De la paiele de plastic, la bătaia de aripă a gâzei, de la numărul obligatoriu de mișcări mandibulare în vederea îngurgitării la dimensiunea pasului, colhoznicii europeni au stârpit absolut toate sursele de nefericire omenească. Toate, mai puțin una, una care continuă să fie exercitată aberant, eratic, nerodnic și absurd, adică liber: respirația.
Tocmai de aceea, un contingent de comitete și comiții au fost înființate și-au primit finanțare pentru a sfâșia și ultimele ochiuri din țesătura de iluzii care plasează demnitatea umană în afara legilor, autorizațiilor, normelor de aplicare, procedurilor, opisurilor, dosarelor, directivelor, raportărilor, declarațiilor de impozit, supravegherii și delațiunilor: libera respirație, ultimul mare dușman la adresa democrației europene.
Vă văd susprinși, aud rumoare, chiar și eu mă mir, dar de mirarea voastră. Ați putea oareșicum să remarcați că sunt și scârbit. Ca european (repet accentuat: european) educat până-n dinți, mă văd obligat să vă atrag atenția asupra a ceea ce-i mai evident ca lumina zilei – venită, à propos, toată lumea știe ori ar trebui să știe, dinspre sud ca urmare a celor mai noi directive europene-n materie de lumina zilei – anume că, dacă până acum această activitate primitivă se desfășura în voie, fără restricții sau instrucțiuni explicite, era de așteptat să vină un moment de iluminare legislativă care să îndrepte această scăpare căreia de la o distanță sigură îi putem atribui câteva note umoristice.
Întrucât, nu-i așa, ce e respirația, dacă nu un act vătămător – plusez: iresponsabil – de vărsământ fără foaie al dioxidului de carbon în atmosferă? O dezordine tulburătoare, demult necesitând aducerea sub controlul atent – competent al autorităților europene. Și, ca un monument-ofrandă ridicat bunului simț al celor în măsură, acest control a venit și s-a instalat nesmintit în viețile noastre.
Astfel, cu o unanimitate majoritară a fost aprobată comisia-mamă, Comisia pentru Obligații Anaerobe din Imașul European, care guvernează un număr de treizeci și două de comitete și comiții, precum și fondurile necesare, așa cum anterior-superior am amintit. Tot cu unanimitate (și la fel de majoritară) orice membru al societății va fi obligat să urmeze procedura de respirație standardizată, deîmpreună cu plătirea taxei mandatorii pentru emisiile de dioxid de carbon.
Urmează câteva informații de interes vis-a-vis de noul corpus legislativ care vine să ne-asigure că, spre binele speciei, individul nu-și irosește respirația fără să plătească-n consecință, corpus legislativ cu care numai pro-rușii nu se vor putea împăca.
Autorizarea procesului și aparatului respirator
Primul pas, firește, este obținerea a două autorizații. Prima, un Certificat de Funcționare Respiratorie, va fi necesară pentru asigurarea conformității aparatului respirator. Subiecții vor fi supuși unor teste extensive pentru a stabili volumul de aer inspirat, expirat și rezidual.
Al doilea, un Certificat de Activitate Respiratorie, va desemna, pentru fiecare pupil în parte (căci ce este orice cetățean, dacă nu un veșnic copil în căutarea căldurii reconfortante a democrației părintești europene) se va stabili cota maxim-autorizată de folosire a propriului aparat respirator.
Pentru a asigura echitatea și transparența procesului, certificatele vor fi emise ținând cont de o sută patruzeci și două de clase, din care, în spiritul brevității, amintim doar câteva (n.r. PR – Poluator Respirator):
– PR de Ordinul 0 – cetățenii care nu respiră deloc, rezervată pentru merite deosebite (vezi mai jos);
– PR de Ordinul 12 – cetățenii care respiră puțin, eficient, rar;
– PR de Ordinul 90 – cetățeni cu exces ocazional de respirație (ex. când se râde mai cu poftă, când se aleargă după autobuz, în timpul actului copulativ reglementat etc.);
– PR de Ordinul 142 – cetățeni angajați constant în producția excesivă de carbon-oxigen-doi: sportivi, drumeți, cei care merg cu bicicleta, cei care ies din casă.
Reguli de taxare a dioxidului de carbon
Având un impact distructiv asupra mediului, respirația nu putea să rămână fără o contribuție financiară la bugetele de stat alocate asigurării unui mediu curat prin taxarea a tot ce-i viu. Emisia de dioxid de carbon va fi taxată după următoarele formule (a se observa, insist, vă conjur, că nimeni nu va fi taxat în exces: statul nostru se ghidează după principiul „poluatorul plătește după cât expiră”):
– 2 eurocenti pentru fiecare eurolitru de euroaer euroexpirat cu un conținut de 0.05% CO2 sau mai mic;
– 4 eurocenți pentru fiecare eurolitru de euroaer eurorespirat cu un conținut de 0.05% până la 1%;
– 10 eurocenți pentru fiecare eurolitru de euroaer eurorespirat cu un conținut de 1% sau mai mare.
Măsura va fi susținută de cele mai înalte și avansate dezvoltări tehnico-operative: fiecare cetățean va primi un Aparat de Repartiție și Măsurare Automatizate a Respirației (ARMAP), un dispozitiv atașat la nas și gură, care va monitoriza în timp real emisiile de CO2. După cum îi sugerează numele, funcția ARMAP este dublă:
– fiind conectat direct la rolul fiscal, fiecare individ responsabilo-conștiincios (mă rog, cam desuet termenul de individ în societatea noastră, însă trag nădejde că-nțelegeți) va primi o notificare la final de lună prin aplicația oficială „eRespir” cu suma datorată statului, iar cei care nu își plătesc taxele la timp vor fi invitați la o sesiune de re-educare multilaterală, pe lângă clasica executare silită;
– odată depășită concentrația de 5% CO2 pentru mai mult de o sută de expirații în aceeași zi, aparatul blochează fluxul de aer până când se va ajunge la un nivel compensator.
Excepții și derogări
Ca orice lege bine gândită, sunt prevăzute și excepții rezonabile. Ca atare, respirația este gratuită pentru:
– copii nenăscuți mai mici de trei luni;
– bătrânii-n vârstă de peste 185 de ani;
– animalele de companie mai mici de cinci centimetri și cu mai puțin de două picioare, doar dacă acestea respiră în spații bine ventilate.
În plus, sunt prevăzute bonificații pentru cetățenii eco-responsabili:
– cei care vor expulza dioxidul de carbon la mai puțin de un eurocentimetru de frunzele copacilor vor avea o reducere de 5% a taxei de respirație și dreptul la zece expirații lunare netaxabile;
– oricine-și va ține respirația mai mult de o oră pe zi va primi titlul onorific de Cavaler Antologic al Schimbărilor Climatice și o mențiune onorific în Monitorul Oficial;
– cetățenii decedați din proprie inițiativă vor fi încadrați automat în clasa PR de Ordinul 0, indiferent de media aritmetică a claselor atinse în timpul vieții.
În loc de concluzie
Sper că m-am făcut înțeles și în text, și în subtext și sunteți, drept urmare, conștienți că omul nereglementat are cap doar cât să nu-i plouă-n gât. În fond, respirația e o resursă nu limitată – extrem de limitată, iar cine crede că poate să o folosească după bunul plac pentru a spurca văzduhul înconjurător, fără a contribui la binele comun, trăiește într-o ficțiune metafizică periculoasă.
Statul veghează pentru ca noi să respirăm corect, eficient și responsabil. Iar dacă o facem eurocorespunzător, euroreglementar, euroresponsabil, cine știe, poate într-un euroviitor mai degrabă apropiat decât îndepărtat vom primi și dezlegare să clipim extins (și totuși regulamentar) sau să facem pași fără să lăsăm în urma noastră urme pe caldarâm.
Așadar, respirați cu măsură și nu prea adânc – plămânii dumneavoastră sunt acum și ai comunității!