După una scurtă, vine una lungă. Ar trebui să mă antrenez mai mult, apropo, să pot presta din nou la nivelul acesta, având în vedere că-n ultima vreme i se tot supraîncălzesc ovarele Ursulei și-i vin tot felul de idei crețe. Ba încă se zvonește că are puterea de-a provoca pene de curent la distanță și nu știi cum mâine-poimâine te trezești cu mașina oprită-n trafic.

Boschetar în Tușnad

Așadar, o zi lungă, căci despre aceasta e vorba, fără vreun fel de intenție apriorică, pur și simplu așa s-a-ntâmplat. Am plecat din Lacu Roșu de cu dimineață, cu hainele-nșirate la uscat pe rucsaci, coburi, cadru, căci le și spălasem în ajun. Trebuie să fi fost o apariție tare insolită pe coborârea-n viteză a Pasului Bicaz, spre Gheorghieni. Până la intarea-n oraș, se și uscaseră.

Sus în Pasul Bicaz

Drumul acela, european așa cum e, nu dă pe dinafară de trafic mai niciodată, deci este extrem de plăcut și liniștit de parcurs cu bicicleta. Aș zice, fără abuz, adică doar o singură dată, dacă nu din alt motiv, măcar pentru că salba aceea de depresiuni intramontane străbătute înspre Nord de Mureș și înspre Sud de Olt ascund multiple posibilități de ars timpul și genunchii, inclusiv pe calea ferată al cărei traseu m-a ținut mereu cu nasul lipit de fereastră.

Mureșul lângă Voșlăbeni

Dacă ați vedea Mureșul în apropiere de Voșlăbeni, ați zice că-i o glumă proastă, mai firav decât Ciorogârla într-o zi proastă, chit că v-ar trece rictusul nu mai departe de Ditrău. Apropo de Mureș, tot lângă Voșlăbeni, în stațiunea Izvorul Mureșului, are parte de-o strălucită operațiune de marketing concretizată-n așa numitul Izvor Turistic al Mureșului. Este, de fapt, izvorul unui mic afluent de stânga, plasat chiar sub Pasul Grețeș, în stânga drumului.

Biserica din Dănești

Făcurăm o pauză mai lungă-n Dănești, lângă biserica – de nu mă-nșel – evanghelică, în stil gotic. Nu pentru biserică oprirăm, ci pentru Magazinul Universal de peste drum. În stânga intrării – raionul Diverse 1 – sucuri, gustări, alimentare diverse; în dreapta intrării – raionul Diverse 2 – materiale de construcție, bricolaj, articole gospodărești și mai diverse.

Prin Miercurea Ciuc

Am găsit până și-o cameră de bicicletă, ceea ce fu bine, întrucât tot umflasem la roată de dimineață și se tot dezumfla. Ca să nu mă mai complic, am schimbat-o de tot. Aveam două camere de rezervă, niciodată nu plec cu mai puțin de-atât, însă, având posibilitatea suplimentării, de ce nu?

Un sătuc oarecare

Eram deja aproape de ramificația spre lacul de acumulare Frumoasa, un mic drum comunal ce ne ducea acolo fără a mai ocoli prin Șumuleu. Pe de o parte, acolo ar fi trebuit să înnoptăm; pe de altă parte, era prea de vreme și-aveam și chef de mers. Hotărârăm, deci, să tragem direct pentru Tușnad-Băi, cu o pauză intermediară în Miercurea-Ciuc pentru o cafeluță, o limonadă, o biscuite.

Drumul intră bine…

În plaiurile dulce și galeș luminate de soarele serii prelungi de Iulie, ieșirăm agale din oraș, gândind că timp avem suficient. Și-am avut, adică am ajuns bine-n Tușnad, atâta doar că n-am găsit niciunde loc: nici la vreo pensiune, nici în vreun camping. Era un eveniment maghiar, o sărbătoare sau festival, nu mai țin minte, bref e că ocupaseră tot.

…mai pe-nserat

Și, cum terenurile imediat în afara localității nu prezentau garanții de securitate prea senine, am suit iar pe biciclete și-am urcat la Sfânta Ana cu o energie nebănuită. Singurii și ultimii pe șosea, din pădure ne priveau tot felul de ochi mirați. Profitând de ocazie, ne jucam renghiuri tâmpite unul altuia, ventrilocând pe partea dorsală ca și cum ar fi venit din pădure ca mormăit de urs.

Tușnad Băi, fără boschetar

Nu exagerez dacă spun că era trecut de 11 noaptea când am așezat corturile și-am legat bicicletele. Obosiți rupți, ne-am culcat instant…. Glumesc, ne-am dus la baraca de la barieră să achităm locurile de cort și-acolo ne-am interesectat cu alți doi aflați ca și noi în plimbare prin țară tot cu bicicletele.

Ne-am întins la băut până ni s-au terminat și mințile, și banii cash și, cum cu cardul nu se putea, ne-au mai făcut ei cinste cu un rând. De beri, că de minți nu mai aveau nici ei. Abia apoi ne-am culcat, însă cum am ajuns la cort este un complet mister pentru minte, atât pentru că nu țin minte, cât și pentru că nu-mi imaginez cum am putut parcurge acea distanța considerabilă date fiind circumstanțele. Măiestrie sau noroc, n-am să știu niciodată.