Fiind neieșit de multă vreme, de dinainte de Octombrie, n-am mai stat pe gânduri când Gabi a propus pe carpati.org o drumeție până pe Clăbucetul Azugii și de-acolo „om mai vedea, important e să stăm pe munte” – taman genul meu de-aranjament. Nu cunoșteam cam pe nimeni din grupul relativ numeros ce se strânsese, iar fix pe Clăbucet și nu urcasem, deci noutăți pe linie.
Luciri
Cum-necum, mai mereu pusesem acel mic vârf (ce nu-i chiar atât de mic – 1586 metri) spre sfârșitul turelor făcute-n zonă, cu titlul de „ar fi drăguț dacă am ajunge și-acolo”. Inutil să menționez, n-am ajuns niciodată; cu riscul de-a fi bănuit de panteism, aș zice că denotă o personalitate foarte puternică din partea locului.
