Arhiva de etichete: vai secate

Cerbyris

Nu de puține ori o vorbă-n vânt a pus în mișcare resorturi greu de-nchipuit. Astfel, stând de vorbă cu Ică pe diverse subiecte, mi-a trântit într-o doară o vorbă despre niște chei uriașe prin Sudul Dobrogei, pe care le văzuse cândva de sus, pe fugă, sumar, în dreptul satului Coroana, la granița cu Bulgaria.

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Chei uriașe. Dobrogea. Prima reacție, cu toate că Ică nu-i genul care umblă cu vorbe de clacă, a fost mai degrabă una de neîncredere, mi se părea mai degrabă o himeră, precum lacul subcarpatic fantastic al lui Radu Tudoran umplut cu apă de mare ajunsă acolo prin niște galerii săpate pentru-a scoate petrolul. Am pus atunci cartea jos și mi-am imaginat ore-ntregi cum s-ar putea întâmpla așa ceva.

Citește mai departe