Arhiva de etichete: valea slivei

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe