Unul din lucrurile ce-ar putea surprinde este că parcurgerea acelorași cinci trasee montane din aceiași trei munți chiar nu-i obligatorie prin lege. În acest asentiment, tot discutând cu Renato cam ce și pe unde-am putea să ne băgăm nasul, de preferat unde nu ne fierbe oala, am rumegat îndelung ideea unui traseu alternativ spre Lacul Mija (ori Zăvoaiele) din Munții Parâng, deopotrivă cu o degustare din meniul deja cunoscut al Văii Găuri.

Când spun alternativ înseamnă: altul decât ramificația marcată cu Punct Galben din creasta principală și altul decât cel de la cabana Mija ce urcă direct pe Mija Mare, mai mult sau mai puțin pe lângă firul apei, semnalizat odinioară cu Triunghi Roșu (este descris foarte bine aici, cu tot cu fotografii foarte reușite).

Bosulică din parcare

Varianta noastră, idee obținută de Renato dintr-o hartă veche, se desprinde din umbra de marcaj Cruce Roșie (Groapa Seacă – Plaiul lui Dăncilă – Vârful Mija) și exploatează tot Mija Mare, însă… mai altfel, după cum vom vedea.

Votați cum trebuie

Pe lângă elementul de noutate, are virtutea nu doar de-a reține atenția unui spirit curios, ci și de-a permite efectuarea unui circuit cu baza lângă cabana Groapa Seacă, prin terecerea de sub Vârful Mija direct în căldarea Cârjei și, mai departe, închiderea buclei folosind excelenta Cruce Galbenă.

Brumă de marcaj

Ca-n cazul oricărei alte aventuri, lucrurile mici de la-nceput sunt esențiale. Acum fu vorba de-un pisic, probabil proprietarul parcării, căci din mieunat și gestică intuiam clasicul: aici boss, dă-i-dă-i, gata boss, lasă și tu ceva la băiatu’.

Având mereu pliculețe-n portbagaj i-am servit unul întreg și l-am scărmănat cât și-a pregătit și Renato bagajul, asigurând astfel integritatea Nărăvașei până ziua următoare, când ar fi trebuit să coborâm și să ne transferăm înspre Estul Masivului pentru accesarea circului glacio-nival (sic!) Găuri.

Drumul spre sălașurile din Dâlma Sliveiului

Prima surpriză a zilei a fost una mai degrabă neplăcută: față de anul anterior, drumul de tractor urmat de marcaj a fost reactivat și se prezenta într-o stare practicabilă doar cu condiția să mergi pe lângă dânsul. Poate că trebuia să zgarmăn pisicul mai mult? În tot cazul, tronsonul exploatabil se ramifică aiurea de la un punct încolo și se poate continua în condiții civilizate.

Sălașurile din Dâlma Sliveiului

Din mica împoienire traversată la Sud de emisarul tăului Burtan (și prima sursă de apă disponibilă) Crucea Roșie se departe de Crucea Galbenă cotind ascuțit pe direcția Nord-Vest. N-am reușit să-i găsim continuarea, însă am găsit o potecă excelent întipărită ce ne-a dus înapoi într-un drumeag ce venea de undeva de jos din vale, același din care tocmai ieșisem înainte de-a pătrunde-n poiană.

Poteca spre Dâlma Mijei

Astfel procedează și traseul oficial, doar că mai sus, după un oarecare urcuș și-un coborâș ce-i succede. Practic e o buclă inutilă ce poate fi șuntată în favoarea unui parcurs mult mai lesnicios pe drum. Drum părăsit, înierbat, pe alocuri alunecat, totuși drum.

Pe Dâlma Mijei

Cândva deservea două stâne de pe Dâlma Sliveiului, poziționate într-o poiana lunguiață și nu foarte lată. După toate aparențele părăsite, au fost cândva pricopsite. Acum poiana e plină de brusturet, înalt până la jumătate de stat de om, ce ascunde tot felul de surprize, cum ar fi varii lungimi de sârmă ghimpată.

Intrarea pe poteca prăjiturică

Ne-am învârtit oleacă până am brodit continuarea potecii: cam din mijlocul poienii cotește 90 de grade, de pe axa Nord Vest pe axa Sud Vest, printr-un promontoriu format de poiană, unde-am găsit și câteva relicve ale Crucii Roșii. Poteca-i de fapt destul de lată pe-acolo și, în imediata apropiere a stânei, pe partea dreaptă, sunt două izvoare.

Marcajul continuă cel puțin teoretic pe un afluent al Mijei Mici pe un culoar de jnepeniș, fără a fi foarte clar în teren cum s-ar putea face asta, țiind cont și de urcușul aspru ce se-ntrezărește (totuși, iată un jurnal de tură ce pune-n valoare și creasta Mijei, ori creasta Zăvoaiele). Noi am continuat poteca bine definită ce tivește pădurea și iese într-un picior învecinat, Dâlma Mijei, versantul drept geografic al văii Mija Mare, punctul de origine al potecii căutate de noi și fieful unui urs bătrâior zărit de Renato și dispărut din câmpul vizual până să-l văz și eu.

O porțiune de brână elegantă

Din fericire, nu încotro aveam noi treabă și vreau să vă spui că mai mare noroc nu crez că s-ar fi putut să avem. Nu doar că am găsit poteca într-o continuare perfect naturală a celei ce ne-a scos în plai, ci am aflat-o într-o perfectă stare de conservare, în mare și datorită adăpostului oferit de pădure.

O porțiune de brână elegantă (2)

Coboară în coastă cu pioasă iscusință, menținându-se între 1700 și 1800 de metri, drept, curat și distinct, cu puține blocaje de arbori căzuți, blocaje vechi și parțial curățate, semn că și-a mai făcut cineva dreptate în trecut poate nu mai demult de câțiva ani. Mai sunt și vreo trei mici alunecări de teren, trecute lesnicios, însă nu se știe niciodată cum pot evolua.

O porțiune de brână elegantă (3)

De altfel, am fost stâpânit de neîncredere mai ceva ca bătrânul Toma până-n punctul de confluență al Mijei Mari cu emisarul lacului Mija. M-am tot așteptat să se-nfunde la un moment dat, să dăm de-un tronson impracticabil, șters cu totul din amintirea pământului. În schimb, am fost tratați cu o prăjiturică ce probabil nu-și are egal decât în poezia desprinsă din coada Semenicului.

Lungă nu mai mult de doi kilometri, ultimul său tronson este expus, cu o mână de mici treceri tehnice și o excelentă perspectivă asupra văilor menționate. Cu puțină atenție, puteți fura nenumărate instantanee și dintre copaci. Însă, dincolo de aspectele romanțate, mă lasă totuși cu o dilemă, anume unde-ar putea să-i fie continuarea. Nu mi se pare absurd să presupun că ar da ocol pe sub (mult sub) actualul Punct Galben, suind tot până Șaua Scurtu.

Mija Mare (1)

De la confluență ne-am pus problema dacă s-apucăm pe Mija Mare ori pe emisar. Din jurnalul amintit, ambele sunt fezabile. În teren, în schimb, după o-ncercare inițială de-abordare-a cursului principal, am rebrusat și-am urcat emisarul, un suiș teribil de povârnit într-o veritabilă sălbătăcie.

Mija Mare (2)

Nu am găsit niciun semn al vechiului Triunghi Roșu, dar nu am avut probleme tehnice și valea, așa îngustă, e deschisă improvizării. În buza căldării ne-am racordat la marcajul actual de Punct Galben și-am trecut cu dânsul morena până-n marginea lacului.

Emisarul lacului Mija

Lacul este un loc tare liniștit, deși nu eram singurii acolo: ajunsese înaintea noastră o familie de străini, probabil expați. Pereții abrupți, stâncoși sau acoperiți de mult grohotiș și puțină vegetație, închid aproape ermetic lacul. După forma luată la intrare, aș zice că aproape-l ocrotesc cu brațele.

Aproape de căldare

Este mic și l-am găsit scăzut, însă pare măricel deoarece ocupă mai toată suprafața orizontală disponibilă. Nu este un foarte bun loc de bivuac și, dacă ar fi să mă hazardez, aș zice c-ar primi undeva la patru corturi de două persoane în condiții nu foarte confortabile. Apa de băut este disponibilă doar mai jos, emisarul fiind obturat în prima parte a cursului său.

Lacul Mija

De la drăgălit pisicul și până pe malurile lacului au trecut exact șase ore și era păcat s-o ștergem neceremonios după doar un vraf de poze. Ne-am lăsat rucsacii deoparte și ne-am pus la dispoziția brizei reci venite aparent din toate direcțiile, ba ne-am și spălat până-n brâu și pe mușchii incinși, ne-am întreținut cu străinii și eu unul am ras două sandvișuri din cele cinci pregătite de nevastă-mea.

Să fi zăbovit mai mult de patruzeci de minute probabil că aș fi pledat să rămânem acolo, pe de o parte deoarece m-aș fi răcit de tot, pe e altă parte că-mi intrase pe sub piele întreg aranjamentul. În schimb, o luarăm din loc urmând o altă veche potecă din dreptul intrării-n circul Mijei.

Pauză

Surprinzător, este un fost traseu marcat, tot cu Punct Galben, pe versantul stâng geografic, cel mai accesibil dintre cele două. Ironic, actualmente desființat, a fost mult mai vizibil decât Crucea Roșie ce se presupune că-i activ și oficial. Este posibil să fie fosta legătură dintre Banda Roșie și lacul Mija ori, rămânând în arealul speculației, o legătură cu lacul Cârja?

În schimb, ține de domeniul concretului ascensiunea intensă pe abruptul vestic al Mijei. Între intuiție și rămășițele semnalizării, ne-am făcut loc cu dibăcie printre jepi, mici plaje de grohotiș, stâncării izolate și câteva praguri, servind simultan drept punct de observație asupra văii de obârșie a Mijei Mari și parte din prăpăstiile nordice ale Cârjei.

V-ați-ascunselea

Sus, la intrare pe Custura Cârjei ne-am oprit un pic să ne tragem răsuflarea și chiar mă-ntinsei să iau pulsul ierbii, chit că multă vreme nu mai era, fiind strânși cu ușa de-apropierea serii. Să facem și custura nu mai era timp, deci am luat decizia evidentă de-a coborî pe meleagurile cunoscute ale căldărilor Sliveiului și Cârjei.

Trăgeam, desigur, nădejdi trandafirii că vom prinde același loc ca-n ajun, doar pentru-a le vedea spulberate de cum pășirăm în jos: bordeiul era refăcut, platforma sa curățată, o turmă de oi se plimba prin vale, iar niște câini ne giniseră numaidecât. Am coborât prin stânga văii, spre și pe lângă lac, ajungând chiar unde ne pusesem cortul.

Căldarea Mijei Mari

Aproape de firul apei ne luară-n primire două dihănii atât de mari încât nu cred că s-ar sătura nici măcar din celebra vacă etatistă ce dă neîntrebată sfaturi despre cum guvernare eficientă nu poate fi decât fără bani lichizi. Atenție, zise ciobanul, nu le plac ruscacii. Personal aș zice că nu le place cam nimic, nesfiindu-se să se repează la noi nici măcar de față cu stăpânii.

Pe fostul Punct Galben

Ne-am căutat loc până literalmente s-a evaporat și ultima rază de lumină, găsind un soi de teren suficient de ferm și nemlăștinos – chit că un pic reavăn – printre smârcurile din aval de Lacul Verde, dotat c-un izvoraș ascuns între două pietre cu loc doar cât să vâri o cană de campanie, lătrați de-acei bicisnici câini până bine după miezul nopții. Dacă aș fi fost urs aș fi profitat din plin de situație.

Pauză din nou

Una peste alta, între puținele zile oferite de bunul Dumnezeu pe-acest Pământ, asta fu printre cele mai bune, o voluptate ce nu-i pentru toată lumea, dar ar putea fi.

Vârful Cârja și abrupturile sale