Treziți după un somn de voie, odihniți și cu puterile refăcute, am vizitat teatrul “Mihai Eminescu”, despre care multe surse susțin că ar fi primul edificiu cu această destinație de pe teritoriul actual al României. În orice caz, este unul literalmente deosebit.

Cortina veche din teatrul Oravița

Pedigree vienez

Clădirea a fost construită în 1817 ca o copie fidelă a teatrului Burgertheater din Viena. În prezent (2011), teatrul este complet renovat, iar la parter este amenajat un muzeu cu fragmente din istoria sa, dar și din cea a orașului. Cel mai mult mi-au plăcut cortina originală fabricată în Viena și macheta la scară a întregii zone.

Vizita însă nu s-a terminat aici, căci adevărata comoară a fost sala de spectacole, care m-a frapat prin eleganța sa lipsită de opulență. Desigur, după cum se vede și-n fotografii, nu este și lipsită de un oarecare lux, deci, când amintesc că-i lipsită de opulență, mă refer, desigur, la opulența-etalon a palatelor vieneze.

Sala de spectacole

M-am despărțit cu greu de această mică bijuterie arhitectonică, însă clișeul călătorului este drumul, așa că ne-am conformat (sau, mai bine zis, pur și simplu nu ne-am tocmit cu impulsul) și am pornit spre Baziaș.

Apus de soare, răsărit de Dunăre

Vremea a fost relativ bună, un pic răcoroasă, dar cu un vânt vrăjmaș ce sufla voinicește din lateral. Traficul în schimb nu ne-a pus probleme, puținii șoferi cu care ne-am intersectat fiind suficient de civilizați cât să nu ne șicaneze.

Dunărea la Baziaș

În Baziaș am ajuns în jurul orei 14, unde am luat și prânzul, la cabana ”Apus de Soare”. Aici am mâncat pentru prima oară o ciorbă de pește. Nu știu dacă peștele era pescuit chiar din Dunăre, dar rezultatul final a fost un adevărat spectacol gustativ.

Zeiss

După masă am mai lenevit o oră înainte de a ne continua drumul spre Moldova Nouă. Acolo ne-am întâlnit cu doi nemți ce doreau să urmeze traseul Dunării până la Marea Neagră, după care ar fi urmat sa ajungă în Pakistan, via Bulgaria și Turcia. Au cărat cu ei cam tot ce-ți poate trăsni prin cap să iei la drum, inclusiv o chitară care atârna ca o libarcă din spatele bicicletei.

Loc de observație a faunei aviare, lângă Belobreșca

Ei nu mai aveau niciun pic de mâncare, iar noi foarte puțină, așa că le-am propus să mergem toți patru mai departe, deoarece în oraș nu mai era nimic deschis. În Coronini ne-am aprovizionat pentru noaptea respectivă și am mai mers 2 km până am găsit un loc de campare. Alegere mai proastă nu cred că puteam face, dar deja se lăsase noaptea.

Vedere din ”dormitor”

Ne-am chinuit vreo oră să punem corturile, apoi am mâncat ce aveam pe la noi: iaurt cu porumb și napolitane. După acest ospăț improvizat am adormit ca un prunc, chiar dacă vântul sufla turbat și ne turtea cortul după cum poftea.