Probabil campion național la futengrijism, chiar rege neîncoronat, electrocutator de angajați hotelieri și promotor al mitralierii celor care opresc la STOP la Sinaia, al împușcării cu luneta a celor care intră-n mare pe steagul roșu, campion la azi-am-condus-and-furious, prolific formator de opinie și agregator de știri, cetățean model al Yevropeyskiy Soyuz, domnul nostru e foarte îngrijorat de tendința bucureștenilor de-a-și găsi de lucru-n trafic, poate mai abitir atunci când are el treabă-n Capitală, tot cu mașina.

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Fiindcă sunt cusurgiu din fire, trebuie să ridic ferm din sprânceană și să mă-ntreb de ce oare n-a aflat încă de conexiunea feroviară cu Bucureștiul. De bine de rău, între Brașov și București, e foarte bună: rapidă, conexiuni multe, trenuri relativ decente. Din păcate pentru el, suferă de un ghinion enorm: de fiecare dată când își găsește de lucru aici are treabă de-așa natură-ncât nu poate lua trenul.

Este, eo ipso, și ghinionul nostru, fiind privați de-o bună ocazie de-a vedea prin puterea exemplului cum se folosește transportul în comun, având în vedere că oricum noi n-avem dreptul la justificări (spre exemplu, timpul mai mare de parcurs cu mijloacele de transport în comun este înfierat ca simplu moft de el și minionii lui).

În ciuda propriei lui impresii despre propria sa persoană, cred, deopotrivă cu alți comentatori de pe-acolo, că e rupt de realitate. Mersul cu trenul l-ar mai ajuta un pic să-și scoată capul din Manifestul Comunist după care trăiește voalat și să se mai reconecteze un pic la realitatea aia la care zice el că-i de fapt racordat. Apoi poate-și încearcă norocul și pe rute mai lungi și, după ce, drep urmare, i se mai tocește un pic trufia, poate se documentează și câte rute s-au desființat aiurea și prin câte locuri nu se mai poate ajunge deloc cu trenul.

Personal, văzându-l tot timpul la volan și agitându-se atât, cred c-are toate șansele s-o pună de-un AVC prematur. Nu știu dacă m-ar deranja foarte mult, însă nu știu nici ce credibilitate poate cineva avea când latră de la volan către ceilalți să lase mașina deoparte. Asta presupunând că-i vreunul din noi calificat să intre cu picioarele-n viețile celorlalți și să le tragă frâna de mână vis-a-vis de un aspect sau altul. Chiar dacă mașina ar fi un moft pur (și pentru unii fără-ndoială e), tot nu-i nimeni în măsură să i-o lege de gard, cu atât mai puțin să spurce văzduhul cu sfaturi pe care nu le respectă.

Și apropo, știți cât pot căra oamenii pe tren când chiar nu au de-ales? Ați fi surprinși. Nu zic că trebuie s-o facă, zic doar că o fac, uneori chiar cu bagaje care-ar putea să umple un portbagaj. Tocmai de-aceea mi-ar plăcea pe toți popii ăștia ai ecologiei și responsabilității sociale să fie primii care practică predicile, tot timpul, nu doar când e ușor.

Altminteri, ar fi perfect îndreptățiți (și obligați) să facă Influencer Fun cu propriile lor persoane. Dar asta ar însemna că, din ipoteză, s-ar evapora 50% din conținutul quality, nu? Că nu putem să povestim decât lucruri facile, în timp ce, de rigeur, ne văităm că pe netul românesc și pe net în general, nu prea e conținut de profunzime.

Educație nu face, poveste nu spune, maxim vedem că, dacă ar fi suficientă miliție și i-ar arde și pe ceilalți ar respecta și el regulile, dar pentru că nu e… Se face în schimb apologia imbecililor cărora le fierbe uleiul în cap pentru că trebuie să aștepte prea mult după: un tir, o mașină care merge nejustificat de încet etc.  E lesne de-nțeles de ce o face: acest justițiar social e un șofer teribilist, irascibil și indisciplinat. Desigur, nu-l împiedică nimeni să eructeze legități de șofat de parcă ar fi bule papale.

În treacăt fie spus, în tren se pot face reportaje foarte siropoase și cu mult cheag. Din păcate, e prea multă muncă implicată, iar publicul trebuie ținut zi de zi în priză cu elemente polarizante, altfel nu mai vine. Din și mai multe păcate, nu s-ar putea spune De ce-i trenul ăsta pe banda noi în fața mea?!!! (deși, dacă ar fi un tren în fața ta, da teteo, ar fi spectacol). Tot ce rămâne la finalul zilei e un palavragiu care scoate doar pleavă fără să treiere nimic și dă flash-uri că vrea să zboare cu 190. Nimic spectaculos, ba chiar mai comun ca un coș pe buci.

În ceea ce privește valoarea documentară, pe răposatul forumtrenuri.com, precum și pe urmașii săi au fost și sunt reportaje – compuse de oameni de rând, fiecare cum a putut – net superioare a ceea ce face el și, dincolo de toate, au virtutea că arată ce nu vrea – nici el, nici nimeni – să vadă și să recunoască:

– infrastructura a fost lăsată intenționat să se deterioreze (îmi cer scuze, nu înghit simplul argument al nepăsării, atâta timp cât o rețea publică de transport disfuncțională vinde mașini și bilete la microbuze private);
– oamenii s-au descurcat, drept urmare, cum au putut și acest cum au putut a degenerat în tot felul de direcții: oameni ca el cu nervii fragili și răbdarea la pământ, oameni delăsători care se duc și la budă la volan, oameni care abia pot ține volanul în mână și-ar prefera să nu o faca, dar nu au de ales și încurcă pe toți etc.

Ar putea cu toata greutatea lui să scoată la lumină și aspecte de genul, mai ales ca în tren chiar poti să interacționezi direct cu semenii tăi, nu așa, ca de pe o bandă pe alta, prin flash-uri și claxon, în loc de-a lamenta că nu vinde și deci nu prezintă interes. Cumva îi înțeleg punctul de vedere, adică știu că toți trebuie să ne facem găoaza taragot ca să mâncăm o pâine mai mult ori mai puțin albă. Știu la fel de bine că… a pretinde simultan că miroase-a levănțică e rezervat doar celor mai de frunte tâlhari dintre noi. Și, mai cu seamă, atunci când deplângi verticalitatea presei, poate că argumentul audienței sare singur pe fereastră de rușine.

La vremea respectivă s-a bășicat și-a zis că nu-nțelegem noi ce zice, anume că unii ar putea să nu folosească mașina tot timpul, ceea ce, în sine, este adevărat și o idee bună. Problema e că nu-i nimeni în măsură să decidă pentru alții. Problema și mai mare e când evacuează atari impresii unul care face trafic pe net zgândărind oamenii cu subiecte din traficul pe șosea. Și cea mai mare problemă e când îl vezi cum conduce, ca un gibon cu apa fiartă la tărtăcuță.

Enfin, i-am sugerat atunci, îi sugerez și acum, să-și ia o drezină precum cea a duduiei Ana Passionaria (evoluția e clară: de la Stalin cu fustă la Stalin cu nădragi cargo). S-a bășicat și, cu toate că s-a bășicat, la porniri se potrivesc. Își poate face lesne face-o companie feroviară, că loc în program are, trenuri s-au tot scos. Își ia un SUV, ou quelque chose comme ça – nu recomand ceva mai mic, la ce gropi sunt pe sine, nici ceva foarte mare mare, la cât de slăbite sunt – îi pune roate de tren, cameră video are, conexiuni are, trafic are, pun rămășag că rupe.

–

Ilustrativ pentru cum reacționează degenerații ăștia când pun mâna pe putere este următorul fragment din Panait Istrati – Spovedanie pentru Învinși, un om care chiar a văzut lumea și-a exersat infinit mai multă smerenie:

Exemplul putreziciunii dat astfel de la vârfurile inteligenţei artistice, totul merge la fel în jurul nostru. Să lăsăm sutele de mici scandaluri, din fiece lună şi din toată Uniunea. Dar, nu poţi să nu-ţi reaminteşti oribilul abces de la Smolensk, unde comitet de Soviet, comitet de sindicat, miliţie, G. P. U., magistratură şi redacţie de ziar se coalizează pentru o petrecere de pomină şi fură banii timp de aproape un an, impunând tăcere oraşului. Plus o femeie, printre cele care le plac şi li se împotrivesc. Abcesul plesneşte cu una dintre aceste femei; ei merg până la moarte. Atunci, vor fi împuşcaţi câţiva şi unul va fi numit substitut de procuror în cutare regiune din Siberia.

La Moscova, chiar, asist, fără întrerupere la mai multe scandaluri asemănătoare.

Mai mulţi scriitori şi poeţi din cei mai sovietici, mai proletarieni, duc într-o seară nevasta unui „tovarăş”, metresa unuia dintre ei, se îmbată în comun, se dau narcotice nebunei şi se culcă cu ea, la rând. Dimineaţa, ajunsă acasă, nefericita se omoară. Doar patru sau cinci ani de puşcărie.

Întreg comitetul sindicatului de locuinţe, din Moscova, se constituie într-o ligă secretă, pentru bucuria poporului rus. Fiecare îşi dă iniţialele numelui său. Din întâmplare, asta dă un cuvânt cunoscut şi preţuit în lumea teatrului japonez: Kabuki. Ei îşi iau numele de Kabuki. Şi ce fac? Pe legea mea, petreceri nebune, cu nelipsita femeie şi pe socoteala nefericitei case de bani a sindicatului. Astfel, până într-o zi, când scoşi din minţi de vodcă, năvălesc într-o noapte în stradă, bărbaţi şi femei cu câte o farfurie, cu maioneză, în mână. Miliţienii îi arestează în clipa când bărbaţii ungeau cu maioneză fesele nevestelor.

Articolul-foileton, pe care l-au publicat ziarele, în acea zi, este o capodoperă a umorului.

Cam toată cartea e-n acest registru, un reportaj, zic eu, înfiorător de sincer. Se poate chestiona veridicitatea celor relatate, însă, chiar dacă n-ar fi adevărat 100% factual, e adevărat 100% în ceea ce privește natura firii umane atunci când primește prea multă putere pentru care e prea slab înzestrat de la natură. Iar factual, oricum, știm de la prima mână cum e, nu? Omul nostru Panait a murit singur și părăsit de toți, ăsta nu-i om care n-a spus adevărul. Eu nu-l cred capabil să mintă nici să fi vrut.

Dacă mai vreți încă o sugestie de-o carte reportaj, chiar două cărți reportaj, acelea ar fi Cartea Oltului și Țări de piatră de foc și de pământ. Geo Bogza chiar s-a-nscris în Partidul Comunist, apropo și cred că ar avea poate un pic mai multă autoritate să vorbească pe teme sociale, el chiar interesându-se la firul ierbii, nu din spatele unui birou sau, cum e cazul amiftrionului nostru, din spatele unui dash-cam.

–

Și, ca un post-scriptum, sincer, cu tot IQ-ul lui de peste 100, logica-i cam dă 3-0 la pauză, pentru că propunerea lui recurentă privitoare la autorități care abuzează de putere și se fac că plouă când trebuie să reacționeze este… și mai multă putere dată autorităților (de care cu siguranță nu vor abuza, toată lumea știe că poți scoate oaia-ntreagă din gura lupului) cu și mai multe prerogative pe care să le ignore.