De curea de ceas. Aveam nevoie să scurtez cureaua de zale a unui ceas, dimensionată mai degrabă pentru încheietura unei gorile ce păzește integritatea fizică a diverșilor creatori de narcomani decât pentru articulații delicate de ingineri. Dacă ar fi să filozofez asupra celor trei zale diferență, aș realiza că, lărgind definiția narcoticului prizat, se pot argumenta preocupări mai mult sau mai puțin similare.
Dar n-am deschis subiectul pentru a mă deda unor speculații metafizice ori pentru a oferi prilej de harță duhovnicească, ci pentru că, neavând chef să umblu după ceasornicari pentru o ajustare trivială, am cumpărat un mic aparat pentru demontarea pinilor care țin împreună zalele brățării. E o sculă compactă și, așa cum am văzut pe la alții, poate fi folosită ca atare.