După două luni de pauză și convins de vremea atipic de frumoasă ce nu se dădea plecată nici în mijlocul lui Gerar, am ieșit împreuna cu Andrei și Ciprian la o scurtă tură, de o zi, lângă Azuga. Nu am stabilit un traseu precis, dar variante există destule în zonă, așa că am plecat bazându-ne pe inspirația de moment.

Este vorba de un week-end din Ianuarie 2014, când maximele pentru ziua respectivă au fost de 10-12 grade la București și 5 grade la Predeal, însoțite de mult-mult soare. A fost și ultimul week-end de acest gen din Ianuarie.

Ca de obicei, tovarășul 3001 a fost la datorie și ne-a escortat prompt la Azuga, de unde am decis să urcăm spre Cabana Susai. Astfel, am început pe valea Azugii, apoi am făcut stânga pe valea Limbășelului – o urcare ușoară și plăcută, condimentată însă cu multă gheață: zăpada din decembrie, topită și bătătorită de tractoare a format un strat consistent și ondulat de gheață. Sticlă.

Gheață formată în jurul unei conducte sparte

Până la canton am scos-o la capăt, cum-necum, fără să cad. După acel punct, însă, am înșirat vreo cinci căzături până să mă conving, în sfârșit, că mai bine merg pe lângă ea.

Prima oară am căzut pentru că m-am uitat într-o parte. Apoi am căzut pentru că am încercat să mă urc pe bicicletă. Câteva sute de metri mai încolo, la trecerea pe un pod, am patinat și m-am echilibrat in-extremis, apoi am căzut din picioare, așteptându-i pe ceilalți. Fără să mișc nimic.

Valea Limbășelului

Proba de patinaj viteză în cădere a încetat odată ce am părăsit valea și am început a urca în serpentine. Drumul a fost chiar bun și, după câteva rateuri, am reușit să țin un ritm bun până la Susai.

În poiana cabanei am ajuns la prânz și, după ce am imortalizat peisajele, am luat o masă destul de consistentă: o ciorbă de ciuperci și clătite brașovene cu brânză și zahăr caramelizat pe deasupra.

Peisaj la Susai

La masă am stabilit și continuarea traseului: cum am înaintat foarte anevoios, singura variantă care nici nu ne aducea prea repede jos și nici nu ne punea în pericol de a dormi noaptea prin gări a fost să luăm legătura alternativă cu valea Azugii și, de acolo, să coborâm în Săcele pe un traseu pe care mai fusesem în primăvară.

Înspre valea Azugii

Drumul la întoarcere a fost la fel de înghețat, numai că la vale chiar nu am putut sta în șa. Am încercat, dar m-am lecuit repede. Mică excepție au făcut un luminiș înainte de a ajunge în vale și ultimii kilometri înainte de Săcele, unde gheața a fost înlocuită de nămol.

Am ajuns în Brașov cu 40 de minute înainte de sosirea trenului. Suficient cât să luăm bilete și ceva de mâncare.

Aproape de coborârea spre Săcele

Alte relatări

No snow? Then I bike – aceeași tură, ilustrată de Andrei