O zi din viața Vuvuzelei din Carpați

Își deschide ochii. Nu e trezire, doar seamănă; este de fapt procesul zilnic de actualizare a firmware-ului. Din păcate de câțiva ani primește doar din acela dezvoltat mai la est decât e cazul, deci plin de stelnițe cauzatoare de instabilități fundamentale.

O poveste adevărată

O poveste adevărată

Deși lumina se strecoară diafan printre jaluzele, mârâie căci știe că nu-i nimic altceva decât o conspirație rusească, o nouă mișcare-n războiul hibrid ce ne vrea îndepărtați de proaspăt cuceritele Preacucernice Valori Europene.

Așa gând e un pic exagerat chiar și pentru unul ca mine, își zice, poate că totuși este la mijloc vreo reverberație subtilă a visului ce-i tot agită apele interioare – superficiale, tulburi, nepotabile – de ceva vreme-ncoace: se face că sărută un bocanc roșu în loc de cel albastru visat de obicei.

Se retrase la baie, scoase de sub o placă de gresie un portret rar al Anei Pauker, pozând nud pe capota drezinei ce zace-acum în Sinaia, având pe dânsa doar două accesorii – secera pe sfârcul dret și ciocanul pe cel stâng – cu sloganul Să Servim Proletariatul, rezolvă ce era de rezolvat, apoi, la exact ora 09:00 se așeză să ia micul dejun căpăcit c-o cafea lungă îndoită c-o doză de cea mai fină indignare de import.

În timp ce glojdea verifică dacă nu cumva lumea s-a mai deprostificat între timp. Din păcate, nu; e tot acolo, în forma ei stabilă de eșec colectiv, abia așteptând să fie remorcată de dânsul prin apele tulburi ale Internetului folosind cel mai nou model de car alegoric cu transmisie automată.

Se ridică de la masă oarecum fără chef, acceptând resemnat sarcina expediată de Univers fără s-o ceară, ceea ce-i dă totuși un sens existenței sale altminteri fără scop: cineva trebuie să anunțe poporul că trăiește greșit. Mai mult ca sigur altă zi din țara unde oamenii n-au înțeles încă sensul mersului pe jos, își spuse-n timp ce-și caută cheile de la mașină.

În definitiv bicicleta e destul de periculoasă și nici nu știe să meargă foarte bine. Deunăzi aproape era să fie aplatizat precum curba pandemică, insinuându-se-n unghiul mort al unui șofer. E drept că participantul la trafic nu semnalizase dreapta, însă ce se putea întâmpla într-un spațiu atât de strâmt? Cu siguranță nimic rău. Din păcate șoferul făcu dreapta, iar Vuvuzela era cât pe ce să fie fățuit la drept cu asfaltul.

Și neplăcut așa cum o fi fost momentul, a furnizat teren fertil pentru ziua respectivă, ciupind eficient din multiple corzi: coarda razachie, coarda indignării și plusând câteva puncte politice pe partea ecologică, ceea ce-i va permite să are orașul cu mașina nu doar azi, ci s-o și șteargă motorizat spre București și, din poziția de venetic, să-i boscorodească pe bucureșteni că-și fac prea mult drum cu mașina. Își zise cu oarecare teamă:

Sper doar să nu se găsească iar ăla să mă compare cu Ana Pauker, de unde o fi știind ce-am în baie nu bunghesc nici să mă piști cu ceară… L-oi fi blocat eu c-a bălmăjit ceva de bun simț – totuși de rău – de unul din sponsori, dar nu știi de unde sare șarpele și cum se vâră pe sub ușă…

Întorcându-se de-afară, cu freamătul incidentului din ajun încă tremurând sub stern, deschise altarul cu cheița aurită și extrase cel mai valoros totem: lista deja îngălbenită cu subiectele sale preferate; se uită cu nostalgie la butonul soneriei lui Vasile Roaită (curând, curând – șopti nostalgic în gând) și cugetă îndelung – atât cât putea fără să obosească – asupra subiectelor:

1. Nu este comunism dacă este albastru și are steluțe galbene;
2. Fellatio Monosprancenata;
3. Statul nu merge, deci trebuie și mai mult stat, și mai multe taxe;
4. Ai o casă liberă cam de mult timp, ar trebui să te impozităm mai cu prisos;
5. Să vină Miliția, dar nu după mine;
6. Cum să fii cel mai comunist din curtea școlii;
7. Yevropeyskiy Soyuz e buna noastră mamă;
8. Interziceți leasing-ul pe firmă, dar până atunci mai iau și eu unul;
9. Cine vorbește Uniunea de rău e dușmanul poporului și, în general, mă-sa e mai curvă decât Penelopa;
10. A fost cineva în fața mea astăzi pe șosea și m-a supărat;
11. Când știu bine c-ajung eu pe-acolo, de ce-și fac Bucureștenii de lucru cu mașina?
12. Cutie automată;
13. Manevra nu e ilegală dacă o fac eu.

Deschise o ciornă gălbuie cu ceea ce ar putea fi cea mai bună operă a lui, însă-i lipsește inspirația de-a continua un început altminteri genial: Aburul clocotea, iar clopotele din valea clopotelor clopotitoare umpleau clopotnițele clopotelor cu clopotituri copleșitoare, clopotind în timp ce Clopotnovariul (…). Suspină, tot fără inspirație.

Poate mâine.

Trecu, în schimb, la ordinea de zi. Trebuia musai spus ceva vis-a-vis de bocancul rusesc și magia mirajului european, altminteri soarele refuza să treacă de zenit. Iată și textul rezultat după aproximativ cinci ore de asiduu travaliu intelectual:

Rusia dușmănoasă dușmănea dușmăniile prin dușmani, iar bocancul rusesc bocănea bocănituri bocănitoare peste Europa, europeni și europenisme. În UE, dușmanii dușmănesc și dușmuiesc și ei dușmanii altor dușmani bocănitori, iar bocancul bocăne bocanc peste bocanc-supra-bocanc, ca un bocet bocănit de bocanc cu ținte bocănitoare. Toată dușmănia dusă de bocanci dușmănește Uniunea, iar Uniunea bocăne-boca-boc dușmanul cu bocancul dușmănos ce bocăne în ritmuri rusești.

Așa se dușmănesc dușmanii anti-europeni în bocănit de bocanc, bocănind bocănituri pe dușmănii dușmănite, dar mai cu seamă dușmănoase. Bocancul rusesc, bocanc peste bocanc, apasă Bătrânul Continent în dușmănii dușmănite de dușmani ce dușmănesc. În bocănitul bocănit, dușmanul dușmănește Europa, pe când dânsa la rândul ei bocăne tot ce poate bocăni-n tropote tropăitoare de bocanci dușmănitori în dușmanii ei tropa-trop dușmănoși și dușmănește dușmănitor bocancul rusesc, bocănindu-l cu bocăneli europene trop-trop-triplu-tropa-trop.

N-am vreo concluzie și de fapt nici nu prea știu ce vreau să spun.

Puse un titlu de impact – Două cu Europa și Bocancul Rusesc – mai citi o dată cu satisfacție. Se lasă pe spate-n scaun, icni de plăcere; trei paragrafe de geniu pur. Își spuse ca un soi de juisare mentală: de, se vede formarea de top în jurnalism la seral urmat la Facultatea Crapul și Condeiul din Răgălia de Jos. Nu-i la îndemâna oricui un vocabular atât de percutant și de bogat.

Cu mâna pe junior execută click pe butonul de publicare. Acu-i acu! Ah, iată-l din nou, roajba aia de om ce-i tot chinuia spiritul cu umbra lui zimțată, de ce nu l-o fi blocat încă? Dar parcă-l blocase, o fi altul ce seamănă? Primise iar un comentariu destul de pertinent, însă având spinoasa meteahnă de-a-l critica. Cârâi ca pentru dânsul zgrepțănând tapițeria robustă a scaunului:

Știu că am zis că vreau să mi se spună când sunt prost, dar nu cred că era cazul să fiu și luat în serios. Văd că vrea să fie și inteligent, ori confreria mea de purtători de glugă nu-i taman bun loc pentru așa ceva, dau draima faliment.

Cu greu evitând degenerarea în turbare, își văzu mai departe de treburi până când avu din nou o revelație și trebui musai s-o publice. Avea revelații din astea zilnic și uneori de mai multe ori pe zi. Îl înțelegem, geniul și inspirația nu pot fi oprite, altfel ai tot ce-i mai rău în viață și nimic din ce-i bun. Scrise, deci, celebrul opus Gânduri răzlețe despre esența vieții:

Viața pute. Eu lucesc și strălucesc. Alții latră. Sens? Mâine. Suflet gol. Suflet taxat.

Era suficient, era miezul nopții. Efortul zilei l-a sleit, dar a meritat: mulțumită lui lumea s-a mai învârtit o zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-Spam * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.