Motto
Look at earth from outer space, everyone must find their place
Give me time and give me space, give me real, don’t give me fake
– Coldplay, Politik

Acum aproape doi ani Buzera ventila o serie de frustrări pe care sunt sigur că le-am avut cu toții la un moment dat. Multă vreme de atunci am căzut pe gânduri, iar prima pornire a fost să scriu un soi de replică, nu la adresa lui, ci la adresa așteptărilor care pot să apară la fiecare început de carieră.

MyClar

În fapt, nu îl pot contra foarte mult, deși e musai să punctez una din axiomele vieții: odată ce o pasiune devine și meserie, mai devreme sau mai târziu va trebui să vă faceți prăvălie curul, iar în acest punct intervine puterea fiecăruia de-a fi egal cu sine însuși de-a lungul timpului – de-a strânge din bucile morale, ca să păstrez metafora –  întrucât o pasiune trebuie întreținută și ocrotită ca orice altceva.

Aici, însă, se opresc atât morala cât și replica fățișă, căci, în loc de a elabora pur teoretic, aș vrea să vă povestesc ceva. Este vorba despre primul proiect personal la care am lucrat, prima tentativă de antreprenoriat, dacă vreți și, în funcție de unghiul de abordare, poate fi o poveste de succes, sau una de eșec. Iar pentru mine, multă vreme, a fost una de eșec, a cărui amintire a fost uneori atât de reprimată încât deseori uitam chiar să o trec în CV.

Așa arăta home-page-ul știrilor

Așadar, să dăm ceasul înapoi cu 13 ani, eu aveam 18 ani. Era 2005 și, între 2 beții pe la majorate, începusem să dezvolt aplicații web. Învățasem dintr-o revistă glossy – CHIP (nope, no Stackoverflow), ediție specială – pescuită de la un coleg de clasă. Aveam deja-n acel moment câteva proiecte publicate online: site-ul liceului, un fanclub ATB (sic!) și un proiect editorial – Jurnimea – una din multele idei strălucite pe care Bogdan le-a avut de-a lungul timpului.

Ei bine, chiar înainte de BAC, după ce nu mai vorbisem un an decât punctual, prin e-mail, el a pus pe masă ideea de a realiza un portal web, așa cum erau Home.ro și altele care acum îmi scapă. Urma să aibă cam tot ce văzuse web-ul până atunci în materie de portaluri, inclusiv job-uri și matrimoniale. Am amânat ideea până după admitere, apoi ne-am apucat de lucru.

Banner promo din site – înainte de Nebunia lui Salam, a fost Nebunia lui Bogdan

Tocmai în 2008, trei ani mai târziu și cu doi parteneri în plus, am lansat la apă produsul finit, după ce l-am gândit și regândit, scris și rescris de atâtea ori încât am și uitat. Nu cred să fi avut alt proiect care a trecut prin atâtea chinuri ale facerii, dar, cel mai important, nu compromisul ne-a adus la forma actuală ci descoperirea unei viziuni clare, luminoase a ceea ce ne doream. Vai, ce emoții am avut, multă vreme mi s-a părut absolut ireal că MyClar, așa cum îl denumisem, era în sfârșit live!

Acum, când mă gândesc, conform oricărei reguli a logicii, nu ar fi trebuit să existe: am auzit atâți nu se poate de la atât de mulți din cei din jur și pe atâtea tonalități încât doar asta și ar fi i-ar fi determinat să renunțe pe unii mai puțin țăcăniți.

Dar nu au fost singurele piedici: țin minte că pe vremea aceea Bogdan nici măcar nu avea internet și ne vedeam săptămânal pentru a ne sincroniza folosind un DVD reinscriptibil. Ha, plângeți-vă acum de conflicte pe SVN!

Primul server, fiindcă veni vorba de subțirimea resurselor, a fost o rapandulă de Pentium II care și-a avut o vreme reședința pe balconul unei rude-a lui Lore, unul din parteneri. La un moment dat, pentru că factura de curent nu a fost plătită la timp, ne-am trezit câteva zile cu server-ul mort. Abia mai târziu, după ce cu toții ne luasem job-uri stabile pe lângă facultate, am avut bani pentru a cumpăra o mașină și o conexiune la internet decente.

Rubrica foto – micul dezmăț editorial

Între timp dezvoltarea încetase și am devenit prinși cu producția de conținut. Modelul era, în aproape toate secțiunile, de-a avea conținut generat de utilizatori, dar nu s-a ajuns acolo la un nivel care să fie sustenabil, așa că noi am fost implicați permanență.

Au fost 10 secțiuni care aveau nevoie constantă de noutăți, iar noi am eram teoretic 5 inși. Practic doar 3 am contribuit, din care unul, Mihăiță, ne-a fost un (mare!) ajutor din exterior. Preferata mea era rubrica Foto, categoria Sexy. Oh, Denise Milani, oh, Catrinel Menghia, feblețile mele de atunci, câte zile nu ne-ați însorit!

Imaginile stock erau luate din viața fiecăruia – aici subsemnatul, revelion 2008

La știri politica editorială era atât de bună, atât de clară și impunea o dinamică atât de strânsă încât Bogdan ar fi fost probabil împușcat pe loc dacă ar fi propus-o la vreun site de știri din media main-stream. Dar nici măcar nu era cea mai grea secțiune de acoperit. Per total ajunsesem să greblăm internetul pentru toate sursele posibile de informație, să le agregăm, compunem, confruntăm și apoi creăm propriile abordări.

Astfel, din inginer m-am transformat în redactor și chiar corespondent de presă la un eveniment relativ major la acea vreme, o conferință internațională pe teme de software open source – Eliberatica 2008. Apoi am fost, tot pe post de corespondent, la un festival din Saturn, dar pentru că nu prea erau bani de cazare, am stat treaz 48 de ore. În final eram atât de obosit încât nu puteam adormi din cauza convulsiilor.

În tot acest timp Bogdan a obținut colaborări, acorduri de preluare de conținut, bartere și, în principiu, tot ce s-a putut obține, a compus un ghid de jurnalism care ulterior avea sa se desprindă într-un proiect separat, iar amândoi am arat plantația zilnic, timp de un an de zile cât am ținut portalul, până la 5 dimineața, având în același timp, amândoi, și job, și prezențe de bifat la facultate.

Promovarea a fost tot low-cost: Bogdan a tipărit la imprimanta lui (căci era singurul dintre noi care avea – a mea se blocase cu gândaci și o plasasem demult la ghenă) sute de pliante pe care apoi le-a decupat manual. Amândoi am pornit apoi prin Regie și am lipit peste tot pe unde am găsit de cuviință.

Dedicație pentru fostul meu coleg de cameră

Cele mai bune locuri erau în bude, pe uși, astfel încât când te aplecai pentru ritual nu aveai cum să nu vezi reclama. Partea proastă? Nu am să pot să-mi scot niciodată mirosul de rahat impregnat atunci în nări. Am împărțit pliante inclusiv în Ciupercă, în bârlogul Abramburicăi, iar Lore ne-a făcut rost de un stand la câteva evenimente.

În final, dacă vă întrebați, l-am închis. Pur și simplu efortul de a-l menține, în 3, la nivelul pe care ni-l doream a fost prea mare (țin minte că în ultimele săptămâni, după ce învățam pentru sesiune până le la 3-4 dimineața, stăteam până la 6 pentru a-ncropi ediția zilei), iar conflictele cu ceilalți doi parteneri mult prea dese. Dar asta nu înainte de a răspunde cu mare tupeu unei oferte de preluare de la Netbridge, dacă nu mă-nșel, că da, noi am cam vinde la 70000 de Euro, dar numai în termenii noștri. Don’t call us, we’ll call you, au zis.

Promo Program Teatre – Zi, vrei?

Și, astfel, în vara lui 2009 am tras ștecherul din priză și fiecare și-a văzut de viață. Pentru mine atât de repede s-au derulat lucrurile încât nu m-am așezat să diger toate aceste lucruri decât acum, la aproape 10 ani după ce faptul s-a consumat. Sau poate pur și simplu am fugit de ideea asta, având doar gustul unui eșec, ca și cum aș fi supt vreme îndelungată o clanță de alamă.

Bănuiesc că, acum, reinterpretând toată această aventură (care ar putea foarte bine să fie povestită de o manieră mult mai detaliată), a fost, întâi de toate, o revelație a ceea ce putem crea împreună (căci ne-am ridicat reciproc de atâtea și-atâtea ori!) și a cimentat o prietenie care avea să ne formeze de-a lungul timpului în moduri pe care atunci nici nu ni le puteam imagina.

Dar a mai fost ceva. Pentru fiecare din noi, a trasat niște minime limite morale, a proiectat idealuri, valori și vise atât de departe-n viitor și atât de profund în subconștient încât aveau să ne ghideze de atunci înainte. Personal, abia acum remarc asta și le pot regăsi, privind retrospectiv, în impedanțe de neexplicat pe care le-am simțit de-a lungul timpului în tot felul de relaționări, atât pe plan profesional cât și pe plan intim.

MyClar. Descoperim Împreună. Nu știu dacă Bogdan s-a gândit la asta atunci când a compus numele și sloganul, dar a intuit atât de departe și de profund în viitor încât uneori mă sperie :).