Muzica
Madrugada – The Lost Gospel

Când am vizitat valea Urluia la confluența cu valea Bașpunar intenția ne era s-ajungem de fapt prin Canaraua Fetii. Acum am zis că n-ar strica să dăm o raită mai în aval, prin Canaraua Dumbrăveni și, iacătă, am aterizat mai în amonte, mai sus de Lacul Conacu, mai sus un pic chiar decât lacul Plopeni, în micul sat Credința (fost Sofular), așezat pe vale și ocrotit mămos de-aceasta.

Locul Fosilifer Credința

Croită după același calapod, adică o plimbare lejeră cu o serie de punctuale chestionări ale reliefului. Era a doua zi de Paști, era soare, era liber pe șosele (sau cel puțin pe-asta mizam), era cald (dar nu prea cald), se anunța un oarecare vânt (dar în limitele bunului simț), deci n-am văzut nicio obiecție fizică la adresa inițiativei. Metafizic vorbind, e altă poveste: mereu se ridică o excepție, aproape niciodată rezistentă-n fața unui minim avânt muncitoresc.

La ieșire din Credința

Fiind ziua lungă și drumul ușor, ne-am permis luxul de-a pleca mai târziu, după o dimineață leneșă, îngreunată de cornuri și cafeluri. Echipamentul fu din nou minim: o camașă de drumeție și-o pereche de bocanci ușori, întrucâtva-n spiritul plimbării. Nevastă-mea a-ncropit câteva sandvișuri simple și cam asta fu toată pregătirea.

Diversitate și incluziune

Drumurile Dobrogei sunt o plăcere care nu se erodează, atâta doar că, de-ar fi circulat, de data asta aș fi mers cu trenul. Din păcate, însă, linia secundară 803 Medgidia – Negru-Vodă împarte soarta altora: închisă pentru nerentabilitate, după ce i s-a asigurat cu rigurozitate… neprofitabilitatea. De-atunci, an de an, vești bune, s-ar putea redeschide. Lăsăm ca exercițiu pentru cititor alăturarea acestor mici detalii isteriei păduchilor ecologiști care sunt acum de rigeur prin senilita Europă și nu numai.

Primul ochi de apă

Ce-i drept, linia nu trece efectiv prin Credința, ci la 2-3 kilometri depărtare, prin Casicea, tăind practic aceeași vale. Până-n Credința drumul e asfaltat, se ține spre siloz pe-un drum betonat (și vai de mama lui) ce suie pe deasupra gării și de-acolo, de la porțile silozului, calul știe singur.

Aceleași lacuri, în urmă cu 13 ani (Google Earth)

Satul, așa cum am amintit e ridicat chiar pe vale. Mai precis, ocupă aproape integral un cot sudic, precum și limba de sedimente depuse de curenții slabi pe versantul convex. Mă așteptam, în virtutea sorții similare pe care-au avut-o foarte multe așezări Dobrogene, să-l găsesc în pragul ruinei. În schimb, își duce-n continuare zilele cu o cochetărie discretă.

Interesante formațiuni pe malul drept

Ne-am învârtit un pic până am găsit un loc potrivit pentru-a lăsa Nărăvașa fără să deranjăm și-am găsit, spre Vest, urcând pe colina dinspre malul drept, o intersecție de genul aceleia pe care ți-o poți imagina atunci când când citești o poveste bine ilustrată de cuvinte. Am parcat mașina sub niște salcâmi în floare și-am ieșit tot spre Vest, încotro se ghicea conturul văii.

Același ochi de apă, văzut de pe malul opus

De-aci și până la Plopeni se numește Cavaclar (după denumirea veche a Plopenilor) și tot de-aci și până la Plopeni este unul din sectoarele cu mai mult cheag și lipici. Nu mă refer musai la balta Plopeni, nu mă refer musai nici măcar la ruinele fortificației de pe malul drept, lângă coada lacului (de altfel, nici n-am ajuns până acolo), ci la aerul general de stepă calmucă; reunosc, o comparație tocită de cei puțini care se-aventurează printre unduirile Dobrogei, orișicât foarte potrivită.

Coada celui de-al doilea lac

Am nimerit în momentul de maximă vitalitate a naturii dobrogene, încă nepârjolite de secetă și soare. Multiple turme de oi efectual controlul calităii ierbii verzi și fragede, noi am ochit nu mai puțin de trei. Or fi fiind și mai multe – în definitiv soarta anticelor râuri care-au crestat fața penpelenei dobrogenei e-mpărțită-ntre pășunat, cultura cerealelor și doar pe-alocuri câteva păduri și câte-o răbufnire de orgoliu față de gloria pierdută.

Țestoasa localnică, poate nu mă credeați

Două din cele trei meandre situate succesiv la Vest de Sofular (schițând șăgalnic o spinare de cămilă) conțin mici indicii, ce lesne pot fi considerate ecouri în atare direcție: prima, imediat la ieșirea din sat, are talvegul acoperit de stufăriș bogat, din care văd fața soarelui câteva ochiuri de apă. Până mai acum zece ani a oscilat între un lac în toată legea și-o nostalgie de lac, conform imaginilor satelitare istorice puse la dispoziție de Google Earth.

Prima vale adiacentă de stânga

Malul Nordic are o conformație similară cu pereții de la Petroșani, ghicindu-se câteva abriuri și, cine știe, poate și niscaiva peșteri. Nu ne-am abătut, căci am urmat fidel malul opus, tăindu-l pe colina care se ridică deasupra lui, deci toate rămân la stadiul de speculație. Vă pot atesta, în schimb, prezența a două țestoase foarte vivace, coborând, deopotrivă cu noi spre gura de vărsare a unui scurt tributar de stânga, cu un mal stâncos (cel drept) și altul mai lin (cel stâng).

Intermezzo dintre cei doi afluenți

Pe malul stâng se prelinge frumos un drumeag de tractor și un pâlc de copaci și foști copaci perfect aliniați, probabil o limită de hotar sau ceva. Neîntrebată, una din țestoase se opri brusc din drum și vorbi-ntr-o română perfectă, spărgând tăcerea amiezei ce-ncremenea ușor peste vale:

– Frumos, nu?
– (…)
– Îți înțeleg surpriza, crede-mă: având în vedere că oamenii au ajuns să se exprime sumar precum animalele, e perfect normal ca animalele să umple golul; dans totu le cas, ce voiam să spun e că frumusețea de-acum ascunde un trecut strașnic de sângeros: pe vremea când pe-aici înotau ihtiozauri și alți demoni, pe văioaga de-aci cobora Balaurul cu Șapte Capete să se-adape și să se spele după ce sodomiza păduchi verzi.
– (…)
– Da, evident că existau și pe-atunci, nu, încă nu se știe de care capete e vorba, încă se studiază și se dezbate de către cei mai reputați experți din mai multe domenii.

Cel de-al doilea tributar de stânga

La fel de brusc cum începu, țestoasa tăcu și-și văzu liniștită de treabă. Ne văzurăm și noi liniștiți de drum, ridicând din umeri, neștiind ce să zicem de toată poliloghia trachemydei. După un oarecare intermezzo oarecum abrupt, malul e iar întrerupt de un afluent, mult mai scurt. Se-nfundă brusc, tipic aș zice unui loc măcinat de-o cascadă mai degrabă decât unui loc de obârșie.

Și gura sa de vărsare

Aci, la gura de vărsare, am făcut și-un sumar popas. Mâncarăm câteva sandvișuri și, cât timp soția picotea la soare, eu am dat o raită pe sub rama barocă de calcar ce tivește noua meandră scobită de râu, răzgândindu-se probabil sau regretându-și divagația anterioară pe care o tocmai o isprăvisem de parcurs.

Cuib?

Tot aci e o rezervație numită Locul Fosilifer Credința, cel puțin așa e marcat pe hartă. Nu am stat să caut anume urmele lăsate-n calcar de varii organisme acvatice, dar uite unde vă puteți face o idee. Dacă ești suficient de elastic pentru a evita arbuștii vag țepoși, atunci una din potecile care brăzdează versantul abrupt vă poate oferi o plimbare cam ca prin Bucegi.

Detaliu – tot stâncăria de pe malul stâng

Jos, terenul este acaparat de-o-ntindere mai mult mlăștinoasă, scăzută la foc mic odată cu cea de dinainte. Desigur, mult mai întinsă, poate că ascunde chiar și câteva ochiuri semnificative de apă. În tot cazul, în perioadele relativ uscate, se poate merge și pe jos, pe conturul stufărișului, ceea ce-am și făcut, de altfel: după ce parcursei ca la două treimi pe frumoasa brână fosiliferă mă-ntorsei și continuarăm amândoi pe jos.

Același versant, văzut de jos

Diferența de perspectivă merită efortul redundant, mai ales dacă stâncăria e luminată atât de inspirat precum am avut noi norocul s-o prindem. Apropo, știți de ce-i zice Urluia? Am citit undeva că-n zona satului omonim (aproape de Adamclisi) zgomotul făcut de apele de ploaie coborând pe versanți e asociată de localnici cu hărmălaiei făcute câmd se obține urluiala, hrana pentru animale și materia primă pentru creierele progresiste.

Pastorală

Odată depășită și această meandră, am făcut cale-ntoarsă pe sus, lăsând în spate o numeroasă turmă de oi aflate-n vârf de vervă copulativă. Pe deasupra un drum însoțește conturul văii ramificându-se ori de vale, ori spre ogoare, după caz. De la înălțime, peisajul a fost îmbogățit cu silueta falică a silozului pe lângă care trecusem mai devreme, desprinsă violent din orizontul perfect plat.

Puncte de suspensie

La un moment dat am fost ajunși din urmă de o mașină și s-au oferit să ne ducă până-n sat. Fiind a doua zi de Paști, probabil mergeau până la neamuri. E a doua oară consecutiv când cineva oprește crezând că avem nevoie de-ajutor și tot a doua oară e când răspund cu trei semne de mirare cânde le spunem c-am venit pentru simpla plăcere a unei plimbări.

Cum ziceam, aduce a cascadă

Înapoi în sat, ne-am schimbat și, supunând votului, am decis că ne era foame. Hai la Adamclisi, zic, om avea din nou șansă c-o masă bună. Dar era-nchis. Luarăm, așadar, drumul Bucureștiului, punându-ne ceva speranțe-n Partid. La Partid, adică. Oricum, de la Drajna am ieșit de pe-autostradă, fiindcă nu era grabă. Și vă vină să credeți? Găsirăm deschis. Ca atare, câte un burger de căciulă, o limonadă și-o cafea țapănă pecetluiră complet netradițional o zi de Înviere.

Prin sat