Arhiva de etichete: muntii parang

Speciala Parângului (II) – Din nou pe valea Găuri

De dimineață, după toate cele cuvenite dimineții, coborârăm la mașină pe traseul, excelentul traseu, de cruce galbenă, culegând cât mai multe din fructele de pădure ieșite-n cale. Odată ajunși, ne-am primenit o țâră, înainte de-a ne muta-n bazinul Lotrului pentru a doua parte a excursiei noastre, trecând practic înapoi pasul Groapa Seacă.

Am lăsat Nărăvașa la intrarea pe drumul forestier ce suie pe valea Lotrului și de la cabana Aviatorilor am apucat un drumeag pieptiș, drumeag mâncat de ape cu oarecare poftă, marcat în teren cu rămășițele unei cruci albastre (însă deloc pe hartă, cel puțin nu pe ceea ce prezintă actualmente muntii-nostri.ro), drumeag ce suie până-n plaiul Huluzu, ajungând lângă micul lac ce mai mult zace decât dăinuie acolo; zace, dar o face fotogenic.

Citește mai departe →

Speciala Parângului (I) – O potecă spre Lacul Mija

Unul din lucrurile ce-ar putea surprinde este că parcurgerea acelorași cinci trasee montane din aceiași trei munți chiar nu-i obligatorie prin lege. În acest asentiment, tot discutând cu Renato cam ce și pe unde-am putea să ne băgăm nasul, de preferat unde nu ne fierbe oala, am rumegat îndelung ideea unui traseu alternativ spre Lacul Mija (ori Zăvoaiele) din Munții Parâng, deopotrivă cu o degustare din meniul deja cunoscut al Văii Găuri.

Când spun alternativ înseamnă: altul decât ramificația marcată cu Punct Galben din creasta principală și altul decât cel de la cabana Mija ce urcă direct pe Mija Mare, mai mult sau mai puțin pe lângă firul apei, semnalizat odinioară cu Triunghi Roșu (este descris foarte bine aici, cu tot cu fotografii foarte reușite).

Citește mai departe →

Rhododendron (IV) – Răsărit, vânt și retragere prin Șaua Huluzu

M-am trezit devreme, parte pentru că mă tracasa foșnetul cortului în vânt, aducând oarecum cu o bășină prelungă trasă după o fasole nefiartă (cine știe cunoaște!), parte deoarece chiar intenționam (desigur, intenția nu-nseamnă niciodată automat și execuție): valea aceea prezintă o pronunțată orientare Estică, iar un răsărit ar fi-nsemnat un mic spectacol cu bilet în cel mai de soi loc posibil.

Valea Găuri la răsărit

Valea Găuri la răsărit

Așadar, m-am tot vânturat și eu, deopotrivă cu vântul, mai mult din cauză că-nghețam decât din oricare alt motiv. Am putut sta locului doar cât să-mi fac primul nes și prima cană cu cereale cu lapte. Aveam și niște biscuiți de la Renato, de cu o zi înainte, de care foarte oportun uitasem. Nici rău, nici bine, ținând cont că patru zile mai mult am făcut experimente cu mâncarea decât am mâncat. Compensația unui meniu de proletar, fu însă un titlu nobiliar – fie și conjunctural – asupra întregii văi.

Citește mai departe →

Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe →

Rhododendron (II) – Din Slivei spre Zănoaga Mare prin două anotimpuri

S-a dus draima avântul meu muncitoresc de-a mă trezi militărește la ora șase; șase și ceva, fix! Ceasul a sunat, am ridicat capul din câlți, cortul, verde așa cum e, bătea spre roșiatic, semn că răsăritul (spre care aveam deschidere parțială) mă invita afară, așa cum ne dădusem întâlnire. Regret, totuși, să vă spun că n-am fost parolist: pe la jumătatea distanței spre fermoar, am adormit la loc și-așa rămăsei încă o oră și jumătate. Îmi ajunsese trezitul de la ora patru jumate din ajun, ca să nu mai vorbim de clipocitul soporific al pârâului.

Dimineața

Dimineața

Așadar, pe la șapte jumate scosei nasul din cort. Oricum nu mai era de stat, că-ncepuse deja să fiarbă înăuntru de la razele directe ale soarelui. Cu atât mai bine, l-am împachetat uscat. M-am îndreptat spre zona de spălat, m-am bălăcit până-n brâu și-am stat așa până m-a uscat vânticelul – nici rece, nici cald – ce umbla mahmur prin vale. Nu că recomand, dar, dacă nu ești prea sensibil (și nici n-ai piele de crocodil), amalgamul de senzații este foarte plăcut.

Citește mai departe →

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe →

Efectul Gloria (II)

23 August! O zi măreață, adevărată sărbătoare europeană, ținută la mare preț de către comuniștii de la Bruxelles. M-am trezit înainte de răsăritul soarelui. Liniștea ancestrală din jur, tulburată rar și timid de către zgomote specifice bivuacului, îndemnau la contemplare.

O cafeluță, fără biscuite

O cafeluță, fără biscuite

Mi-am făcut un nes, în timp ce soarele boia orizontul cu benzi roșii, m-am așezat în poziție de proletar și mi-am făcut în gând samokritika pentru impietatea de-a fi ieșit din casă. Cine știe câte babe, mai ales feministe la treizeci de ani, adevărate babornițe, răpusesem cu indolența  mea, cu egoismul meu!

Citește mai departe →

Efectul Gloria (I)

Rumegam demult un traseu prin Parâng. Ideal, ar fi fost de trei zile, însă contextul și ocazia au impus doar două. Naturalmente, trebuia să renunț la o parte din traseul care suia pe Coasta lui Rus, ținea culmea până la refugiul Cârja și apoi cobora prin căldarea Roșiile spre cabana Groapa Seacă. Cum încadrarea și ieșirea erau bătute-n cuie, am renunțat la puța dintre Parângul Mare și Cârja.

Lacul Mândra

Lacul Mândra

Am lăsat mașina chiar la cabana Groapa Seacă, pentru a nu lua-n piept pe final de traseu urcușul până-n pas (tot Groapa Seacă se numește), de unde-ncepe-a se povârni Coasta lui Rus. Ca să șuntăm asfaltul, am suit pe un fost drum forestier, marcat cu punct roșu și, de la o răscruce, cu punct galben, ambele aplicate ori întreținute-n cu mare parcimonie, ca multe trasee și poteci prin Parâng sau prin alți munți unde autoritățile n-au chef să muncească.

Citește mai departe →