Zona aceasta a văii Oltului, Racoș – Augustin – Feldioara, mi-a trezit interesul încă de când am citit Cartea Oltului scrisă de Geo Bogza și atunci când Adi a propus o tură pe acolo am percutat instant. Din păcate, data aleasă de el nu s-a potrivit cu planurile pe care le aveam și, cum nu voiam să renunț la o așa excursie, am decis să fac totuși o scurtă incursiune de o zi de la Racoș la Brașov. Așadar, pe data de 9 Iunie 2013 m-am întâlnit la gară cu Andrei și Dan și am plecat spre Rupea cu primul tren al dimineții, IR1745.

Intrarea în Racoș

Racoș – Complexul geologic și castelul Bethlen

Din gara Rupea am pornit direct spre Racoș, o comună cu o densitate mare de obiective interesante, dar care se zbat într-un anonimat aproximativ. Capul de afiș îl ține de departe dealul Hegheș, situat la doar câteva sute de metri Nord de sat, stând mărturie a celor mai recente activități vulcanice de pe teritoriul României, încheiate acum aproape 10.000 de ani.

Un alt aspect, mai important, este că dealul a fost exploatat în diverse puncte prin intermediul unor cariere, închise odată ce zona a fost declarată rezervație geologică. Activități distructive în sine, exploatările au lăsat totuși în urmă niște zone unice și, îndrăznesc să spun, frumoase.

Coloanele de bazalt

Primul loc pe care l-am vizitat și, totodată, primul lucru vizibil odată ce am început a urca dinspre sat, a fost o cortină de piatră: coloanele de bazalt, formate probabil prin răcirea rapidă a scurgerilor de lavă. Ce m-a impresionant cu adevărat nu a fost neapărat dimensiunea acestora, de 10-15 metri, cât forma regulată pe care au căpătat-o și faptul că prezintă cu lux de amănunte detalii intime legate de structura rocilor ce compun conul vulcanic. În caz că vă interesează detalii tehnice, puteți citi aici și aici.

Lacul albstru din Racoș

Explorând mai departe rețeaua de drumuri ce împânzește zona, am găsit fosta carieră de bazalt Brazi, umplută parțial cu apă provenită din ploi, zăpezi și poate chiar din infiltrații. Lacul astfel format a căpătat o culoare albăstrie. Am admirat peisajul inedit, am făcut o poză de grup și am urcat mai departe către cariera de zgură săpată chiar în craterul micului vulcan.

Vulcanul din Racoș

Canionul care s-a căscat în fața ochilor noștri era imens și semăna mai degrabă cu o frântură de Marte, sorgintea terestră nefiind trădată decât de cele câteva tufe și pomișori care s-au încăpățânat să crească din nimicnicia prafului roșiatic. De altfel, mă și așteptam să fiu martor al unei scene de luptă între Marvin Marțianul și Duck Dodgers. N-a fost să fie.

Cei dornici pot da roată hăului pentru a găsi drumul care șerpuiește spre fundul acestuia, însă noi, mânați de timp, ne-am mulțumit să privim de sus și am coborât înapoi în sat.

Vulcanul stins din Racoș

Acolo, chiar în centru, se află castelul Sukosd – Bethlen, fostă reședință a contelui Sukosd, domeniul fiind primit de la Gabriel Bethlen ca recompensă pentru servicii militare. Noi am găsit complexul într-un stadiu cvasi-neamenajat: zidurile și curtea erau ok, dar construcția în sine era într-o relativă paragină, lucrările de reabilitare fiind abandonate. Cu toate acestea, a meritat oprirea.

Castelul Bethlen văzut din exterior

Castelul a putut fi vizitat, însă nu ni s-a tăiat bilet – taxa de intrare a fost ”cât vă lasă inima” și ne-a lăsat cam de 4 lei de căciulă. La poartă era un număr de telefon afișat despre care am fost asigurați că este încă valabil, dar de la grupul care ne-a succedat cu o săptămână mai târziu am înțeles că nu mai era bun.

Castelul Bethlen – curtea interioară

Defileul Oltului între Racoș și Augustin

Cu această scurtă incursiune în rămășițele trecutului nobilimii locale vizita noastră în Racoș s-a încheiat și ne-am îndreptat spre Augustin, pe valea Oltului, prin defileul ce traversează Munții Perșani și leagă cele două localități.

Oltul lângă Racoș

Spre deosebire de celălalt defileu al Oltului, între Turnu Roșu și Cozia, acesta este mai scurt și nu atât de spectaculos, dar compensează prin faptul că este mult mai puțin atins de mâna omului: este traversat doar de magistrala CFR 300 și de un drum forestier, pe malul opus, cel stâng. Ca atare, natura s-a desfășurat în voie, creând o adevărată oază de liniște.

Intrând în defileu

Vegetația luxuriantă arunca o umbră deasă și plăcută și nici suprafața drumului nu a fost deloc rea: macadam, ceva piatră spartă și porțiuni de pământ, fiind practicabil inclusiv pe vreme umedă. Am întâlnit o singură urcare ceva mai grea, dar destul de scurtă și la capătul căreia poate fi admirată întreaga vale ce se întinde până la Augustin.

Vedere către Augustin

Drumul către Brașov

Din Augustin am ținut direcția Sud, spre Brașov, pe malul stâng al Oltului, până în Măieruș, trecând prin Apața și Ormeniș, unde am făcut și o scurtă pauză de revitalizare. Drumul din Augustin până în Ormeniș a fost un drum de piatră în stare foarte bună, după care am avut parte numai de asfalt, mai bun sau mai prost.

Gonind către Brașov

În Măieruș am oprit pentru a vizita biserica fortificată din centrul satului, după care am trecut Oltul pe un pod din lemn (delicios!) pentru a evita traficul de pe DN13. Imediat după ieșirea de pe pod, la câteva zeci de metri, pe partea dreaptă, am găsit o baltă cu nuferi pentru care am făcut o mică pauză.

Baltă de nuferi pe malul Oltului

De acolo am pedalat constant și într-un ritm foarte alert, cu opriri scurte pentru apă, fotografii, sau pur și simplu odihnă.

În Brașov am ajuns tocmai la timp pentru a prinde trenul IR1622, ultimul care avea și vagoane de biciclete pentru București. Chiar și așa, a trebuit să ducem muncă de convingere pentru a putea cumpăra un bilet de bicicletă, dar nu-i bai.

Pauză de apă

A fost o tură foarte frumoasă, undeva la limita dintre plăcere și antrenament, pe o zi perfectă cu un cer incredibil.

Alte referințe

Andrei Vocurek – a scris chiar despre această tură

Miscellanea – Despre vulcanul stins și coloanele de bazalt din Racoș