Ajunsese într-un oraș de munte cu iz minier decrepit. Căuta un apartament într-un cartier de blocuri mai nou, undeva la periferia orașului, să cumpere sau să închirieze. Un prim apartament era pe o parte din fațadă acoperită cu o copertină uriașă ce obstrucționa neplăcut tot spațiul de sub ea mai cu seamă prin paravanele sale laterale.

Foto: Bogdan Stoica

Nu prea îl coafa. Intră mai apoi într-unul din celelalte blocuri. Construite pe la sfârșitul comunismului, în ele fuseseră puse-n operă niște idei bune, dar cam prost executate. Dintr-un motiv necunoscut, liftul oprește doar din două în două etaje, iar primul etaj este trei.

Jos, parterul consumă câteva etaje de înălțime și e fasonat ca o piață mare închisă, deopotrivă piață de schimb, ca Oborul, și piață de socializare, ca Romana. Se pare că vremea acolo era suficient de capricioasă cât să nu permită desfășurarea constantă a comerțului ori poate autoritățile vremii nu doreau să ofere prea mult pretext de mobilitate.

La etajul 1 duceau cândva niște scări în spirală. Un localnic povestește că nu erau bine echilibrate și s-au năruit. Acum, niște terase de cutii de carton permit oamenilor să suie ori să coboare.

–

Dădu să urce cu un prieten către un etaj superior, dar acesta îl trase-n piept, îi trânti ușa liftului în nas și sui înainte. Trebuia, deci,  să aștepte liftul din nou sau să plece singur pe scări.