Cine are vreun animal prin casă ori bătătură știe foarte bine ce înseamna să te înțelegi fără cuvinte, doar prin semne și intuiție. La fel cum știe că, în timp, se dizolvă cumva granița biologică: adică îl vezi mai puțin ca animal, chiar dacă nu chiar ca om sau, altfel spus, învelișul fizic dispare și comunici la un nivel abstract din punct de vedere biologic.

Grasu

Problema comunicării a fost satirizată la modul cel mai serios de Rabelais cu mai multe ocazii, dar mai ales atunci când Pantagruel l-a întâlnit pe dragul de Panurge, pe care-l întreaba cu ce poate să-l ajute.

Panurge îi spune pe o duzină de limbi ale pamantului, mai puțin franceza, că i-ar prinde bine o masă, un pat și ceva țoale, dar că nu înțelege de ce trebuie să spuna asta în cuvinte, căci e evident pentru oricine din modul în care arată – slab, obosit și zdrentaros – ce i-ar prinde bine.

Iată, Gargantua și Pantagruel implinește în curând 500 de ani, deci, pare-mi-se, acest handicap, de a nu fi capabil a extrage informații decât din cuvinte era o problemă serioasă și pernicioasă încă de pe atunci. Într-un fel, are sens: Rabelais s-a răzvrătit împotriva aceluiași lucru care roade spiritul uman și azi. Dacă istoria nu ar fi ciclică și în privința a ceea ce se pierde și se câștigă de la o epoca la alta, aș fi zis că s-a răzvrătit în van (dar mă abțin pentru că, la fiecare ciclu, este inerentă o muncă pentru a redobândi ce s-a pierdut, pe care cineva trebuie s-o facă).

Evident, în cazul lui Panurge nu era necesar a se citi printre rânduri, ci doar stadiul terminal: dacă nici realitatea nu o poți evalua fără a-ți fi comunicată nemijlocit prin cuvinte, atunci cum te poti ridica spre simțirea celor ascunse? Dar a celor care nu pot fi transmise în mod optim prin cuvinte? Este o invitație spre manipulare, în cel mai bun caz și spre dispariție, în cel mai rău.

Asimov, cu toată pasiunea lui pentru știință, în finalul Fundației a pus soarta întregii omeniri pe umerii inuiției lui Trevize, care a ales o soluție surpinzător de… umanistă și spirituală, în defavoarea atât a Fundaței bazata pe știința terna (dar deja alunecată pe panta degenerării, la fel ca Imperiul pe care trebuia sa îl inlocuiască), cât și a celei de-a doua Fundații, care se presupune că ar fi trebui să o păzeasca pe prima, dar și ea cuprinsă de sporii corupției, în ciuda valențelor telepatice și psihologice. Deloc surprinzător, din aceeași cauză ca Fundația – unilateralitatea.

De fapt, cel mai om din toata seria Fundației, pe lângă Trevize, este chiar robotul R Daneel Olivaw, așa cum Grasu meu e mai om decât mulți oameni cu buletin, uniformă și certificat.