În week-end-ul 1-2 Iunie 2013, odată cu sosirea verii, ne-am avântat într-o tură de două zile ce a străbătut dealurile județelor Sibiu și Alba. Astfel, în dimineața zilei de 1 Iunie 2013 ne-am dat întâlnire în Gara de Nord pentru a lua trenul IR1745 spre Copșa Mică.
Un român, un olandez și doi englezi
Până la Brașov, drumul cu trenul s-a desfășurat în nota obișnuită: am socializat, am râs și am fost șicanați de niște controlori urâcioși. Din Brașov, însă, a poftit în vagoane Stefan, un olandez care tocmai încheiase un tur de aproximativ o lună prin România, fiind a treia oară la noi în țară.
Am fost surprins de cât de bine cunoștea România – mult mai bine decât chiar românul de rând. Pe lângă aceasta, vorbea româna destul de bine, fiind familiar chiar și cu unele regionalisme. Lecția a fost completată de doi englezi care s-au urcat din Sighișoara, și ei venind dintr-un tur cu bicicletele prin România, aflați pentru prima oară aici.