„Ai găsit, mă, fasole?”, mă întrebă c-un râs grohăit un lombrozian burtos în timp ce-mi așezam bagajul în tren. Mă auzise când întrebam la unul din magazinele din gară de niște conserve de fasole și cumva i s-a părut amuzant. Gara era Ploiești-Sud, iar eu și Andrei tocmai plecam spre Măneciu, într-o senină și răcoroasă dimineață de Mai.
După o scurtă vizită de aprovizionare am traversat barajul. Am făcut câteva poze la nivelul lacului (pe furiș, nu e voie!) și am luat în piept piciorul care se scurge din culmea principală a Munților Tătaru și se proptește în valea Teleajenului. Pe el, ca o venă, șerpuiește drumul spre una din vechile trecători care lega cele trei provincii românești: pasul Tabla Buții.
Dimineață la cabana Ciucaș