Muzica
Future Islands – Grease

Munții Iezer-Păpușa sunt un soi de metisare între Parâng, Retezat și un pic din Făgăraș, având în același timp propria personalitate. Sunt aci aproape, beneficiază și de încadrări mai scurte și totuși ajung foarte rar acolo. Ultima oară, cu patru ani în urmă, se poate spune că am coborât cu coada-ntre picioare, însă acum zece ani tura pe vârful Păpușa a fost mai mult decât reușită.

Roșu și Negru

Acum Gabi de pe carpati.org a propus o drumeție pe Iezerul Mare, cu două nopți la cort jos pe valea Cuca. N-am putut să vin pentru ambele nopți, ci am plecat de sâmbătă dimineață și-am ajuns acolo împreună cu Laur, din același grup, înainte ca ceilalți să se pregătească de plecare.

Începutul urcării mai serioase, pe valea Iezerul

Am început pe răcăroasa vale a Bătrânei, apoi am continuat pe Punctul Albastru, pe valea pârâului Iezerul. Opt la număr, am ținut un ritm vioi, pe poteci pătate de soare, cu tot felul de poante, pauze de cioace și de ronțăială. Nici pârâul n-a stricat, întrucât mi-am putut preschimba rapid apa de oraș cu alta o idee mai plăcută și mai rece.

Lumini și umbre

Verdele se menținea crud în ciuda unui august la a doua tinerețe, câteva floricele se mai țineau încă bine, precum niște domnișoare bătrâne, iar odată ieșiți în golul alpin am avut parte de o lungă și deloc sărăcăcioasă tiveală de afine. Mici și de cinci mii de ori mai gustoase și mai suculente decât cele de cultură luate din oraș.

De jos, am uitat să zic, mai culesesem un câine lățos, ca de stână, adaptat vieții turistice din vale. Simțind că e rost de aventură – că de mâncat cred că a mâncat totuși sub așteptări – ni s-a alăturat și alăturat a rămas tot drumul, până când am revenit în vale.

O chestiune de focus

Pe lângă răsplata fizică, există și cea metafizică. Că e vorba de afine ori de-o ciozvârtă, tranziția către etajele superioare ale unei văi glaciare ca aceasta este mereu diferită, deși tot mereu este la fel. Te surprinzi contemplând așa, ca nătărăul, dând roată cu privirea, iar un câine scoțând limba fericit printre jepi este cum nu se poate mai potrivit.

În drum spre lacul Iezer

Am avut un pic de noroc și cu soarele sau, mai bine zis, cu lipsa lui: stătea ascuns după un baraj de nori, deci nu ne-am copt ca niște rahați fătați și apoi uitați. Lângă Iezer, un pic mai sus de lac și-o idee mai jos de refugiu, am ocupat abuziv spațiul verde și ne-am întins la masă, petrecând patruzeci de scurte și plăcute minute.

Lacul Iezer

Refugiul e făcut din piatră de munte, deci poate că trage rece, dar… e un acoperiș deasupra capului acolo unde în general nu e niciunul. Miroase un pic a mucegai, dar e mai bine decât să miroasă a viscol peste noapte. Există o cameră pentru Salvamont, alta pentru turiști și un hol între ele. Soba dă semne că ar vrea să afume, dar… e sobă.

După o scurtă urcare ce-a întrerupt nepoliticos fabrica impromptu de zenuri ne-am intersectat cu autostrada Iezerului, un drum ce străbate bună parte din culmea principală și pe unde năzuiam să ajung atunci în tura aia despre care mă lamentam că nu mi-a mers taman bine cu prognoza. Au trecut pe lângă noi doi bicicliști foarte senini și relaxați, în urma cărora am privit cumva cu jind, dar și doi porumbei înfofoliți și încordați, îndârșiți și încruntați pe o sărăcie de ATV ce spărgea liniștea pârțâind hurducăitor.

Autostrada Iezerului

Pe vârful Iezerul Mare, după o nouă pauză și o nouă rundă de poze, a devenit deja evident că returul pe Plaiul lui Pătru este compromis din ipoteză, deoarece am fi ajuns târziu rău înapoi în tabără. Ne-am încercat norocul cu un crac bondoc desprins din culme undeva între vârful Roșu și Pișcanu, în ideea că, dacă tot era un sălaș părăsit pe burta lui, va fi fiind măcar o brumă de potecă.

Autogara penru OZN-uri

După ce am cățărat și descățărat Roșul, marcat cu scris Roșu pe fundal Negru, ne-am încadrat încet-încet pe aliniamentul dorit, mers de voie, fără dificultăți de orientare. Pe ceață poate că ar fi util un GPS. În fine, din zona sălașului se desprindeau, într-adevăr, câteva dâre de potecă; am dibuit-o până la urmă pe cea principală, ce despărțea jepii precum Moise apele.

Cositorim căldări

Ne-a lăsat în penultimul etaj al căldării Pișcanului, aproape de firul apei și am ocolit pragurile urmând fragmente din aceeași potecă. De sus au venit să ne inspecteze niște dulăi, delegați de la turma răsfirată pe versantul din fundul căldării; ne-au lătrat de la distanță sigură, probabil întărâtați de câinele nostru ce, surprinzător, n-a zis nici pâs, doar s-a uitat prezidențial la ei – cu atenție și puțină îngrijorare. Curios lucru pe munte, niciuna din părți n-a avut nevoie de unsoare de ciomag pentru a dezangaja situația.

Un emisar

Poteca se-nvârtoșează mai apoi pe plaiul de sub cracul taman coborât și pătrunde-n pădure. Pe-acolo am zărit mai întâi un stâlp metalic fără marcaj turistic (dar din categoria celor ce deserveau marcajele) cu numele unor nevolnici zgâriates pe dânsul, deîmpreună cu un an: 2004. Deci acel traseu era o chestie pe-atunci, apoi n-a mai fost.

Difuz

Se pare totuși că începe să fie din nou: în apropiere de stâlpul părăsit am întâlnit un marcaj cu Punct Roșu, obscen de proaspăt și de lizibil, enervant de bine și de des aplicat. De la cabana Bătrâna am aflat ulterior că traseul a fost remarcat și curățat de Munți, Oameni Visuri pe locul celui vechi. Cam pe-atunci mi-am adus aminte și de faptul că mai pomenise și jimb de el, tot pe carpati.org.

Printre jepișori

Mai mult decât atât, la confluența dintre Iezerul Mare și pârâul Bătrâna se intersectează cu un traseu de Cruce Roșie, legătură între Piciorul Iezer și Plaiul lui Pătru. Acolo se încurcă din nou cu Punctul Roșu. Acesta din urmă, odată ieșit în căldarea Pișcanului, dă roată prin celelalte căldări ale Bătrânei și urcă tot pe Plaiul lui Pătru.

Cascadă pe Pișcanu

Punctul Roșu e curățel, punțile sunt refăcute și au să reziste cât au să vrea apele: acum niște ani – poate 2009? – au ras literalmente drumul de pe fața pământului și doar după lățimea uneori constantă îl mai poți ghici. Pe alocuri, mai e câte un pod rămas; în rest, celelalte au fost smulse atât de temeinic încât abia li se mai ghicește culeea.

Parapeți sau bucăți din stăvilare urnite din loc mai zac în albie într-o studiată devălmășie. Tot atunci au luat și cabana Bătrâna, chiar m-am mirat să o văz din nou activă – un act frumos de curaj, de sfidare a unei forțe ce și-a propus să destrame idealul unei existențe tocmite să stârpească arbitrarul.

Întrăm înapoi în pădure

Pe scurt, adică, una din cele mai frumoase coborâri, aproape la fel de top ca traseul apucat greșit de pe vârful Oslea Mare. Seara ne-a prins cu chiftele, ciuperci și alte delicatese în față și cu Gabi la chitară. Și, la final, ca să nu mai exagerăm data viitoare cu libertățile cetățenești, la denunțul unui oarecare ieșit de sub umbra strașnicului Șeitan, am luat și amenzi pentru prezența noastră acolo. Da zdravstvuyut yevropeyskiye tsennosti!

Pe-aci fură cândva un pod și-un drum