Ne-am trezit alene din somn, țintuiți în saci de plescăitul molcom al Dunării, care mai degrabă îmbia la încă o tură de sforăituri, nicidecum la un marș vioi. Astfel, am tărăgănat plecarea cât am putut: ne-am codit până să strângem bagajele, am zăbovit mai mult la masă, am curățat lanțurile bițiclelor și am căzut într-o scurtă reverie pe malul apei.

Dimineața în Portul Cetate

În cele din urmă, pe un mohorât sfârșit de dimineață, am apucat-o în direcția Calafat – Bechet – Zăval. La ieșirea din Înger Parc ne-am întâlnit chiar cu domnul Dinescu, ne-am salutat în treacăt și am continuat.

În Calafat am făcut un popas lung, la un restaurant amenajat frumos într-o clădire veche, unde am luat prânzul în tihnă. După ce am terminat, am plecat din nou la drum și, cât am umblat prin oraș încercând să găsim ieșirea spre DN55A, am descoperit două clădiri foarte frumoase: biserica cu hramul ”Sfântul Nicolae” și Muzeul de Artă, ambele renovate.

Muzeul de Artă din Calafat

Din acel punct, drumul ne-a dus departe de Dunăre și nu a traversat forme spectaculoase de relief. Cu toate astea, a fost o călătorie plăcută, umbrită doar de tablourile deprimante cu loturi de pământ necultivate și năpădite de bălării, foste centre agricole ajunse în paragină și conace ruinate.

Biserica Sf. Nicolae din Calafat

Destinația finală pentru acea zi a fost comuna Zăval. Spre încântarea și ușurarea noastră, acolo am găsit camping-ul despre care citisem pe internet, pe un site abscons, dar fără a ne putea valida informația din alte surse. Situat pe malul stâng al Jiului, chiar lângă pod, a fost ușor de găsit.

Acolo am închiriat o căsuță pentru 20 de lei de persoană și am halit o foarte bună gustare rece. Am avut chiar și dușuri, așa că am profitat și am ras jegul de pe noi cu niște apă fierbinte.

Căsuță în camping-ul din Zăval

Efortul susținut și repetat și-a spus iar cuvântul, așa că am adormit repede, vegheați peste noapte de vajnica Ciuta, o cățea jucăușă și teribil de slabă, dar foarte în formă.