
SURROGATE-2, Sergiu Grapă
Vine Florică lunea la școală, fericit nevoie mare c-a parcat o gagică mișto, la clubul de șah dintre toate locurile. E blondă, cică, e și inteligentă. Iar Predi, cu nasul în caiet, copiind o temă: a, deci e inteligență artificială. De altfel, avea, Dumnezeu să-l ierte, darul de-a da câte una din fundul curții de stătea lumea-n loc.
Acu, dacă e să ne raportam cumva la toată daravera asta cu Inteligența Artificială, poate c-ar fi bine să o facem un pic în șagă, ca mai sus. Nu de alta, dar sunt șanse mari ca multe vorbe ce vin din domeniu să fie doar vorbe de clacă. O dată că poate unele sunt supraevaluate, apoi că, mai ales, multe lucruri banale (dar care marchează experiența cu știința și tehnologia) sunt lăsate de izbeliște și funcționează cam anapoda.
Bunăoară, Samsung-ul meu s-a actualizat la cel mai nouă și mai pro-europeană versiune, de rigeur blindată cu AI, dar navigația s-a dus bine, drept și foarte rapid în gard: gesturile corespunzătoare barei explicite de navigare s-au risipit prin apa Stix-ului și-au fost înlocuite cu unele cu care, chiar și după câteva luni, tot nu mă pot obișnui; și asta doar ca să facă loc unei mizerii de funcții de asistență (?) bazate pe o Inteligență mai Artificială decât blonda lui Florică, pe care oricum nu o vreau și nu o folosesc (nici blonda, nici funcția).
Dacă vrei să recuperezi cumva funcționalitatea originală nu se poate decât dacă sari printr-o sumedenie de obstacole ca la circ: trebuie să instalezi o terță aplicație cu un modul suplimentar, care oricum nu e disponibil în România pe magazinul Samsung. Și nici măcar nu e cea mai rea treabă, nu: când revin la ecranul principal prin suaip ecranul rămâne înghețat două secunde până se-ntâmplă ceva magie neagră.
În liga starurilor AI a intrat și Uandărșer Filmora, cu un mega-ultra-ceva-pe-bază-de-AI în Filmora 14 (eu având Filmora 13, cinstit, pe bani și cu abonament la niște pachete de efecte, tranziții și filme B-roll). Ei bine, de multiple ori pe zi (ultima oară am numărat zece), îmi apare un ecran mai agresiv decât țiganii din Timișoara prin care sunt încurajat să-ncerc ori să cumpăr Filmora 14. Am dezactivat notificările din mesageria aia a lor internă, am pus să verifice actualizările la săptămână (pentru că nu se mai poate dezactiva) și DEGEABA.
Fiindcă e pe bani, am apelat (ce-i drept nu cu încredere) la asistența tehnică : nu vreau Filmora 14, cum dezactivez? Conversația lungă prin care mă instruia să configurez frecvența verificărilor de actualizări la interval săptămânal (poate că de zece ori pe zi înseamnă săptămânal și nu mă prind eu) pentru că nu se poate dezactiva, pentru că nu vor ei, a fost doar o pierdere de vreme și din cauza faptului că fereastra de ciat cu suporții a decis să-și dezactiveze căsuța în care scriu mesajele și a trebuit să comunic scriind în Notepad++, făcând captură de ecran și trimițând ca atașament (dar măcar știu că sunt dedicați întru rezolvarea problemelor mele).
Și astea-s doar două exemple, de boxă am vorbit deja. Dar eu zic că-s suficiente și că fiecare are câteva. Mai zic și că Jihadul Butlerian, dacă e să vie, are să vie fix de la nimicuri din astea, sacrificate în favoarea unor lucruri de umplutură, pe care nu le-a cerut nimeni și de care n-are nimeni nevoie, menite deopotrivă să marce KPI-urile și să mascheze lipsurile fiecăruia dându-i senzația ca e doar la un abonament avantajos distanță de perfecțiune, când ar putea fi folosite eforturile pentru lucruri mai utile, spre exemplu a descifra ce zic porcii când grohăie.