Munții Făgăraș sunt, cu mici excepții, încă o mare pată alba pe harta mea. În contrapartidă, însă, puținele zone explorate au servit drept un catalizator pentru imaginație și au umplut golurile rămase. Spre exemplu, traseul dintre Sălătrucu și Muntele Podeanu, la care am privit multă vreme cu jind, după ce l-am pescuit de pe blogul lui Adrian Blaga.
A fost o zi frumoasă de început de septembrie. Nici măcar nu începuseră pădurile a se îmbujora, ci doar ziua scurtă și plaiurile-ngălbenite trădau anotimpul. Ca să nu ne plictisim, plănuisem să coborâm pe flancul vestic, spre valea Topologului, însă nu știam dacă vom găsi o cale de-a ajunge efectiv acolo.
Am plecat foarte de dimineață din București, astfel încât la ora 9 eram deja călare. Primii 15 kilometri au urmat cursul Topologului și s-au scurs fără alt eveniment în afară de pana lui Dan. Imediat după cabana Iedu am părăsit valea și am luat în piept un urcuș mai aspru.
După încă 16 kilometri, drumul ne-a scos în culme, ocolind Vf. Marginea (1797m), iar panta s-a domolit semnificativ. Sub un cer senin și-un soare blând, ne-am bucurat de plimbarea pe culme, care ne-a dus mai departe spre Nord, în direcția vârfului Podeanu (2262m). Nu am parcurs o distanță foarte mare, doar 7 kilometri, dar spațiul și timpul petrecut acolo au părut de necuprins.
De sus puteam vedea nestingheriți întregul întins al lacului Vidraru, precum și Transfăgărașnul, redus de la dimensiunea unui circuit de jucărie pe care bâzâiau mașini teleghidate. Deasupra noastră, piscurile Negoiu (2535m) și Călțun (2562m) găzduiau probabil alți drumeți pentru care noi eram chiar mai mici, precum trei purici pe biciclete.
Am luat prânzul în apropiere de muntele Podeanu, de unde puteam vedea foarte bine cabana Capra, precum și serpentinele pe măsură ce se apropiau de tunelul Bâlea. Tot atunci a trebuit să ne decidem pe unde să coborâm. Aveam trei variante: înapoi pe unde am urcat (exculsă din start), abrupt înapoi spre valea Topologului și pe un așa-zis traseu de la Vidraru Bike Challenge.
Adi a bombănit că nu vrea să riște cu varianta a doua, așa că am urmat marcajul de concurs și prima parte a coborârii a mers bine, pe un drum acoperit de iarbă și bolovani, dar complet ciclabil. Apoi, acesta s-a terminat brusc și am coborât pieptiș povârnișul ce se întindea în fața noastră. Din când în când, trăgeam cu coada ochiului către Adi și nu-mi puteam abține câte un zâmbet sardonic.
La stâna Lespezi (?) am ajuns după mai bine de-o oră. Abia acolo am dat din nou de o cărare ciclabilă, care ne-a lăsat în aval de Piscu Negru, la asfalt. Era deja seară și mai aveam mulți kilometri de parcurs, inclusiv o culme de trecut pentru a ajunge înapoi la mașină.
Am hotărât inițial să luăm drumul dintre Vidraru și Sălătrucu, drept pentru care, la coada lacului, am ales varianta pe la cabana Cumpăna, pe malul drept al lacului. De altfel, am și oprit acolo pentru provizii și odihnă, însă nu am găsit mare lucru de cumpărat. Ne-am întâlnit, în schimb, cu un prieten mai vechi, cazat acolo.
S-a lăsat apoi noaptea și o bună parte din distanța până la baraj am făcut-o la lumina lanternelor. Pustiu, răcoare, liniste – aș fi mers încontinuu așa. Dan, pe de altă parte, nu mi-a împărtășit entuziasmul, ci a fost stresat de toată această experiență nocturnă, motiv pentru care am renunțat să traversăm muntele pe întuneric.
Cu noua dilemă logistică de rezolvat, am coborât în Arefu și, ca primă opțiune, am încercat să ne cazăm. Nu am găsit nimic liber și ne-am mulțumit să luăm masa. Din fericire, patronul acelei pensiuni a reușit să ne găsească un taxiu care a venit tocmai din Curtea de Argeș. Adi s-a dus și a luat mașina din Sălătrucu în timp ce noi picoteam la masă. Am ajuns în București la 1 noaptea, rupți de somn.
Alte plimbări prin zonă
Drumul Strategic și Vârful Cozia
B4M 2014 – Ziua 1 – Un Iezer de adrenalină