În ajun am uitat să punem ceasurile să sune și, fiind rupți de oboseală, am dormit până la ora nouă și jumătate. Ne-am trezit în lumina unui soare generos ce-a sfidat cu impertinență prognoza de furtună pentru ziua de 21.

Punte pe Valea Izei

Am strâns repede corturile, am curățat bicicletele, am aranjat bagajul pe dânsele și am purtat o scurtă conversație cu proprietarul terenului pe care tocmai înnoptasem. Acesta tocmai venise să întindă iarba la uscat și, ca să nu ne deranjeze, începuse cu grămăjoarele aflate mai departe de noi.

Conversația a fost delicioasă, un adevărat exercițiu de deducție, cel puțin pentru mine: ori nu înțeleageam forma unor cuvinte, din cauza accentului specific zonei, ori pur și simplu habar nu aveam ce înseamnă regionalismele pe care le folosea.

Dimineața pe malul Izei

Micul dejun l-am luat la un birt din sat. În mare parte am mâncat cartofii și cârnații rămași de la ospățul din seara precedentă. Pe lângă aceasta, vânzătoarea de acolo (care cred că era și proprietara) ne-a omenit cu brânză și castraveți, ne-a schimbat berile rămase cu unele reci și s-a întreținut cu noi cât am zăbovit la dânsa.

În jumătate de oră am fost din nou gata de drum, iar prima oprire importantă a fost în…

Comuna Bârsana

Bârsana polarizează interesul majorității turiștilor de pe valea Izei cu cele două puncte majore de interes: biserica de lemn și complexul monahal, situat la câțiva kilometri de biserică.

Intrarea în livada bisercii de lemn

Biserica a fost construită în anul 1711, apoi strămutată de câteva ori înainte de a ajunge pe locul actual, pe dealul Jbâr, înconjurată de o livadă de toată frumusețea. Construcția a fost restaurată și este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Nu se percepe taxă de intrare, însă fotografiatul este interzis.

Biserica de lemn din Bârsana

De aici am mai mers câțiva kilometri până la complexul monahal de care am vorbit mai devreme. Nu am ce zice, arată extraordinar, dar nu am simțit nici o conexiune spirituală cu acel loc, care aduce mai degrabă cu un mall bisericesc.

Am întrebat de curiozitate dacă au locuri de cazare și mi s-a răspuns sec: da, dar numai cu rezervare. Este, ce-i drept, un loc inedit și deosebit pentru a petrece câteva nopți sau chiar un concediu, dar mult prea aglomerat pentru gustul meu.

Mănăstirea Bârsana

Sunt, însă, alte locuri, la fel de plăcute, dar fără dezavantajul unui intens trafic turistic. Spre exemplu, după ce am plecat de acolo, am vizitat…

Biserica de lemn din Rozavlea

Trebuie menționat că există, de fapt, două biserici de lemn în Rozavlea, iar noi le-am văzut pe amândouă. Prima, aflată chiar la intrarea în sat, pe partea stângă, pe o stradă secundară, este cea nouă, dar foarte frumoasă. Mi-a plăcut, mai ales poarta de intrare în curte.

Biserica de lemn din Rozavlea

Cealaltă, la care m-am referit în titlu, este situată 1-2 kilometri mai departe, pe partea dreaptă, chiar la drum, aproape de centrul comunei. Deși era amiază, am găsit pe cineva care ne-a permis să o vizităm contra sumei de 4 lei. Construită în 1717, a fost restaurată ultima oară în 2008 și se slujește încă în ea, judecând după amenajări.

Biserica de lemn din Rozavlea

Încheiată și această vizită, în jur de ora 15:00 am ajuns în Bogdan-Vodă. După câteva calcule sumare am constatat că, pe traseul inițial, am fi ajuns mult prea devreme în Vișeu de Sus și, cum de pe hartă ne făcea cu ochiul Izvorul Izei, am pornit fix în acea direcție. Înainte de a ajunge însă la izvor, am trecut și pe la…

Biserica de lemn a Bâlenilor din Săliștea de Sus

Din păcate, nu am putut să o vizităm decât din exterior. Din fericire, acest lucru a fost cauzat de un proces de restaurare aflat în plină desfășurare. Totuși, ni s-a permis să tragem cu ochiul, remarcând astfel o interesantă pictură ce prezenta o scenă din Iadul. Și mai curios, a fost descoperită sub o altă pictură, aplicată ulterior.

Biserica de lemn a Bâlenilor

Plecați din Săliștea de Sus, am dat apoi piept cu ultima provocare a zilei: o urcare pe 7km de drum de piatră către…

Izvorul Izei

Panta nu a fost mare, nici suprafața teribil de accidentată, dar fie din cauza oboselii, fie din cauza căldurii, fie pentru că aveam cauciucuri exclusiv pentru șosea și bagaj, la un moment dat am capotat și am urcat pe lângă ea. Efortul a meritat.

Drumul spre Izvorul Izei

A fost prima oară când am urmărit un râu până la izvoarele sale. Un lucru extraordinar să te afli în locul unde acesta vede pentru prima oară lumina zilei, iar cel al Izei este pe măsura văii căreia îi dă viață.

Un moment de reverie a fost inevitabil, dar băieții m-au adus sec cu picioarele pe pământ: se făcea târziu și trebuia să ajungem și în Vișeu de Sus. Mi-am umplut cu apă toate bidoanele pe care le aveam la dispoziție, mai degrabă ca un fel de amintire, decât de sete.

Izvorul Izei

În sfârșit, de acolo am făcut mai puțin de o oră până la destinația noastră finală. Am găsit cazare la pensiunea Vaser, situată chiar la drum. Am fost primiți bine și ce ne-a mers de-a dreptul la inimă a fost meniul cu care am fost tratați: ciorbă delicioasă, sarmale dumnezeiești și niște prăjituri care au ostoit până și arsurile bronzului parcelat dobândit peste zi.

Cu Iza în suflet și greierii în urechi, am adormit pe loc.