Prima amintire pe care o am cu o locomotivă cu aburi funcțională e de la vârsta de 3-4 ani. E doar o frântură, de pe vremea când încă mai erau folosite pentru încălzire pe trenuri de călători, în locul vagoanelor-sobă. De atunci nu am mai văzut decât piese de muzeu.
Mocănița în gara din Vișeu de Sus, gata de plecare
Între timp, însă, am aflat de mocănița de pe Valea Vaserului așa că, naturalmente, când am făcut traseul am planificat o zi întreagă în Vișeu de Sus pentru o plimbare cu acest tren. Astfel, ziua de 22 Iulie, răcoroasă și umedă după ploaia de peste noapte, ne-a prins dis-de-dimineață mergând în pas alergător către…
Gara CFF Vișeu de Sus
Cum am intrat pe poarta gării, o garnitură tocmai pleca. Să-mi stea inima-n loc și nu alta – credeam că am ratat ocazia. Dar nu, mai urma un tren, la scurt timp, așa că am mers liniștiți și ne-am luat bilete. După ce am ocupat locuri într-un vagon oarecare, am început să dau târcoale prin gară și să fac niște poze.
Cabina mecanicului
M-am dus mai întâl la locomotivă. Era foarte bine întreținută. Am încercat să îl conving pe mecanic să mă lase măcar o bucată de drum să merg în cabină, dar, pe lângă că nu avea voie să facă asta și era chitit să respecte regulile, nici nu aveam unde sta: era plină de lemne. Mă și întreb, de altfel, unde o fi având el loc.
Și trenul hotel Carpatia – Expres
Trenulețul turistic nu a fost, totuși, singura bijuterie din curtea gării. Am mai găsit în plan îndepărtat, în spatale gării, o garnitură de 2-3 vagoane situată lângă o locomotivă cu aburi, toate cu ecartament normal. De pe site-ul lor am aflat că e vorba despre trenul hotel Carpatia-Express.
Traseul
Marșrutul trenului turistic a cuprins doar valea Vaserului, mai exact 21.6km din ea, nebătându-se pe nici una din ramificații. Stațiile întâlnite pe drum au fost: Vișeu de Sus, Fabrica Trei, Valea Scradei, Novăț, Novăț Delta, Glimboaca, Cozia, Novicior, Paltin. Aveți aici harta cu întreg traseul.
Pe cursul inferior al Vaserului
Peisajele au fost plăcute și, cu excepția primilor kilometri deserviți și de un drum forestier, nu am observat o altă posibilitate de a traversa vale decât pe calea ferată sau perpedes.Urcușul a lăsat inițial falsa impresia că e lin. În fapt, a fost suficient de soliciant încât mocănița a oprit de nu mai puțin de trei ori pentru a-și completa provizia de lemne, de apă și de ulei, aplicat cu o seringă uriașă de metal între articulațiile bielelor.
Una din pauze – mecanicul se ocupa de realimentare
Pe măsură ce am pătruns în munte, valea s-a îngustat și a devenit mai sălbatică. Casele s-au împuținat, fiind oricum puține locuri – și acelea foarte mici – care au permis înălțarea vreunei cabane sau stații de tren.
La Paltin
După aproape două ore, trenul a oprit la Paltin, un loc unde valea se lărgește cât să permită amenajarea unui loc de cruce și pentru a permite amplasarea unui spațiu de relaxare. Mă gândesc că acesta e unul din motivele pentru care au limitat traseul turistic până aici, întrucât mai sus drumul pare să fie chiar mai spectaculos.
Aproape de Paltin – valea e mai îngustă
Aici am staționat două ore și au fost servite băuturi și mâncare preparată ad-hoc. Totul a fost pregătit pe loc, iar materiile prime necesare au fost aduse într-unul din vagoane. Prețurile au fost piperate, dar privilegiul se plătește.
În fine, cât ceilalți și-au potolit foamea și spălat funinginea cu un gât de bere, am umblat un pic și pe aici. Printre altele, am avut ocazia să văd interiorul unui vagon închis complet, spre deosebire de cel în care am mers noi.
La Paltin
la ora 13:00 s-a fluierat adunarea și ne-am strâns din nou în vagoane. Inexplicabil, am moțăit cam tot drumul la întoarcere și probabil aș fi adormit de tot dacă trenul nu ar fi început să trepideze simțitor la un moment dat. Ultimul vagon tocmai ce sărise de pe șine cu boghiul din spate.
Mai sus de Paltin – nu pot decât să visez cât de mișto poate fi
Cauza? În zona respectivă linia a fost supralărgită, dovadă că pe Valea Vaserului nu curge doar lapte și miere. Mai sunt probleme, în mare parte legate de calea de rulare, afectată serios de niște inundații crâncene.
Nu a fost nimic grav, iar personalul trenului a reușit să repună vagonul pe șine în vreo oră și jumătate, folosind un vinci (un cric, dar mai mare), câteva traverse de lemn aflate pe margine și multă inspirație.
Un vagon frumos restaurat
Cu tot cu întârzierea, am ajuns în Vișeu de Sus la ora 16:00. Ne-am făcut bagajele, ne-am curățat bicicletele și apoi am mers până la Moisei, unde am urcat la mănăstirea din deal pentru a petrece noaptea.
Baiul care ne-a ținut în loc o oră
Cu totul altfel atmosfera față de Bârsana: liniște, mai multă simplitate și oameni ceva mai calzi. Ne-au primit contra sumei de 25 de lei (deloc mult) cu rugămintea de a elibera camerele pe la ora 9 dimineața deoarece așteptau un grup de copii ce ar fi urmat să stea acolo timp de o săptămână în cadrul unei tabere de pictură de icoane pe sticlă.
Ne-au dat și un loc unde să ne legăm bicicletele, apoi ne-am plimbat un pic prin zonă. Pe la ora 22:00 am mâncat, am făcut un duș și ne-am culcat deoarece ziua următoare se anunța una grea.
Mănăstirea Moisei – casa de oaspeți
Alte referințe
Site-ul fundației elvețiene care a luptat pentru păstrarea CFF Vișeu