Inelul planetarilor e făcut în China

Știați că au apărut chiloți eco de ciclu? Eu nu știam. A fost așa o surpindere pentru mine încât am fost catatonic o jumătate de an. Aproape am ratat sticla care te-nvață să bei apă, care mie mi se pare o invenție foarte bună. În definitiv, exista numai doua feluri de tragedii pe lumea asta: a nu avea dupa ce să bei apă și a nu ști să bei apa.

Chiar așa

Chiar așa

Despre desuurile minune, însă nu știu ce să zic. Adică știam de genul acesta de alternativă, chiar am făcut un oarecare sondaj prin jur, dar nu știam că au facut și una eco! Mă-ntreb oare dacă expectorațiile se transformă-n esență de roze și nu-n potențiale bombe sanitare de materii întărite.

Întâi de toate, totuși, eu sunt curios dacă doamnele și domnișoarele (încă e legal să le denumim așa?) care îi folosesc știu a pune mâna pe ac și ață. E drept, nu procură atât de multe puncte politice, dar dacă tot suntem eco (modă care sub nicio formă nu reprezintă o modalitate pentru unii de-a-și marca eșecul devenirii personale și nici pentru alții de-a vinde produse mai proaste la preț triplu, idei care doar și gândite aduc a hulă) poate că reînvierea artei pierdute a vulcanizării ciorapilor nu e o idee chiar așa rea…

E la fel de drept că nicio persoană normală la cap nu pune ciorapi cârpiți online drept martor al virtuții, dar, de dragul corectitudinii academice, trebuie să adaug că nicio persoană normală nu-și semnalizeaza conduita morală superioară(?) prin chiloți reutilizabili de stop. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că ar trebui să-i treacă prin cap că transmite astfel mai mult decât e cazul.

Ce anume transmite? Oooohoooo, dar câte nu transmite?! Dragii mei, nu ai nevoie să fii școlit la Oxford ca să-ți dai seama și, de altfel, las asta ca exercițiu pentru cititori. Mă rezum doar la a mă-ntreba dacă nu cumva Occidentul ar trebui să aibă un pic mai multă clasă, un pic mai mult stil. De-asta vor toți o țară ca afară, nu?

Păi și-atunci cum se face că până și vârfurile primite la export se transformă-n niște gorobeți neciopliți de pripas, cu vederi largi și conștiințe la fel de largi, care nu știu să lege decât fraze aprobate de Comitet, nu știu să se-mbrace și umblă ca niște boschetari teleghidați, dar elitiști și lozincari?

Dânșii, după niște ani petrecuți în afara României, atât au înțeles: că-i ok să-ți pui pe facebook năframa de la cur. Desigur, în rarele dăți când se uită înapoi spre casă o fac doar pentru a da lecții de civilizație și democrație. Drept protest, le-aș sugera North by North-West, mai cu seamă scena din tren.