Arhiva de etichete: vopsire diy

Taburet multifuncțional

Pentru că nici măcar un băț nu se poate pune-n vânzare până nu-i declarat ca fiind mai-multe-în-1 (e lung și, în același timp, cilindric și de culoare maro), mi-am zis că aș putea totuși gândi și executa și eu un taburet care chiar să fie multifuncțional.

După ceruire

După ceruire

De fapt totul a pornit de la faptul că nevastă-mea, așa cum șade bine unei muieri, nu e tocmai girafă și are nevoie să se cocoațe pe câte ceva pentru a ajunge-n locurile mai înalte din casă. Cam strâmbă din nas la scaunele normale, are ceva, nu pot să-i zic rău de înălțime, care-o face să se crizeze când se vede la mai mult de câteva palme de podea pe niște chestii cu picioare subțiri.

Citește mai departe

I heard you paint houses

Muzica
Bucovina – Sub Stele.

Sau, în cazul de față, porți. Nu îmi venea să mă despart de poarta de la țară, căci, afară de o lovitură făcută de un văr cu camionul sau un vecin cu remorca tractorului (nu mai țin exact minte), metalul era tip-top.

I also do my own carpentry

I also do my own carpentry

Aveau nevoie, desigur, de atenție nemijlocită: curățat, aplicat convertor de rugină, chituit, grunduit și vopsit. Două zile călduroase de toamnă se așterneau înainte, probabil ultimele, așa că de ce nu? Am mai parcat, pe lângă două cutii din vopseaua cu uscarea cea mai rapidă din câte am reușit să găsesc pe culoarea dorită, o rolă de cablu de 25 de metri cu priză cvadruplă și întrerupător, găsită la preț imbatabil și mă deplasai la țară, căci de porțile de la țară e vorba.

Citește mai departe