Asta presupunând că obârșia numelui (care e-mpărțit de sat, valea pe care e așezat, depresiunea care le conține pe ambele și pasul prin care se coboară acolo, cum vii dinspre Horia pe DN22D) stă-n atari rădăcini semantice.

Citește mai departe →

Ghiaurii

Rareori scriu la cald, multe din jurnalele de tură sunt despre drumeții și excursii făcute și mai bine de zece ani în urmă. Dar uneori e pur și simplu prea mult deodată și îmi este cu neputință să nu povestesc. Și, în același timp, îmi e frică să nu uit sau să nu se-aștearnă praful, cum se-așterne peste tot, chiar și pe cele mai bune gânduri.

Unul din ultimii locuitori

Unul din ultimii locuitori

Cum cine știe și cunoaște, știe și că e vorba de frumoasa și frigida Dobrogea. Îmi imaginez că dânsa trebuie să se uite spre teritoriile de la Vest de Dunăre, inclusiv la unduitorul Arc Carpatic, ca la un fel de nouveaux riches. Ar avea și temeiuri căci, lăsând vechimea la o parte, manifestă un rafinament aristocratic iridescent și cizelat. Fiecare sută de metri în plus sau în minus nu arată a o sută de metri, ci, sub personalitatea violent manifestată, îndreptățită de greutatea istoriei, mai degrabă a o mie.

Citește mai departe →

Doar încă două săptămâni

Te doare bila cum au îngânat unii imnul măștii și-n afară și alte asemenea litanii care indicau doar anumite categorii de oameni ce au drept la viață. De parcă n-ar fi simțit, zău, soarele pe față sau l-au simțit și-i arde ca pe draci și nu vor nici alții să se bucure.

Vedere din Enisala

Vedere din Enisala

N-ai cum să-i iei în serios, n-ai nici cum să nu-i iei, la fel cum nu te-ntinzi la filozofii cu un câine ce cată să te muște, ci îi dai un toiag peste bot și-ți vezi de drum. Așa și noi, zic, hai fată să mergem undeva. Unde? Prin Dobrogea, zic, Țară de foc, vreme frumoasă, mult vânt care alungă imediat bășinile stahanoviste, de s-ar întâmpla să dăm peste vreun colportor de asemenea artefacte.

Citește mai departe →

O tură de dezmorțire prin Dobrogea: Cernavodă – Seimeni – Capidava – Stupina – Siliștea – Seimeni

O tură prin Dobrogea este precum fericirea în rate: plătești în avans fiecare clipă de extaz. Având această perspectivă în gând, am hotărât să profităm de vremea relativ bună (ce-i drept cu un vânt cam dușmănos) ce se anunța pentru ziua de sâmbătă, 31 Martie 2012 și să ne plimbăm prin zona de Vest a Dobrogei, pornind din Seimeni și trecând prin Dunărea, Capidava, Topalu, Stupina, Siliștea, cu întoarcere tot în Seimeni.

Urcarea dintre Crucea și Băltăgești

Urcarea dintre Crucea și Băltăgești

Astfel, ne-am strâns patru inși și am plecat din București cu noaptea-n cap, ajungând în Seimeni, unde ne-am întâlnit cu Florin. De acolo am plecat, după o serie de pregătiri sumare, pe traseul propus, ”mângâiați” din lateral de un vânt sănătos. Din păcate însă, după aproximativ 5 kilometri, Florin a căzut pe o zonă de frânare, rostogolindu-se peste ghidon și, cu toate că nu s-a lovit foarte grav, l-am trimis în Cernavodă pentru a putea fi îngrijit corespunzător.

Citește mai departe →