Întâlniri Cromatice

O zi de toamnă călduță și plăcută. Am luat un hap de cap și m-am întins pe canapea blocat într-o perpetuă și constantă moțăială. Camera era inundată de o lumină roșiatică ce se izbea de blocurile din jur precum un bețiv de gard. Prin geamul întredeschis se îmbulzeau zgomotele orașului, amestecate într-un vuiet de torent din care se distingea doar țăcănitul roților mașinilor pe o gură de canal, leit cu protestul joantelor zvântate-n bătaie de nenumărate trenuri.

Singur împotriva tuturor

Singur împotriva tuturor

Aș putea jura, de altfel că sunt într-un vagon – până și camera părea să se miște ca și cum ar fi trecut peste nenumărate macazuri; apoi s-a oprit, timid, cu un mic ghiont. Pe fereastră se vedea înscrisul ce anunța gara Buzău. Era stația noastră. Ne-am dat jos, am montat roțile și am purtat o scurtă negociere.

Andrei susținea că n-are rost să mai așteptăm legătura cu Berca și să mergem direct pe bicicletă. Am schițat o urmă de protest invocând efortul inutil și landșaftul plictisitor. Dar avea dreptate și, oricum, încălzirea lejeră nu strica.

Valea frumoasă

Valea frumoasă

Estimarea a fost corectă – am ajuns cu mult înaintea trenului; am părăsit rapid asfaltul, apoi satul cu totul și am intrat pe-o vale pitită între două dealuri. Privită din satelit, nu transmitea nimic deosebit în afară de faptul că părea cea mai necirculată variantă spre Nord.

Vulcanii noroioși de lângă Beciu

Vulcanii noroioși de lângă Beciu

După un scurt culoar sinuos de arbuști, am ieșit în teren deschis, pe versantul stâng al acestei mici bijuterii geografice colorată-ntr-un melanj de verde pal, pământiu și galben. Minicanioane de pământ, formate probabil prin alunecări de teren îi dădeau un aer ușor fioros, iar din spatele nostru veneau rapid teascuri de nori șobolanii care aveau să blocheze soarele tot restul zilei.

Norii ne-au ajuns din urmă

Norii ne-au ajuns din urmă

Am ținut Nordul cu statornicie, trecând cu grație printre cele două pâcle, mari și mici. Am lăsat in spate și satul Beciu și, în capătul văii, am oprit la un alt ansamblu de vulcani noroioși. Fenomenul este mai limitat decât în locurile deschise turismului de masă și fără vreun fel de amenajare prin jur.

Pe culmea dintre Slănic și Sărățel

Pe culmea dintre Slănic și Sărățel

Drumul de sondă pe care apucasem ne-a cocoțat pe culmea dealului dintre Slănic și Sărățel. Întreaga traversare s-a întins pe maxim trei kilometri, cu indulgență, dar încotro te uitai era un tablou mai frumos decât altul; un pastel format din toate nuanțele posibile de la verde la portocaliu aprins.

Coloane

Coloane

Am coborât pe versantul estic în valea Slănicului și am ars rapid 10 kilometri în amonte. Pe ocolite am urcat o nouă culme, care și-a atins gloria la puțin peste 850 de metri, de o manieră teribil de nehotărâtă, ținând cont de numeroasele cocoașe pe care le-am încălecat. Majoritatea distanței am parcurs-o prin pădure într-o liniște netulburată decât de câteva mașini și de ceea ce cred că erau niște grupuri de vânători, judecând după câteva bubuituri răzlețe și chiotele sălbatice.

Granița dintre lumi

Granița dintre lumi

Reprezentația zilei a venit abia după ce am ieșit din pădure, pe platoul dintre Plavățu și Bisoca. Spinările planturoase ale dealurilor erau acoperite cu pâlcuri răzlete roșiatice, de parca-ar fi avut o rară formă de pojar, iar dinspre gospodăriile-mprăștiate răzbăteau voci de oameni prinși în diverse treburi. Soarele găsise câteva halouri și se proptise vârtos în pământ; vântul devenise pișcător și enervant.

Canioane de sare

Canioane de sare

Mai departe, înspre Jghiab, în dreapta drumului, se căsca un canion de sare flancat de copaci. De altfel, întreaga zonă mustește de acest compus al sodiului, împreună cu o parte din formele de relief întâlnite de obicei în masivele calcaroase: doline, peșteri, lapiezuri, lacuri etc.

Lacul Mare - Meledic

Lacul Mare – Meledic

Am înnoptat pe platoul Meledic, unde am urcat pe un drum abscons ce se desprinde chiar de lângă grunj, despre care am vorbit cu altă ocazie. Am înnoptat la pensiunea Meledic, aparent singura de-acolo. Pentru mine era a doua oară, însă acum nu am mai putut lua masa, așa că am mâncat din ce aveam la noi: pâine, o conservă de fasole și dulciuri.

Peretele Dolinei Mari

Peretele Dolinei Mari

A doua zi am început cu o scurtă plimbare. Am văzut mai întâi Lacul Meledic (Lacul Mare), în imediata apropiere a pensiunii. Șarjele reflexiilor malurilor, cerului și dimineții însorite transformau curiozitatea prezenței integrale-a apei dulci într-un lac dezvoltat pe-un masiv de sare într-un detaliu de umilă speță.

Urcând spre Plavățu

Urcând spre Plavățu

La alte câteva minute de mers, pe un traseu marcat cu bandă roșie, se află o serie de doline. La Nord-Vest, Dolina Mare și fosta intrare în peștera 7S. Din câte observ, oricum pare că am fi putut intra fără echipament. La Nord Est, aproape coliniare, alte două doline și o intrare în peștera 6S, accesibilă doar speologilor.

Alte doline

Alte doline

După o oră de hălăduială am pornit iar la drum și am tăiat dealul spre Sud-Vest. După o scurtă vale, am avut parte de-un urcuș mai lung, care-a combătut răcoare dimineții și m-a adus aproape de temperatura de funcționare a unui furnal. Am contemplat preț de câteva minute vasta colecție de gâlme acoperite de o ceață subțire și am coborât spre Lopătari.

Culoar

Culoar

Acolo târgul duminical era în toi. L-am bătut de la un capăt la altul, făcându-ne loc prin mulțimea pestriță ce fremăta în jurul tarabelor: lombrozieni adunați pe lângă cârciumi, bătrâni de modă veche ce încă se-mbrăcau ca de sărbătoare, tineri care propagau noutățile săptămânii. Am cumpărat și noi niște mizilicuri și am continuat în sus, din nou pe valea Slănicului.

Probabil nu cel mai bun moment al lui Andrei

Probabil nu cel mai bun moment al lui Andrei

Intenția era de-a merge-n Gura Teghii, iar variante de-nfăptuire două: integral pe Dj203K, via PestrițuPlaiul Nucului sau pe drumul Tainița, via Ploștina, cu revenire tot în DJ203K, chiar în pasul care străbate Masivul Ivăneț. Prima variantă era sigură, a doua părea un pic mai dubioasă. Desigur, o vulgară și vană curiozitate m-a împins spre aceasta din urmă atunci când am gândit traseul.

Echilibru

Echilibru

Trecerea de la un peisaj deluros la cel tipic montan a fost bruscă. Stânci au răsărit de nicăieri, valea s-a îngustat pe nesimțite și senzația de izolare s-a accentuat. De fapt, impresia generală a fost că aveam sub noi nu biciclete ci un hibrid între un dispotiv de teleportare și o mașină a timpului.

Pe ulițele din Terca

Pe ulițele din Terca

În Terca am fi putut vizita focul viu (emisii de gaze care se aprind spontan în contact cu aerul), însă eram oarecum grăbiți și, neștiind cât de bun va fi traseul, am zis pas și am abordat direct ascensiunea spre Ploștina, un sat izolat, așezat în coastă.

Urcând spre Ploștina

Urcând spre Ploștina

Tainița a fost greu de parcurs, acoperită pe alocuri cu sectoare lungi de nămol – uneori amestecat cu frunze – pe care aveam senzația că mai mult plutesc decât pedalez. Partea bună, totuși, a fost că același nămol oglindea culorile extreme și crea un fel de culoar psihedelic perforat de lumină printr-o sumedenie de locuri.

Nămol cât cuprinde

Nămol cât cuprinde

Complet întâmplător am găsit un soi de cascadă, într-o fundătură din dreapta drumului. Debitul mic mă face să am oarecare îndoieli asupra caracterului permanent, dar a meritat oprirea. Am citit că ar exista o cascadă numită chiar Tainița și, în lipsa unor detalii asupra localizării, mă-ntreb dacă nu cumva chiar aceea era.

Drumul Tainița

Drumul Tainița

Coborârea a decurs fără alte evenimente în afară de o amorțeală bicisnică până deasupra încheieturilor. Am ajuns în Nehoiașu cu un avans considerabil și am reușit chiar să prindem o legătură mai bună cu Bucureștiul. Partea proastă era că mă chinuia o foame nebună și n-am mai apucat să mănânc nimic înainte de plecare. Am încercat să ațipesc un pic să mai uit de poftă. Într-un târziu, cam în același timp când soarele-apunea, am și reușit.

La odihnă

La odihnă

Când m-am ridicat din canapea, era trecut de zece noaptea. Puteam să jur că n-am stat întins mai mult de o jumătate de ceas. Cu ochii cârpiți, am dat iama-n frigider și am ras ce-am văzut în fața ochilor.

Minicascadă

Minicascadă

Alte relatări

Povestea lui Andrei

O altă tură prin zona Subcarpaților de Curbură

Tura pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.