După cum prevestea și coada de la casă, trenul a fost plin încă de la plecare și, printre toate fețele banale care își făceau loc în compartiment, am aflat o ceată de colindători. Desigur, dacă nu s-ar fi autointitulat în acest fel, nu aș fi ghicit niciodată că, într-adevăr, asta sunt. Ușor aprinși de tărie, ei începuseră deja să învârtă câteva acorduri când trenul s-a pus în mișcare, dotați fiind cu o trompetă și un acordeon. Ha, ne-am zis, e fix ce căutam, așa că am luat băutura, aparatele foto și am intrat în horă.
Pe valea Trotușului
Unul după altul, șlagărele au răsunat în tot vagonul, iar în cele câteva pauze am mai schimbat și impresii, și identități, nu doar trotil. Așa am aflat că erau doar unul din grupurile împrăștiate prin toată țara la colindat prin trenuri și orașe, plecați din Suceava sau Iași și că acum se întorceau acasă, urmând a lua din Salva trenul foamei, trenul Timișoara – Iași.
Acordeonistul trupei de șoc
La un moment dat, un pasager vădit agasat de circul făcut (pe bună dreptate, de altfel) ne-a luat la interval și ne-am potolit până când a coborât. Între timp, tovarășii noștri de ocazie au tras sever la măsea dintr-o palincă pe care am avut și noi ocazia s-o gustăm: o licoare care ar fi topit și filamentul din bec. Astfel, când a trebuit să coboare, acordeonistul a întâmpinat mari dificultăți și a avut nevoie de asistența altor doi ortaci. Curios lucru, însă, după ce s-a dat jos din tren, a început să cânte nestingherit pe peron, ținându-și uimitor echilibrul pe suprafața înghețată.
Gara din Miercurea Ciuc
După Beclean pe Someș ne-am culcat și am dormit până aproape de Miercurea Ciuc, unde am coborât și am așteptat patru ore trenul spre Adjud. Urma să traversăm pasul Ghimeș pe linia CFR 501. A fost frig și foarte umed afară și ne-am grăbit să ne adăpostim în prima cârciumă deschisă. Am găsit una de dimensiunea unei rulote mai mari și ne-am încălzit cu o ciocolată caldă. După aproape o oră ne-am mutat într-un spațiu mai generos și mai aerisit, unde am și mâncat ceva cu aspect de sandviș.
Nu mai sforăiț!
Cum orele treceau greu, am dat un tur al gării. În clădire, câțiva călători obosiți adormiseră pe niște rămășițe de scaune cu capul sprijinit pe calorifere și scoteau niște sforăituri cu ecou care semănau a horcăit de balaur. Afară, în schimb, era liniște și se lăsase o ceață deasă care oferea stației un aspect de Mordor.
Încet-încet, soarele răzbește
Am plecat din Miercurea Ciuc pe aceeași ceață lăptoasă, care s-a ridicat pe măsură ce se lumina de ziuă. Din păcate, însă, s-a ridicat prea târziu pentru a vedea cum trebuie partea cea mai spectaculoasă a traseului, cea de dinainte de tunelul Ciumani, pe unde linia 501 traversează creasta principală a Carpaților.
Părăsind în viteză tunelul Ciumani
Din fericire, pe partea cealaltă, pe valea Trotușului, răsăritul a fost de așa natură încât a făcut uitat micul neajuns. Astfel, jocul de lumină culori a fost spectaculos prin combinația de frunze ruginii rămase din toamnă, bruma căzută peste ele și lumina galbenă a soarelui. În tot acest timp, am stat agățați de ușile ferestrele vagoanelor precum ciorchinii, în încercarea de a fotografia peisajele.
Pe valea Trotușului
În afară de cei câțiva călători de cursă lungă care mai erau în vagon și cei doi controlori plictisiți, trenul a plimbat între sate și petrecăreți ce se-ntorceau acasă sau colindători ce ieșiseră cu plugușorul (unii chiar într-o costumație ciudată pe bază de blană de urs).
Colindători. Foto: Bogdan
La Comănești începuse deja să se înnoreze, dar de acolo drumul deja nu mai avea miză, așa că am profitat și am dormit până aproape de Adjud. De acolo am continuat cu același tren până la Mărășești, de unde am luat un alt personal până-n București. Seara, pe la 7, eram deja acasă.
Citește toată povestea
Partea I: CeFeRelionul 2014 – De la București la Sighet
Partea a II-a: CeFeRelionul 2014 – Hai-hui prin Sighetu Marmației
Partea a III-a: CeFeRelionul 2014 – Ghimeș, Palincă și Colinde