Așa cum desigur vă imaginați, după seara din ajun, nu a fost cea mai bună dimineață a mea. Îmi simțeam măruntaiele arzânde și mare greșeală am făcut atunci că dădui ghes foamei și mâncai ceva. Nu făcui decât să slobod pe Old Faithful, doar că-n jos, nu- sus, măcar că la fel de fierbinte.

Unii urlă la lună, alții la soare

Mă aștepta un drum greu în față, adică mai mult de zero kilometri. În principiu trebuia să înnoptăm undeva lângă Alba Iulia, fără să știm exact unde.  Dar până la Alba Iulia mai era ridicol de mult și am preferat să nici nu mă gândesc.

Până una alta, coborârea spre drumul național, prin răcoarea dimineții, m-a-nviorat până-n punctul în care aproape că uitasem… revelațiile de peste noapte. Odată ajuns acolo, însă, ciudat lucru, răzbătea o văpaie tocmai dinspre Alba Iulia, e tot culoarul străbătut de șosea. Mereu din față, mereu fierbinte, parcă înotam prin catran.

Cetatea Alba Iulia (1)

Am avut parte de-un mic relaș de la Valea Poienii până spre Budeni, pe unde au fost pasaje consistente de pădure care-au îndulcit zăduful, chiar și pe urcare fiind. Cum nimic nu se pierde, ci totul se transformă, când am luat-o iar în piept, a fost și mai rea. Mă simțeam teribil de deshidratat, de parcă eram o smochină uscată, lipsit de consistență precum o femeie independentă.

Iar de la Zlatna, peste toate, s-a depus și peisajul dezolant, ruină după ruină, rezultatul vârtelniței care-a măturat și distrus obsesiv deopotrivă ce era și ce nu era de valoare, sub cuvânt că nu sunt profitabile, de parcă s-ar fi depus vreun soi de efort pentru orice altceva în afară de închis, demontat și tăiat la fier vechi.

Cetatea Alba Iulia (2)

Pe vremea aceea nici măcar trenul nu mai circula pe Valea Ampoiului, între Alba Iulie și Zlatna, dar, spre surprinde mea, acum Regio Călători are curse regulate. Mai are primăria Zlatna un proiect cu o mocăniță (de fapt un tren cu abur simplu, pentru că linia aceea nu mai e îngustă, a fost reconstruită la începutul anilor ’80 pe ecartament normal), au făcut ceva vâlvă în 2015, cu toate clișeele populare, dar care nu circulă (dacă mai circulă) decât cu ocazii speciale. Doamne ferește să și susțină circul folcloric și banda aia tricoloră pusă pe diagonală cu ceva care chiar să ajute comunitățile.

Pesemne nu e nevoie să adaug că nu mi-a ars nici de pozat. Mi-a fost suficient că am ajuns în Alba Iulia – o victorie și o minune. Ne-am plimbat prin cetate, frumoasă, aș zice, dar atunci nu-mi ardea de ea. N-am reușit să mănânc nimic, deși am comandat o pizza – curios lucru, cafeaua și limonada intrau perfect, fără efecte secundare, așa că am băgat trei perechi.

A doua dimineață

Ne-am retras în parc să așteptăm trecerea văpăii și le-am zis că am nevoie să mă culc vreo oră. Or fi crezut că fac vreun spirit, dar s-au convins repede, odată ce-am pus izoprenul sub un copac și m-am întins. Am adormit instant și, când m-am trezit, nu mică mi-a fost surpriza să mai văd un coleg de sforăit.

Somnul acela m-a întremat peste măsură, aproape uitasem că nu mai devreme de dimineață jucasem giamparale pe colac. Aerul era mai respirabil, vrednic de pornit la drum. Ne-am făcut provizii cu niște chestii sătești, pentru că nu ne-a dus bila să le luăm din oraș, deci cina și micul dejun următor au fost, luxuriant spus, frugale.

Acum cu mai multă prospețime

Înainte de Straja am prins un apus superb și ceva mai departe, la marginea drumului și liziera pădurii Berghin, în spatele unor tufe, am pus corturile. La câteva ore după ce am adormit m-a trezit Remus – adormisem atât de profund că putea pica din ceruri și un urs peste mine, tot nu m-aș fi trezit.

În afara cortului se auzeau niște zgomote ca de jivină. Cum, uitai să zic, înainte să ne culcăm se tot auzeau lupi și câini urlând unii la alții în ceea ce aducea a dezbatere electorală, am socotit că trebuie să fie lupi veniți la drive-in. Și mârâiturile se potriveau întrucâtva. Am stat împietriți tot întrebându-ne ce-i de făcut până am decis să ieșim din corturi tuspatru deodată.

Drive-in pentru… lupi

Și am ieșit, făcând cât mai multă zarvă cu putință, dar, ce să vezi – nimic: nici jivină (fie lup ori altceva), nici om, nici sucub. Am căutat mai bine de-o oră dâre prin jur dar n-am găsit decât niște scurmături pe la marginea unui lan de porumb și niște urme care semănau vag a urme de mistreț. Un pic jenați, ne-am retras la somn.