Arhiva de etichete: valea buzaului

Întâlniri Cromatice

O zi de toamnă călduță și plăcută. Am luat un hap de cap și m-am întins pe canapea blocat într-o perpetuă și constantă moțăială. Camera era inundată de o lumină roșiatică ce se izbea de blocurile din jur precum un bețiv de gard. Prin geamul întredeschis se îmbulzeau zgomotele orașului, amestecate într-un vuiet de torent din care se distingea doar țăcănitul roților mașinilor pe o gură de canal, leit cu protestul joantelor zvântate-n bătaie de nenumărate trenuri.

Singur împotriva tuturor

Singur împotriva tuturor

Aș putea jura, de altfel că sunt într-un vagon – până și camera părea să se miște ca și cum ar fi trecut peste nenumărate macazuri; apoi s-a oprit, timid, cu un mic ghiont. Pe fereastră se vedea înscrisul ce anunța gara Buzău. Era stația noastră. Ne-am dat jos, am montat roțile și am purtat o scurtă negociere.

Citește mai departe

Cu trenul de la Nehoiașu la Buzău

Valea Buzăului este genul de loc care ar fi incomplet fără a fi străbătut de o cale ferată, măcar parțial. Într-adevăr, linia CFR 504, care leagă Buzău de Nehoiașu este atât de bine înrădăcinată acolo încât e greu să îți imaginezi că a fost vreodată o vreme când prin acele locuri nu au circulat trenuri. Cu toate astea, linia are doar puțin peste 100 de ani, fiind dată în folosință la 9 August 1909.

Gara Nehoiașu. Foto: Bogdan

Gara Nehoiașu. Foto: Bogdan

Citește mai departe

Sui la deal, cobor la vale – De la Focșani la Buzău prin Subcarpații de Curbură

Afară ninge viscolit și-n radiatoare arde apa, iar eu la tastatură stând, am mare chef de povestit. Concret, gându-mi zboară la o tură făcută acum doi ani, în Iunie 2012, printre dealurile subcarpatice dintre Focșani și Buzău. Pretextul acestei ture a fost vizitarea Focului Viu din Andreiașu de Jos, jud. Vrancea și am reușit să o întindem pe trei zile, ca să fie treaba treabă.

Astfel, am anunțat din timp că vineri voi lipsi de la birou, iar vineri mi-am făcut bagajul și am luat trenul spre Focșani. Acolo ne-am întâlnit cu Mihăiță și, după ce am umblat un pic prin centru, am ieșit spre Odobești, pe DN2M. Drumul ăsta e cea mai scurtă cale spre Focurile Vii, dar din Mera am deviat pe un drum forestier care asigură o legătură alternativă cu Hotaru și Andreiașu de Sus.

Focsani - Buzau

Citește mai departe

Tabla Buții – Drumuri vechi, drumeți mai noi

Profund liant al societății, nu este de mirare că negoțul cu vin a fost o activitate înfloritoare de-a lungul vremii între Transilvania, pe de o parte, respectiv Țara Româneasca și Moldova de cealaltă parte a Carpaților. Una din trecătorile uzitate a fost vechiul drum roman care urca pe sub Vârful lui Crai, drum numit și Drumul Mare de pe Plai. Spun roman pentru că ei au fost primii care l-au amenajat, pavându-l cu piatră de râu în anul 102.

Acest drum intră în munte pe cursul superior al Buzăului, urcă pe pârâul Fetei, continuă în pasul Tabla Buții, pe culmea Muntelui Tătaru și coboară fie pe valea Drajnei prin Cerașu, fie pe Bâsca Chiojdului, spre Buzău.

Vechiul drum de la Tabla Buții - azi străbătut doar de ciobani, bicicliști și melteni cu ATV-ul

Vechiul drum de la Tabla Buții – azi străbătut doar de ciobani, munțomani și ATV-iști

Citește mai departe