Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.
Lacul Dridu
De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.