Ziua de 1 Mai a anului de grație 2013 s-a încadrat oarecum în tiparul ultimilor ani: vreme caldă și frumoasă, chiar mai caldă decât de obicei. Am strâns, deci, o gașcă de nebuni și am hotărât să mergem la munte cu bițele. De preferat undeva fără mașini, cefe late și grătare și am găsit varianta perfectă: Azuga. Mai exact, valea Azugii, traseul complet fiind Azuga – Săcele – Zizin – Dâlghiu – Întorsura Buzăului.
Masivul Piatra Mare
Dimineața ne-am întâlnit la gară pentru a-l lua pe oldfriend 3001 până la Azuga. Și aici a început aventura. Pentru că nu eram singurii care mergeau cu bițele. Mai erau vreo 20. Și nu eram singurii care voiau la munte. Mai erau câteva sute, iar problema izvora direct din faptul că nu încăpeam (literalmente!) toți în cele trei vagoane puse la dispoziție.
După un sfert de oră garnitura a fost suplimentată un vagon, dar tot au mai rămas pe-afară, așa că a mai fost cuplat încă un vagon și abia atunci a rămas suficient spațiu cât să se-nchidă ușile. Am așezat bicicletele ordonat sub formă de grămadă, iar noi ne-am înghesuit pe scări. Astfel, odată încheiată harababura ce deja ținuse trenul în loc mai bine de o oră, ne urneam în sfârșit din gară.
Ordonat, sub formă de grămadă
Am sosit la destinație cu 40 de minute întârziere, întrucât trenul reușise cumva să recupereze 20 de minute din handicapul pe care avea la plecare (ceva remarcabil pentru un personal). Ne-am aprovizionat rapid și am intrat pe traseu.
Azuga – Săcele
Urcând pe valea Azugii
Mai întâi am urcat pe valea Azugii preț de 20 de kilometri, lin, plăcut, cu o singură porțiune abruptă, aproape de punctul extrem al trecătorii, situat la 1307m. A fost un urcuș agreabil, într-o liniște deplină, însoțiți doar de apă și câteva șopârle ieșite la soare.
Primul lucru care m-a surprins a fost traficul, inexistent, având în vedere că este o zonă populară printre turiști. Nici măcar bicicliști nu am întâlnit, așa că drumul a fost practic numai al nostru. Și ce drum: pietruit, uscat, cu o suprafața excelentă – un fel de ciclo-bahn.
Un popas aproape de vârf
Din vârf am coborât 10 kilometri, ca pe tobogan, spre Săcele, pe valea Gârcinului. Serpentine luate în viteză, patinaje artistice pe bolovani și redresări in-extremis, pe scurt – un deliciu. Eu și Zuzu am ajuns primii jos. De fapt jos e impropriu spus, ci mai degrabă la capătul porțiunii rapide, într-un loc unde valea s-a lărgit și oferea o panoramă foarte faină asupra a ceea ce lăsasem în spate.
Aici ne-am regrupat și Mișu a primit câteva măsuri de prim-ajutor, ieșind șifonat după o căzătură fără alte urmări în afara unor julituri care au punctat serios la impresia artistică. Mai jos de acel punct am oprit undeva la umbră pentru a lua masa și a lâncezi un pic pe iarbă.
Tovarăș de drum
În Săcele ne-am aprovizionat și am purces spre Zizin, ieșind spre centură și urmând apoi drumul județean 103B. Am mers fără oprire până unde trebuia să facem dreapta, spre SE, și să urcăm pe valea Zizinului.
Zizin – Dâlghiu – Întorsura Buzăului – Brașov
Sătucul în sine este frumușel, dar și-a piedut definitv gloria de altădată. Îmi pare rău că nu am apucat să vizităm și izvoarele, dar am zis pas deoarece deja întârziasem. În prima parte a drumului am avut parte de mai mult praf decât ne-am fi dorit și, întrucât soarele era deja la amiază, se făcuse și foarte cald.
Valea Zizinului
Aproape tot drumul am fost vegheați de masivul Ciucaș, încă înzăpezit. Doar ce priveam spre crestele încă înghețate și mă răcoream pe loc. După alți 15 kilometri de șerpuit pe lângă apă, drumul a părăsit valea și începe să urce în serpentine, prin pădure, pentru a trece spre valea Dâlghiului. Pădurea traversată în acestă ultimă parte a fost încântătoare, păstrând încă urmele toamnei trecute.
Odată ieșiți din pădure am fost întâmpinați de atmosfera bucolică a unei mici zone depresionare traversate de valea Dâlghiului: turme scoase la păscut, căpițe cu fân, pășuni și câteva căsuțe.
Ciucaș
Am străbătut rapid acest picior de plai și, printr-un scurt canion, am intrat în sat, unde am luat o altă pauză de masă, chiar pe malul râului. Am mai oprit apoi în Vama Buzăului, la o cârciumă, pentru a-i aștepta pe cei care s-au dus să vadă cascada Urlătoarele. Acum regret că mi-a fost lene să mai urc și nu am fost și eu, dar nu e timpul pierdut.
Trecând spre valea Dâlghiului
Tot acolo ne-am dat seama că pierdusem toate trenurile pe care le mai aveam din Întorsura Buzăului spre Brașov și, colac peste pupăză, am realizat că nu mai puteam prinde nici trenurile dinspre Brașov spre București. Și, cum atunci când nu mai ai ce face nu are rost să te agiți, ne-am băut în tihnă berea și am râs ca descreierații din te-miri-ce.
În Brașov am ajuns la ora 10 noaptea, am luat ceva de la fast-food-ul din gară și am încins o nouă repriză de hohote. Cum primul tren personal era abia la ora 5 dimineața, am tras câte un pui de somn, care pe scaune, care pe balustrada lată din beton.
Dâlghiu
Alte trasee prin zonă
Predeal – Valea Azugii – Azuga – Bușteni – Sinaia – Valea Rea